Enel a programat, luni, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara – str. Ștefan Stâncă nr. 88, orele 9 – 15; Beregsău Mare (str. VI-VII și adiacente), orele 9 – 17; Nerău, orele 10 – 14; Deta (str. Victoriei, între Școala Generală și Târgu Mare, Biserica Catolică și Policlinică, între Ambulanța și IAS, Biserica…
Florarii se muta pe strada Marasesti
Florarii care vor să-și vândă florile în centru, la începutul lui martie, sunt așteptați să-și depună, la primărie, actele pentru obținerea autorizației. În acest an, vânzarea florilor și a aranjamentelor florale va fi permisă doar pe strada Mărășești.
Gaz oprit in zona Circumvalatiunii
E.ON Gaz Distribuţie cuplează un tronson din noile conducte la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, ca urmare a finalizării unui proiect de investiţii desfăşurat în zona Circumvalaţiunii.
Intreruperi de curent
Enel a programat, vineri, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara – str. Ștefan Stâncă, orele 9 – 17;Beregsău Mare (str. VI-VII și adiacente), orele 9 – 17; Cenad (p), orele 9 – 14.
Intreruperi de curent
Enel a programat, joi, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara – Intrarea Sepiei nr.7, Calea Moșniței, Bd. Industriilor (p), orele 9 – 16; Jimbolia (str. Cekonics, Albinelor, Spre Sud, E. Teodoroiu), Vizejdia (p), Hodoș (comuna Darova) (p), orele 9 – 16; Teremia Mică (p), orele 9 – 14; Știuca, orele 9 – 18.
Intreruperi de curent
Enel a programat, miercuri, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara – str. Dan Căpitan (p), Negulici (p), Eftimie Murgu (p), Zorilor (p), orele 9 – 15; Jimbolia (str. T. Vladimirescu, M. Eminescu, Lorena, Ștefan cel Mare, E. Bartzer), Teremia Mare (p), Boldur (p), orele 9 – 15; Beregsău Mare (str. IV-VII și adiacente),…
Ce ofera scoala? vs. Ce cere angajatorul?
Consorţiul Regional pentru Învăţământ şi Ocupare Vest (CRIO Vest), organizează miercuri, la ora 14, în Sala de Consiliu a Consiliului Judeţean Timiş, întâlnirea „Oferta de formare profesională în Regiunea Vest”.
Fara apa calda si caldura
Colterm anunță că, în vederea executării unor lucrări de reparaţii la reţeaua termică primară, va întrerupe furnizarea încălzirii şi a apei calde de consum, marţi, între orele 8 şi 16, la mai multe puncte termice din oraş, după cum urmează: PT 20, 71, 72, 73, 74, 74A şi 75.
Intreruperi de curent
Enel a programat, marți, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara – str. Bucovinei (p), Matei Basarab (p), Operetei (p), Oborului (p), Piața Badea Cârțan (p), orele 9 – 16; Jimbolia (str. I. Ionescu de la Brad, Spre Vest, Dr. Diel, Spre Sud, Timiș, Gh. Doja), Chevereș (p), orele 9 – 16; Teremia Mare…
Intreruperi de curent
Enel nu a programat, luni, întreruperi de energie electrică în Timișoara. Acestea vor avea loc în județ, după cum urmează: Beregsău Mare (str. VI-VII și adiacente), orele 9 – 17, Jimbolia (str. C-tin Brâncoveanu, I. Slavici), orele 9 – 15.
Intreruperi de curent
Enel a programat, vineri, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara: str. I. Nemoianu nr. 5, orele 9 – 16; Beregsău Mare (str. VI-VII și adiacente), Jimbolia (str. Moților, Petofi Șandor), Ohaba Forgaci (p), orele 9 – 16; Gătaia (str. Republicii 88), Cebza, Cruceni, orele 8 – 16.
Topul Martisorului
Centrul de Cultură şi Artă organizează duminică, 24 februarie, de la ora 17, cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului-Concurs „Topul Mărțișorului”, cu participarea în concurs a tinerilor solişti vocali, elevi ai școlilor de arte din România.
Fara apa calda si rece
Colterm anunță că, pentru executarea unor lucrări în punctul termic, ca întrerupe furnizarea apei reci livrată prin reţeaua hidrofor şi a apei calde de consum, la PT 6, joi, între orele 9 şi 14. Va fi afectată o parte dintre consumatorii care locuiesc pe străzile A. Pacha, Carusso, D. Cantemir, General Praporgescu şi Piaţa Sf.…
Intreruperi de curent
Enel a programat, joi, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara – str. Văcărescu nr. 35, 26, orele 9 – 16; Beregsău Mare (str. VI-VII și adiacente), Jimbolia (Zona Loc Târg), Ohaba Forgaci (p), orele 9 – 16; Voiteg (blocuri IAS), Ghilad (p), Ciacova (p), orele 8 – 16.
Joi dimineata nu se pot cumpara roviniete
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă că joi, între orele 0 și 8, sistemul de emitere a rovinietelor va fi oprit, în scopul efectuării unor activităţi de upgrade şi întreținere.
Aquatim debranseaza rau-platnicii
Peste 100 de locuitori din Săcălaz, Recaș și Ghiroda vor rămâne fără apă la robinete, pentru că nu și-au plătit facturile către Aquatim. Debranșările vor fi făcute în perioada 13-28 februarie.
Intreruperi de curent
Enel a programat întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara – str. Bucovinei (p), Matei Basarab (p), Operetei (p), Oborului (p), Mangalia (p), B. Deleanu (p), orele 9 – 16, str. Văcărescu nr. 37,39, orele 9 – 14; Beregsău Mare (str. VI-VII și adiacente), Ohaba Forgaci (p), orele 9 – 16; Gătaia (str. Carpați,…
Intreruperi de curent
Enel a programat, marți, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara: str. A. Imbroane (p), Samuil Micu (p), Bastilia (p), M. Kogălniceanu (p), orele 9 – 17; Dudeștii Noi (ferma legume, ICCO EMT, ferma Cioreni, ferma oi) Ronaț Triaj, Chevereș (p), Lugoj (str. Vlahuță, Teiului, Bărnuțiu, Panselelor, Țepeș, Tr. Vuia) , orele 9 –…
Plata ajutorului pentru incalzire
În zilele de 19, 20 şi 21 februarie, Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara plăteşte ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu combustibili solizi sau petrolieri, pentru noiembrie şi decembrie. Plățile se fac la casieria Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara din B-dul Regele Carol I nr. 10, după următorul program: 19 februarie – orele 8,30 –…
Intreruperi de curent
Enel a programat, luni, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara: str. Proclamația de la Timișoara nr. 7, orele 9 – 11; Rovenița Mare, orele 8 – 16; Beregsău Mare (str. VI-VII și adiacente), Chevereș (p), orele 9 – 16; Cenad, orele 10 – 14.