Aquatim continuă lucrările de extindere și modernizare a sistemului de alimentare cu apă şi canalizare. În această perioadă, în Timişoara se lucrează pe străzile Theodor Aman, Radu de la Afumati, Homorod, Anvers, Grigore Ureche, Răscoala din 1907, Podgoriei, Romaniţei, Contemporanul, Bacalbaşa, Paganini, Sofocle şi Calea Urseni.
Lucrările, finanţate peste 70% din fonduri europene, vor continua pe mai multe străzi din zonele de nord şi de sud ale Timişoarei. La finalul proiectului, în Timişoara, investiţiile vor însuma zece kilometri de reţea nouă de apă şi aproximativ 30 kilometri de sistem de canalizare nou
Proiectul „Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş” este cofinanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, prin Programul Operaţional Sectorial Mediu. Valoarea totală a proiectului este de peste 118,8 milioane de euro, din care 73,93% fonduri nerambursabile.
Prin acest proiect vor fi construite şapte staţii noi de epurare a apelor uzate și trei staţii noi de tratare a apei potabile, respectiv vor fi extinse și reabilitate sistemele de canalizare şi reţelele de alimentare cu apă. Sunt incluse în proiect localităţile Timişoara, Sânnicolau Mare, Jimbolia, Deta, Buziaş, Gătaia, Recaş, Făget, Ciacova, Săcălaz, Sânmihaiu Român şi Utvin.
Comentarii prin facebook