Author Archives: Daniel Neacșu

Juniorii II de la Poli se bat pentru medaliile naţionale acasă

Juniorii II de la Poli se bat pentru medaliile naţionale acasă

Veste bună de la handbal. Federația Română de Handbal a atribuit clubului bănăţean organizarea turneului final J2. Acesta se va desfăşura în perioada 14-18 iunie, la sala Constantin Jude. Echipele participante la turneul final sunt: CSU Suceava, CSM București, SCM Politehnica Timișoara, LPS Tg. Mureș (calificate de pe locul I), LPS Vaslui, CSM Ploiești, CSS

Din 850 şoferi traşi pe dreapta, 844 au primit amendă! Razie de proporţii şi sute de mii de lei „pedeapsă”

În perioada 1-3.06.2023, politistii birourilor și formațiunilor rutiere sub coordonarea Serviciului Rutier Timiș au desfasurat acțiuni de tip “BLITZ” atât pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză/depășire, precum și pentru combaterea consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan. În aceste zile, polițiști rutieri au controlat peste 850 de autovehicule și au aplicat 844 de

Mai sunt câteva zile până la a doua ediţie a Festivalului Petrică Moise

Muzică populară de cea mai bună calitate la Festivalul Național de Folclor Petrică Moise la Sala Capitol a Filarmonicii ”Banatul” din Timișoara. Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș organizează Festivalul Național de Folclor Petrică Moise, ediția A II-a, în 8 iunie 2023, la ora 19, la

Înainte și de Rusalii, vremea va rămâne capricioasă

În majoritatea regiunilor din țară vremea se va răcori înainte de Rusalii. Se vor semnala averse şi descărcări electrice, temporar accentuate şi cu caracter torenţial. Sâmbătă, vremea se va rãcori în toate regiunile. În sud-vest şi local în centru, sud şi sud-est, gradul de instabilitate atmosfericã va fi ridicat şi, cu precãdere în a doua

Înfruntare pentru locul 2 și așadar semifinală acasă

Ultima etapă a primei faze din Liga Națională de Rugby programează un meci foarte important la Timișoara. SCM USV și Steaua București se întâlnesc sâmbătă, la ora 11.00, la stadionul Gheorghe Rășcanu. Bănățenii au nevoie de victorie la cel puțin opt puncte diferență pentru a prinde locul secund al clasamentului și a juca semifinala pe

Aquatim

Casieriile Aquatim, închise între 1-5 iunie, echipele de intervenţie sunt la datorie

Aquatim informează că în perioada 1-5 iunie, casieriile vor fi închise, împreună cu birourile de relații cu publicul, care gestionează reclamațiile, contractele și avizele tehnice. Pentru achitarea facturii de apă, pot fi utilizate metodele alternative: on-line, din contul de client pe site-ul www.aquatim.ro, prin reţelele bancare, la magazinele din reţeaua PayPoint, centrele de plăți un-doi

Viitorul sună bine. Gimnaziala 24 a câștigat competiția de fotbal feminin din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar/FOTO

Dacă în aceste momente Politehnica are o echipă foarte bună, la fete, care a câștigat argintul național, iată că se pregătește o generație excelentă, medaliată cu aur la cea mai importantă competiție școlară! Școala Gimnazială Nr. 24 din Timişoara, campioană naţională la Fotbal feminin U10 – Cupa Tymbark Junior- din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului

„Wellbeing la locul de muncă” – un proiect interdisciplinar al studenților de la Medicină și Business Timișoara

Tema „Cum să avem un stil de viață sănătos la job și în afara lui” a fost subiectul workshop-ului derulat în ziua de 30 mai 2023 și la care au participat cu interes reprezentanți ai mediului de business si universitar. Lucrări precum: Stresul la locul de muncă, Soluții de wellbeing, Rolul sportului în viața noastră,

Schimbări și obiective la Ripensia, echipă ce va evolua în Liga 3

Începând din 1 iunie, manager general al Ripensiei Timișoara va fi Erol Baeram. Cel care este unul dintre inițiatorii renașterii Ripensiei va prelua atribuțiunile de ordin sportiv și administrativ. În activitatea sa, el va colabora cu Antonio Bădescu, responsabil de formațiile noastre din Liga Elitelor, respectiv Iulian Prodana, coordonator al celorlalte grupe din cadrul Academiei

La prima vedere părea un accident banal, dar polițiștii au avut parte de mai multe surprize

Aproape de comă alcoolică, fără permis, la volanul unei mașini radiate, dar plin de tupeu. Noroc că s-a lovit de peretele unui bloc, altfel putea fi mult mai grav! La data de 29 mai, un bărbat, în vârstă de 36 de ani, a condus un autoturism pe strada Lăcrămioarelor din Lugoj, iar la un moment

Drumul către națională a trecut prin Monaco și SUA. Maticiuc, convocat în premieră

Extrema prim-divizionarei de baschet SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara Alexandre-Christian Maticiuc își încununează primul sezon în Liga Națională cu o convocare la lotul național de seniori. Jucătorul care la 24 iunie va împlini 24 de ani a fost convocat pentru meciurile din faza a treia a precalificărilor la Campionatul European, ediția 2025. Alexandre-Christian s-a născut

Cod galben de furtună

Nicio zi fără furtuni! Timișul, vizat din nou de un Cod Portocaliu

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi o avertizare Cod galben şi portocaliu de furtuni, ploi torenţiale şi grindină pentru mai multe judeţe din România. Banatul va fi cel mai afectat. Potrivit meteorologilor, în mai multe judeţe din ţară se vor semnala instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin descărcări electrice, averse torențiale, grindină,

Şeful FRF se află la Timişoara pentru a discuta cu autorităţile despre infrastructura sportivă

Răzvan Burleanu şi nelipsitul aghiotant Mihai Stoichiţă se află luni într-un tur de forţă prin Timişoara pentru a discuta cu autorităţile despre infrastructura (lipsă) din oraş. Reprezentanţii FRF au fost de dimineaţă la Universitatea de Vest, la amiază şi-au făcut simţită prezenţa la Consiliul Judeţean Timiş şi vor avea discuţii şi cu cei de la

nori furtuna

Cod galben de ploi torenţiale. Banatul nu scapă de vijelii/UPDATE: Pericol de inundaţii

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabil luni în 16 județe, până la ora 23:00. Local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină, intensificări ale vântului și posibil vijelii în Banat, Crișana, în vestul Transilvaniei, Oltenia,

O conectare conducte va duce la întreruperea apei pe mai multe străzi din Timişoara

Marti, 30 mai, între orele 8-16, la intersecția Aleii F.C. Ripensia cu 1 Decembrie 1918 și Intrarea Pădurarilor vor avea loc lucrări de conectare conducte. Se va întrerupe furnizarea apei pe străzile Aleea F. C. Ripensia, Surorile Martir Caceu, Intrarea Pădurarilor, Bucegi, Carpați, Cărturarilor, precum și la Punctele Termice nr. 50, 56 și Diana și

România a încheiat Euro de canotaj cu 5 medalii de aur și una de argint

Adevăraţii amabasadori ai României în lume! După medaliile obținute de echipajul de patru rame feminin (sâmbătă) și Ionela Cozmiuc (duminică), România s-a impus în alte trei finale desfășurate la Campionatul European de Canotaj de la Bled (Slovenia). Astfel, delegația noastră a mai obținut aurul în probele de dublu rame feminin, dublu vâsle feminin și 8+1

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.