Anca Todoni, victorie imensă în Columbia şi va intra în Top 200

Venită din calificări, timişoreanca de 19 ani Anca Todoni continuă forma excelentă prin care trece și la turneul WTA 250 de la Bogota, sportiva bănăţeană reușind să se califice în optimi și să intre în premieră în Top 200 mondial.

Ajunsă pe tabloul principal al competiției din Columbia după ce a câștigat două meciuri în calificări, Todoni a obținut o victorie mare și în fața italiencei Lucrezia Stefanini (147 WTA), jucătoare care a fost cel mai sus pe locul 99 WTA.

Anca (217 WTA) a pierdut primul set al confruntării cu 4-6, dar a revenit spectaculos și s-a impus în următoarele două cu 6-2, 6-4. Meciul a durat două ore și 32 de minute. Aceasta a fost prima victorie obținută de Anca Todoni pe tabloul principal al unui turneu de categorie „WTA 250”.

Prin calificarea în optimile de la Bogota, Anca Todoni și-a asigurat un premiu în valoare de $4.040 și 30 de puncte WTA. Anca Todoni se află pe locul 190 în clasamentul WTA Live (salt de 27 de poziții).

Anca va da în optimile turneului din Columbia peste Camila Osorio (85 WTA, favorită 6 / cel mai sus a fost pe locul 33), după ce reprezentanta gazdelor a trecut de canadianca Marina Stakusic (206 WTA). Osoriao, favorita gazdelor a câştigat turneul în urmă cu câţiva ani.

O altă timişoreancă, ajunsă la un moment dat pe 54 WTA în lume a reuşit să se impună la Bogota. Este vorba despre Edina Gallovits Hall, câştigătoare la dublu, alături de Gisela Dulko în 2010.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Acciza la combustibil scăzută degeaba. Bolojan ne enumeră motivele pentru care prețurile cresc permanent

Criza globală, strâmtoarea Hormuz, războiul din Ucraina, dronele din Marea Neagră, prețurile internaționale toate sunt vinovate pentru că românii bagă în rezervoare benzină și motorină la prețuri astronomice, a explicat la Timișoara premierul Ilie Bolojan. El a recunoscut că statul român nu prea are ce să facă pentru a opri creșterea. Degeaba a fost scăzută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acciza la combustibil scăzută degeaba. Bolojan ne enumeră motivele pentru care prețurile cresc permanent
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Meci decisiv pentru accederea în grupele Cupei. „Vor evolua jucătorii care au jucat mai puțin”

Politehnica Timișoara joacă miercuri, 19 august, pe teren propriu cu ASA Târgu Mureș în play-off-ul Cupei României. Echipa care se va califica în urma duelului de mâine de pe stadionul Electrica va evolua în grupele Cupei României 2026-27. ASA a trecut în Turul 3 de CS Gheorgheni, în deplasare, cu scorul de 2-0. Poli s-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci decisiv pentru accederea în grupele Cupei. „Vor evolua jucătorii care au jucat mai puțin”
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Timișoara e în topul național al accesibilității locuințelor. Salariile bune și prețurile accesibile modelează piața

Salarii bune și o ofertă de locuințe la prețuri relativ acesibile, acestea sunt caracteristicile pieței imobiliare timișorenei, ceea ce plasează orașul pe unul dintre cele mai bune locuri din țară, în clasamentul accesibilității locuințelor. Locuințele din România se mențin la un nivel de accesibilitate bun, având în vedere faptul că în cele mai multe județe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara e în topul național al accesibilității locuințelor. Salariile bune și prețurile accesibile modelează piața

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește ridicarea unui nou cartier pe terenul fostei fabrici Spumotim. Investiţie de aproape 200 de milioane de euro

Societatea timișoreană Spumotim, care a cedat terenul fabricii din orașul de pe Bega către un investitor imobiliar, urmează să fie dizolvată și lichidată. Pe respectivul teren de aproape șapte hectare urmează să înceapă construcția unui cartier cu 2.300 de locuințe. Spumotim a fost primul producător de spune poliuretanice din România. Locația fostei fabrici timișorene a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește ridicarea unui nou cartier pe terenul fostei fabrici Spumotim. Investiţie de aproape 200 de milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Salarii bune și o ofertă de locuințe la prețuri relativ acesibile, acestea sunt caracteristicile pieței imobiliare timișorenei, ceea ce plasează orașul pe unul dintre cele mai bune locuri din țară, în clasamentul accesibilității locuințelor. Locuințele din România se mențin la un nivel de accesibilitate bun, având în vedere faptul că în cele mai multe județe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara e în topul național al accesibilității locuințelor. Salariile bune și prețurile accesibile modelează piața
Un accident rutier mortal a avut loc astăzi, în jurul orei 12:05, într-o parcare de pe Centura Timișoarei, în apropierea localității Moșnița Nouă. Un conducător auto a decedat pe loc după ce autoturismul pe care îl conducea a izbit violent un autocamion staționat. La fața locului s-au deplasat de urgență zece pompieri din cadrul Inspectoratului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A intrat cu mașina într-un camion parcat și a murit. S-a întâmplat astăzi pe Centura Timișoarei
Criza globală, strâmtoarea Hormuz, războiul din Ucraina, dronele din Marea Neagră, prețurile internaționale toate sunt vinovate pentru că românii bagă în rezervoare benzină și motorină la prețuri astronomice, a explicat la Timișoara premierul Ilie Bolojan. El a recunoscut că statul român nu prea are ce să facă pentru a opri creșterea. Degeaba a fost scăzută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acciza la combustibil scăzută degeaba. Bolojan ne enumeră motivele pentru care prețurile cresc permanent
Probabil aflată sub perspectiva contestării măsurilor de mutare a elevilor de liceu dintr-o clădire în alta prin oraș,  Primăria Timișoara organizează vineri, 21 august 2026, o dezbatere publică având ca temă Proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Timișoara pentru anul școlar 2026-2027 și a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sunteți nemulțumiți de mutările de liceeni între diverse clădiri, decise de primărie și ISJ? Puteți contesta în cadrul unei dezbateri publice
Decizia CCR prin care a declarat constituţional amendamentul creat special de PSD pentru Dominic Fritz deschide larg porţi organizării unor alegeri parţiale pentru funcţia de primar al Timişoarei. Când ar putea avea loc acest scutin potrivit legislaţiei în vigoare? Cu o majoritate de 5 la 3, Curtea Constituţională a fost de acord cui cu amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce se întâmplă în Timişoara după decizia CCR de luni. Când ar putea avea loc alegeri parţiale pentru scaunul de primar
O amplă operațiune coordonată de Biroul de Investigații Criminale Timișoara a avut loc în această dimineață. Oamenii legii au descins la 16 adrese într-un caz grav de furt calificat. Printre cei vizați de anchetă se află și un polițist activ. Anchetatorii de la Investigații Criminale au stabilit că membrii grupării foloseau metode avansate și bine...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții de amploare în Timiș: o grupare de spărgători de locuințe, vizată de Poliție. Un agent de ordine publică, printre suspecți
Ministerul Educației a publicat marți, 18 august, rezultatele la bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă. Candidații își pot verifica notele pe platforma oficială a Ministerului Educației, bacalaureat.edu.ro, dar și la avizierele centrelor de examen. Rezultatele sunt publicate în format anonimizat, numele și prenumele candidaților fiind înlocuite cu coduri individuale. Acestea au fost distribuite fiecărui participant, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cam unul din trei liceeni ce au dat Bacul în sesiunea de toamnă au promovat examenul. În Timiș rezultatele sunt mai bune ca în trecut
Inițiativa Timișoara organizează miercuri, 19 august, de la ora 19.00, un protest în Piața Operei, după decizia CCR de-a accepta amendamentul PSD la Legea ANI, care  poate duce la încetarea mandatului primarului Dominic Fritz. Manifestația este anunțată sub mesajul „PROTEST ÎMPOTRIVA MOȘTENITORILOR ROȘII AI PARTIDULUI COMUNIST ȘI AI SECURITĂȚII”. Organizatorii atraa atenţia că acum victimă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miercuri se organizează un protest în Piaţa Operei, în semn de solidaritate cu Dominic Fritz
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.