Author Archives: Marcel Hoster

Președinta Parlamentului European este laureata Premiului Timișoara pentru Valori Europene

Președinta Parlamentului European este laureata Premiului Timișoara pentru Valori Europene

Un juriu format din mai multe personalități din viața socială a României a decis ca președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, să primească Premiul Timișoara pentru Valori Europene, înființat de Municipiul Timișoara. Premiul acordat la cea de a doua ediție ar urma să fie înmânat la Timișoara în cadrul unei ceremonii de gală, care va avea

Primăria Timișoara

Sectorul cultural din Timișoara are la dispoziție aproape 17 milioane de lei

Timișoara lansează în 2025 opt apeluri de finanțare pentru cultură, în valoare de 16,7 milioane de lei. Calendarul primelor cinci apeluri, lansate în această săptămână. Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, lansează în 2025 opt apeluri de finanțare dedicate sectorului cultural. Bugetul total estimat pentru finanțările nerambursabile lansate în acest an este de 16,7 milioane

Crește hub-ul studențesc de la Ghiroda. UVT construiește acolo un cămin cu 162 de locuri pentru studenți

Un nou obiectiv destinat mediului universitar se pregătește pentru a fi ridicat la Ghiroda. De această dată investiția va fi realizată de Universitatea de Vest Timișoara și presupune ridicarea unui cămin studențesc cu 162 de locuri. Vă reamintim că tot la Ghiroda se construiește și noul campus al Universității de Medicină Timișoara, dar și Universitatea

Universitatea de Vest pregătește Quantum School

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), prin Facultatea de Informatică și Matematică (FMI – UVT), va organiza evenimentul „Quantum School @ UVT 2025”, în perioada 8-10 mai 2025, la sediul facultății amintite, vineri 8 mai, și la sediul principal UVT, în 9 și 10 mai. Evenimentul este deschis tuturor celor interesați de viitorul tehnologiilor cuantice,

Vom avea câteva zile pline de concerte la Timișoara. Se va cânta la Bastionul Theresia și la Târgul de Paști

Timișorenii vor avea parte în aceste zile de evenimente unul și unul. Vor fi concerte cu nume cunoscute, atât la Bastionul Theresia, dar și la Târgul de Paști organizat de Casa de Cultură Timișoara. Astfel, duminică seara, la Bastionul Theresia, de la ora 19, este programat un concert cu Direcția 5. În perioada următoare, pe

Piața Unirii din Timișoara, în Noaptea de Înviere, spirit al conviețuirii/FOTO

Paștele catolic și cel ortodox au avut loc în acest an în aceeași zi. Iar momentul a oferit la Timișoara dovada că în Banat toate națiunile conviețuiesc în liniște. Procesiunile Bisericii Romano-Catolice și cel al Bisericii Ortodoxe Sârbe s-au întâlnit în Piața Unirii, acolo unde sunt situate Domul și Catedrala Ortodoxă Sârbă, cei prezenți sărbătorind

Se amenajează un nou parc în zona de sud a Timișoarei/FOTO

Un nou teren din zona de sud a orașului a intrat în atenția municipalității, fiind amenajat pentru a deveni parc. Mare parte din lucrările necesare au fost deja efectuate, urmând ca după Paști să fie realizate și ultimele finisaje, a anunțat Primăria Timișoara. Conform instituției, un teren nefolosit din zona Braytim, de pe străzile Musicescu

La viitorul Centrul de Mari Arși Timișoara se lucrează la heliport, dar și la instalațiile interioare. Cum arată investiția/FOTO

Timișoara are avantajul de a avea în acest moment cele mai avansate lucrări dintre centrele medicale speciale destinate marilor arși. Societatea de construcții care se ocupă de clădirea care se ridică lângă cea actuală a Spitalului Județean Timișoara a înaintat cu investiția, care a depășit 60% din total. Conform constructorului, în aprilie lucrările se concentrează

Liceenii și studenții pasionați de IT se vor întrece într-o competiție pe tema securității cibernetice

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), prin Facultatea de Matematică și Informatică, va organiza cea de-a doua ediție a competiției de securitate cibernetică „UniVsThreats – Capture The Flag”. Concursul are loc în perioada 3-4 mai 2025 (la sediul ICAM și în format online). Creată special pentru studenți și liceeni, această competiție oferă o șansă specială

Alegerile prezidențiale aduc din nou program special, prelungit, la Evidența Persoanelor

Dacă nu aveți în regulă cartea de identitate, dar doriți să votați pentru alegerea președintelui României, Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara va avea program special cu ocazia alegerilor prezidențiale ce se vor desfășura în 4 mai, respectiv 18 mai 2025. Astfel, pentru cele două tururi de scrutin, programul cu publicul va fi prelungit pentru

La Bastionul Theresia vor fi concerte cu Melting Dice și Direcția 5

În dorința de a da valoare spațiului de la Bastionul Theresia, Consiliul Județean Timiș a pus la punct două prime evenimente. Sâmbătă și duminică, acolo vor avea loc două concerte. Este doar prima parte a unui proiect mai lung, cu finalitate clară, de a dezvolta acest spațiu, anunță Alfred Simonis, președintele CJT. Pentru început, acolo

Visit Timișoara face catalog cu furnizorii de servicii și spații ce pot găzdui evenimente și congrese

Visit Timișoara, organizația care promovează capitala Banatului, își propune să susțină un nou sector în vederea atragerii de vizitatori. Intenția este de a arăta că Timișoara este un jucător regional pe piața evenimentelor academice, de afaceri sau industrii creative. Astfel, a lansat o selecție a furnizorilor și a spațiilor care vor fi parte a primei

Primarii din Timiș ai coaliției, chemați la Timișoara pentru a susține candidatura lui Crin Antonescu

Liderii politici ai principalelor partide din coaliția PSD – PNL – UDMR s-au adunat, joi la prânz, pentru susținerea candidaturii lui Crin Antonescu la funcția de președinte al României. La Palatul Administrativ, în sala Multifuncțională, au fost prezenți Emil Boc, primarul Clujului și prim vicepreședinte al PNL, respectiv Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și prim vicepreședinte

Primăria Timișoara caută executant care să repare13 kilometri de țevi vechi pentru transportul energiei termice

Pe SEAP a fost lansată licitația în vederea desemnării unui executant pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare a magistralei care pleacă de la CET Sud și distribuie agent termic în toată Timișoara. Suma oferită este de 368 de milioane de lei, inclusiv TVA, din care mai mult de jumătate este acoperită din Fondul pentru

Aceleași probleme, o nouă comisie. Și Prefectura va verifica internatele din școlile din Timiș

Subiectul creat de vizita nocturnă a viceprimarului Timișoarei, Ruben Lațcău, însoțit de Poliția Locală, la internatul Colegiului Tehnologic de Vest, ajunge și la Prefectura Timiș. Mihai Ritivoiu anunță că a emis ordinul de realizare a unei comisii care să verifice situația existentă în toate internatele școlare din județ. Cercetările vor dura până la începutul lunii

La biserica de la Muzeul Satului Bănățean se va ține Slujba de Înviere. Clădirea a fost pusă sub protecție/FOTO

Și în acest an, la Muzeul Satului Bănățean se va ține Slujba de Înviere, lângă biserica afectată de incendiu, acum câteva săptămâni. Vestea bună este că structura din lemn afectată de incendiu a fost pusă sub protecție, acolo a fost deja montată o structură metalică acoperită de o membrană PVC. Peste 600.000 de lei au

Bursa locurilor de muncă pentru persoane aflate în dificultate, la Timișoara

Bursa Locurilor de Muncă în aer liber. Căutarea slujbei se va face la Bastionul Maria Theresia

Cei aflați în căutarea unui loc de muncă sunt așteptați la o nouă Bursă Generală a Locurilor de Muncă ce va avea loc la Timișoara. Evenimentul este cu totul inedit, are loc în curtea Bastionului Theresia, în aer liber. Organizatori sunt Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, împreună cu Consiliul Județean Timiș. pe

Probleme cu alimentarea cu apă caldă și încălzire, la CT Centru

Societatea Colterm a fost nevoită să oprească total încălzirea și apa caldă în zonele care sunt alimentate de la Centrala Termică Centru. Au fost afectate zone vaste din oraș. Sunt afectate zonele Circumvalațiunii, Lipovei, Aradului, I.I. de la Brad, Bucovina, Lugojului, Matei Basarab, Tipografilor, Detunata, Policlinicii, Baba Dochia. Problemele au apărut pentru că a fost

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.