Ca o coincidență sau nu, cu puțin timp înainte ca șantierul Centurii Sud să se încheie, constructorul a primit autorizația de construire și pentru porțiunea cu tuneluri din bucata de zece kilometri lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva. Desigur, vorbim despre firma de construcții din România, care se ocupă de ambele proiecte. Ministerul Transporturilor…
La Timișoara a fost inaugurat Centrul Comunitar pentru Învățare Permanentă, un proiect de două milioane de euro/FOTO
Timișul are acum un centru specializat destinat educării profesionale și calificării/recalificării angajaților din județ. Proiectul, unul transfrontalier, ar trebui să ajute persoanele care doresc o specializare într-un anumit domeniu, dar și firmele care au nevoie de personal calificat. Firma care a executat construcţia a fost Constructim. Marți a fost inaugurat Centrul Comunitar pentru Învățare Permanentă.…
Zeci de angajați ai CJ Timiș au donat sânge
Zeci de angajați din cadrul Consiliului Județean Timiș au donat, marți, sânge Peste 40 de persoane au ales să fie alături de comunitate și să răspundă apelului de a dona sânge, într-o acțiune care a devenit deja tradiție pentru instituția noastră. Cu sprijinul echipei mobile a Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara, am organizat la…
Serviciile digitale de la Primăria Timișoara și de la DFMT au fost restabilite
Serviciile pentru public ale Primăriei Timișoara sunt funcționale, după atacul cibernetic de tip ransomware asupra serverelor. Astfel, la Camera 12 a Primăriei, se pot face din nou plăți cu cardul. Totodată, Direcția Fiscală a Municipiului a reluat încasarea taxelor și impozitelor locale online sau cu cardul la ghișeu. La Poliția Locală, în continuare, sesizările online…
Demisie din consiliul județean pe ultima sută de metri. Cosmin Costa renunță la mandat
Liberalii timișeni rămân fără încă un ales în Consiliul Județean Timiș. Cosmin Costa și-a anunțat demisia de pe postul de consilier județean. Aleșii județeni vor avea de votat, în ședințele de plen viitoare, plecarea din CJT a unui nou consilier județean. Cosmin Costa și-a anunțat demisia de pe post pe data de 22 august. Prin…
Comisia Europeană impune restricții, inclusiv pe Aeroportul din Timișoara, la cantitatea de lichide ce pot fi introduse în bagaje
Aeroportul Internațional Timișoara nu va putea beneficia, cel puțin în perioada următoare, de calitatea ridicată a scanerelor de bagaje ultramoderne, instalate la noul terminal de plecări. De la 1 septembrie 2024 sunt reintroduse temporar restricțiile referitoare la cantitatea de lichide permise în bagajele de mână. Restricțiile se aplică și la Aeroportul Timișoara Traian Vuia. Comisia…
Un nou focar de pestă a micilor rumegătoare a fost descoperit în Timiș
Autoritățile au confirmat apariția unui nou focar de pestă a micilor rumegătoare în județul Timiș. Pe 24 august, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a confirmat un focar de pestă a micilor rumegătoare într-o exploatație nonprofesională din localitatea Clopodia, comuna Jamu Mare, județul Timiș în urma examinării probelor și emiterea buletinelor de analiză,…
În octombrie se va deschide lângă Timișoara o nouă fabrică de contoare electrice, cu fonduri chineze
O companie chineză va inaugura, în octombrie, în parcul industrial de lângă Giarmata, o nouă unitate de producție destinată realizării de contoare electrice inteligente. Acestea vor ajunge pe piața locală, dar și pe cea europeană și din Orientul Mijlociu, Noua fabrică va fi situată în Parcul Industrial Park 1, situat pe teritoriul administrativ al comunei…
Lupta dintre partenerii de guvernare, PNL și PSD, pe față. Liberalii timișeni atacă guvernarea Ciolacu și o laudă pe cea condusă de Ciucă
Liberalii timișeni atacă la sânge actuala guvernare Ciolacu și afirmațiile făcute, sâmbătă, la congresul PSD. Guvernul Ciolacu nu are rezultate, aduce inflație, în timp ce ”rotația” Ciucă, aducea cea mai mare creștere economică din Europa, spun cei de la PNL Timiș. Atacul vine după ce la congresul PSD, liberalii erau gratulați cu epitete departe de…
Infrastructura IT de la Primăria Timișoara, Direcția Fiscală și Poliția Locală, atacate cibernetic. Atacul informatic a fost oprit, la DFMT sunt probleme
În noaptea de vineri spre sâmbătă, infrastructura IT de la Primăria Timișoara a fost victima unui atac cibernetic, anunță instituția. A fost oprit un atac cibernetic masiv asupra serverelor sale și ale unor instituții subordonate. Vizate au fost Primăria Municipiului Timișoara, Direcția Fiscală a Municipiului (DFMT) și Poliția Locală Timișoara, instituțiile au fost ținta unui…
Sfaturi de la specialiştii Horticultura pentru îngrijirea plantelor din grădină în această perioadă
În luna august, grădina are nevoie de atenție specială, mai ales dacă vara a fost una călduroasă și secetoasă. În această perioadă se realizează mai multe lucrări de întreținere în grădină și se fac pregătiri pentru plantările din toamnă. Potrivit specialiştilor Horticultura, lucrările necesare în această toamnă sunt următoarele: Se udă plantele și gazonul regulat.…
Salonul Industriei Ușoare, la prima ediție de toamnă 2024
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță reluarea acțiunilor sub numele Salonul Industriei Ușoare. În septembrie are loc prima ediție de toamnă din acest an. Vor fi prezente peste 50 de companii din țară, producători și comercianți, care vă întâmpină cu o gamă largă de articole de sezon, la prețuri promoționale: îmbrăcăminte, tricotaje, lenjerie…
Lucrările la Centura Sud au depășit 95% din total/Foto
Pe șantierul Centurii Sud de ocolire a Timișoarei se lucrează, chiar dacă, procentual, avansul nu este unul deosebit. În acest moment s-a depășit 95% din totalul lucrărilor. Echipele antreprenorului și ale subcontractorilor lucrează la montarea diferitelor tipuri de parapete, a plaselor de protecție pe pasaje, a panourilor fonoabsorbante și la montarea consolelor și stâlpilor pentru…
Restricții în circulația rutieră, pentru Festivalul CODRU
Organizarea Festivalului CODRU face necesară impunerea unor restricții de circulație rutieră, în zona Pădurea Verde – fosta Grădină Zoo. Circulația rutieră va fi închisă în două etape. De luni, 26.08.2024, până în data 01.09.2024, pe strada Avram Imbroane, se închide circulația pe tronsonul cuprins între Cruce și poarta de intrare a fostei Grădini Zoologice De…
Parcarea din curtea Primăriei Timișoara, închisă sâmbătă, până la ora 17. Se taie stejarul din incintă
Vechiul stejar din parcarea din spatele Primăriei Timișoara intră în istorie. Sâmbătă, acesta va fi tăiat, starea sa era degradată, spun reprezentanții municipalității, devenise un pericol. La schimb se plantează alți doi copaci, dar nu acum. Momentul înseamnă și închiderea parțială a parcării respective. Cei de la Horticultură au făcut eforturi pentru păstrarea copacului, dar…
Demarează, în sfârşit, operațiunile pentru găsirea unei firme care să pună în siguranță Sinagoga din Fabric/FOTO
La zece luni de la momentul în care a preluat oficial în administrare clădirea Sinagogii din cartierul Fabric, Primăria Timișoara caută constructor pentru o primă etapă a reabilitării clădirii, respectiv punerea în siguranță a acesteia și stoparea fenomenului de degradare. Acesta este un pas esențial pentru a proteja patrimoniul istoric al Timișoarei, dar și pentru…
Circulație restricționată, duminică, pe Vasile Pârvan
Circulația rutieră și cea a mijloacelor de transport va fi afectată, duminică, odată cu organizarea evenimentului automobilistic Timișoara Grand Prix. Cursa are loc în zona bulevardului Vasile Pârvan. În data de 25 august 2024, între orele 08:00 și 18:00, se va desfășura evenimentul „Timișoara Grand Prix 2024”. Cu ocazia acestui eveniment automobilistic, circulația rutieră va…
Se sistează temporar serviciul de distribuție a gazelor naturale, în Deta și Opatița, jud. Timiș
Locuitorii din Deta și Opatița vor rămâne, temporar fără gaze naturale. Pentru a permite companiei OMV Petrom efectuarea unor lucrări specifice la rețeaua proprie de producție a gazelor naturale, Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz, marți, 27 august, în intervalul orar 6:00-20:00, în orașul Deta și localitatea aparținătoare Opatița, jud. Timiș.…
Garda de Mediu Timiș a dat două amenzi în urma controalelor de funcționare a Sistemului de Garanție Returnare
Nici Timișul nu a scăpat de controalele efectuate pentru respectarea Sistemului de Garanție Returnare a ambalajelor, efectuate la nivel național. În perioada 5.07 – 05.08, au fost efectuate 170 de controale tematice pentru verificarea implementării şi funcţionării SGR la comercianţii care vând produse în ambalaje returnabile. În urma controalelor au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale,…
Întâlnire CCIAT – Ambasadorul Japoniei la București. Se pun bazele unei colaborări viitoare
Joi, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a avut o întrevedere cu Katae Takashi, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în România, la reședința înaltului diplomat din București. La întâlnire a participat și Takazaki Sawaka, director general al JETRO – Japan External Trade Organization, una dintre cele mai reprezentative organizații de…