Universitatea de Vest Timișoara, prin Facultatea de Arte și Design a vernisat, în acest sfârșit de săptămână, o expoziție – eveniment, „Ricorrenze / Recurențe / Recurrences”. Aceasta este organizată în spațiul oferit de Institutul Cultural Român, Accademia di Romania din Roma. Proiectul este realizat în cadrul parteneriatului Facultăţii de Arte şi Design Timişoara cu Asociaţia…
Un drum județean din Timiș va fi asfaltat pentru prima dată/Foto
Deși aflat la o distanță nu prea mare de Timișoara, drumul județean care lega Bazoșu Nou de Recaș era doar un drum de pământ. În prezent se lucrează la modernizarea acestuia. Mai mult de jumătate din lucrările efectuate pe drumul județean 609F pentru modernizare și reabilitare au fost deja realizate, anunță Cristian Moș, vicepreședintele Consiliului…
La Timișoara, ca la Detroit. PSD nu va vota majorarea impozitelor locale și propune mai multe amendamente
Timișoara a devenit cel mai scump municipiu din punct de vedere al impozitelor locale, iar dacă se va continua așa poate ajunge în faliment, spun reprezentanții PSD. Consilierii locali ai partidului nu vor vota propunerea lansată de administrația USR PLUS pentru noile impozite, în plus vor propune și trei amendamente. Oradea, Cluj, orașele cu care…
PSD, o nouă ipoteză de lucru: Primăria vrea să falimenteze Colterm pentru preluarea terenului CET din Calea Șagului
Mihai Ritivoiu, președintele PSD Timișoara, lansează o ipoteză extrem de interesantă, care spune că municipalitatea timișoreană ar urmări falimentarea companiei Colterm. Un pas ulterior ar fi preluarea terenului de 50 de hectare deținut de Colterm, pe platforma CET din Calea Șagului. Ritivoiu nu a precizat dacă preluarea ar putea fi făcută de primărie sau altă…
Primăria din Comloșu Mare a fost amendată de Garda de Mediu cu 15.000 de lei
Primăria din Comloșu Mare s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei, în urma unui control derulat de Garda de Mediu în localitate. În apropierea cimitirului s-a descoperit o groapă de gunoi ilegală. O echipă de comisari din cadrul GNM Comisariatul Județean Timiș, a efectuat un control tematic pentru verificarea stării de salubrizare de…
S-au dat și banii de sport, proveniți de la bugetul Timișoarei. ASU Politehnica, beneficiară după contestații
Centrul de Proiecte Timișoara, structura prin care Primăria Municipiului acordă bani nerambursabili pentru diverse activități, a încheiat jurizarea proiectelor depuse pe sport. Astfel, prin Apelul 4/2021 Sport, 15 asociații sportive din cele 18 înscrise au primit finanțare de la bugetul local. În total, un milion de lei va lua drumul conturilor unor cluburi din cele…
Expropieri în 12 localități din Timiș. Ministerul Transporturilor pregătește reabilitarea căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad
Ministerul Transporturilor pregătește documentația aferentă realizării de expropieri ale terenurilor necesare pentru viitoarea modernizare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad. Un număr de 12 localități din Timiș sunt specificate, acolo vor avea loc asemenea operațiuni de terenuri, necesare reabilitării. Câteva zeci de de localități de pe traseul acestei rute vor necesita realizarea operațiunilor…
În grădina urbană a Universității de Vest Timișoara are loc o nouă ediție a Street Delivery
Fundația Cărturești, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, organizează a 15-a ediție a binecunoscutului eveniment Street Delivery. În weekend-ul 18-19 septembrie, timișorenii sunt așteptați în grădina urbană a Universității de Vest din Timișoara, precum și în spațiile adiacente acesteia, la o serie de talk-uri, lansări de carte, activități sportive și ateliere menite să…
În cadrul Programul Interreg-IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia va avea loc ediția a zecea a Zilei Cooperării Europene
Programul Interreg-IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia sărbătorește anual cooperarea teritorială europeană în luna septembrie, în jurul datei de 21. Anul acesta are loc cea de-a 10-a ediție a Zilei Cooperării Europene în comuna Șișești din județul Mehedinți datorită bogatei experiențe transfrontaliere. Astfel, evenimentul din 21 septembrie va celebra proiectele realizate de comunitatea locală împreună cu…
Disputa consilieri locali – CA Horticultura continuă
Un nou serial-dispută pare să se prefigureze în administrația timișoreană, de această dată între consilierii locali care au cerut anchetarea unor acțiuni derulate de Consiliul de Administrație al societății Horticultura. După ce consilierii locali din mai multe formațiuni politice au acuzat semnarea ilegală a unor contracte, cei vizați au reacționat. Acum vine și contra-reacția! Roxana…
Weekend plin la Iulius Town Timișoara. Centrul comercial sărbătorește la Picnic in My Town
Weekend-ul acesta Iulius Town sărbătorește doi ani de la inaugurare și așteaptă publicul la Picnic in My Town. Sunt zile magice, unde te vei bucura de muzică live, cântată de trupele tale favorite, Street FOOD, momente pline de umor, întâlniri cu Chef Foa și multe alte surprize. Startul se dă cu Street FOOD, care vine…
CJT primește rapoarte zilnice de pe șantierul de la Moșnița. Constructorul, pus să termine investiția la timp/FOTO
La scurt timp după ce președintele CJ Timiș, Alin Nica, anunța posibila reziliere a contractului pentru extinderea drumului spre Giarmata, vicepreședintele Cristian Moș, prezenta situația de pe alt drum județean extrem de important, cel de la Moșnița. Nici aici nu e totul cum trebuie, dar lucrările sunt mult mai avansate. Cristian Moș a vizitat din…
Ediția a patra a Bienalei Art Encounters e pregătită de deschidere, cu evenimente culturale de excepție și artiști din toată lumea
Mai sunt doar câteva zile până când una dintre cele mai importante suite de acțiuni culturale din Timișoarei pornește din nou la drum, în ciuda problemelor legate de pandemie. Cea de-a patra ediție a Bienalei Art Encounters se deschide pe 1 octombrie, cu o serie de evenimente de excepție, cu personalități de marcă și artiști…
Contractul pentru lărgirea drumului județean spre Giarmata și A1 e la un pas de reziliere. S-ar putea pierde finanțarea europeană
Extinderea la două benzi pe sens a singurei legături rapide a Timișoarei cu autostrada A1, drumul județean 691, este în serios pericol de a nu se mai realiza. Investiția este serios întârziată, iar săptămâna viitoare s-a putea lua o decizie în sensul rezilierii contractului. Riscul, pierderea finanțării europene. În ciuda faptului că Alin Nica, șeful…
Alin Nica se plânge de o lipsă de colaborare totală cu USR PLUS la nivelul Timișoarei: Au experiență politică zero!
Alin Nica, liderul PNL Timiș, se află în fața unei… enigme politice. Deși cel puțin teoretic, PNL și USR Plus sunt într-o alianță politică, problema e că la nivel de Primăria Timișoara aceasta nu există și Nica crede că acolo există rea voință. Şi asta în timp ce la nivel de Consiliu Județean, acolo unde…
Consiliul de Administrație al societății Horticultura respinge acuzaţiile că ar fi semnat contracte de reprezentare juridică în mod ilegal
Conducerea Consiliului de Administrație al societății Horticultura, acuzată că ar fi bună de a deveni ”penală” răspunde consilierilor locali care au cerut cercetarea persoanelor respective pentru faptul că ar fi semnat și aprobat realizarea unor contracte cu o firmă de avocați și a cerut decontarea facturilor aferente. Contractele au fost semnate pentru că chiar directorul…
PNL nu susține majorarea impozitelor din Timișoara și acuză USR PLUS de lipsă de transparență: Își bat singuri cuie în talpă
Propunerea de majorare a taxelor locale din Timișoara, lansată de administrația USR PLUS, nu va primi votul consilierilor liberali, a anunțat Alin Nica, liderul filialei Timiș a partidului. Motivele principale sunt în număr de două, spune acesta, și se referă la impunerea de taxe mai mari pentru populație, iar cel de-al doilea la faptul că…
PNL Timiş a admis moţiunea Cîţu şi a repins-o pe cea a lui Orban
Moţiunea “România libeală” a lui Florin Cîţu a fost aprobată de conducerea PNL Timiş cu 67 de voturi pentru şi opt împotrivă. În schimb, moţiunea “Forţa dreptei” a lui Ludovic Orban a primit 12 voturi pentru, având 52 împotrivă. Comitetul Director al PNL Timiş a aprobat, într-o şedinţă desfăşurată miercuri seara, moţiunea lui Florin Cîţu,…
Bega Bulevard revine, în weekend, la Timișoara. Continuă și tradiția Cursei Rățuștelor
Una dintre acțiunile apreciate de timișoreni, Bega Bulevard, revine, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara acordându-i importanța cuvenită. Timp de trei zile, între 17 și 19 septembrie, malurile Begăi vor prinde viață, cu acțiuni dintre cele mai felurite. Ca și în alte rânduri, sunt vizate categorii diverse de public: de la copii, care, în dimineața…
CJ Timiș a investit 16 milioane de lei pentru lucrări pe 30 de kilometri de drumuri aflate în administrare
Lucrările de investiții în domeniul drumurilor județene au dus la asfaltarea sau repararea a aproape 30 de km de covor asfaltic. Au fost șantiere unde s-a șternut fie strat nou, fie reciclat, urmează alți 16 kilometri în perioada următoare În cadrul programului anual de întreținere a drumurilor județene, Consiliul Județean a turnat, în această vară,…