Author Archives: Marcel Hoster

maternitate odobescu

Cartierul Iosefin aduce o nouă surpriză imobiliară. Maternitatea Odobescu propusă spre vânzare chiar primăriei

Cartierul Iosefin aduce o nouă surpriză imobiliară. Maternitatea Odobescu propusă spre vânzare chiar primăriei

Administrația din Timișoara cere părerea consilierilor locali în ceea ce privește achiziția unui nou imobil din zona Iosefin. De această dată vorbim de un caz mai special, despre clădirea Maternității Odobescu, cea pe care primăria are și în continuare un contract de închiriere valabil, dar pe care a părăsit-o și s-a relocat într-un alt sediu,

Spații pentru comunitate, la trei ani. Va fi oferi un nou tur ghidat

Pe data de 7 octombrie, timișorenii sunt invitați să (re)descopere locurile incluse în programul Spații pentru comunitate printr-un tur ghidat cu Alexandra Irimia de la Timișoara Tour Guide și să participe la o sesiune de networking și discuții despre impactul și viitorul acestui program. De trei ani, Spații pentru comunitate, derulat de Municipiul Timișoara, prin

La Timișoara se va sărbători Ziua Cooperării Interreg

Marți, 30 septembrie, la Palatul Administrativ din Timișoara se va sărbători Ziua Cooperării Interreg. De la lansarea campaniei în 2012, în zona de graniță româno- sârbă au fost organizate evenimente de celebrare la Timișoara, Reșița, Drobeta Turnu Severin, Oravița sau Șișești – Mehedinți, alternativ cu manifestări similare în Serbia, la Vârșeț, Kikinda, Veliko Gradište, Zrenjanin

Fundația Aquatim lansează proiectul ”Hai la Muzeu!”

Proiectul cultural „Hai la Muzeu!” finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, inițiat de Fundația Aquatim pornește la drum luni, 29 septembrie și va oferi o legătură concretă, aplicată și funcțională între cultură și educație în mediul școlar preuniversitar. Până pe 31 octombrie. „Hai la Muzeu!” își propune să transforme vizitele școlare la Muzeul

linia 5

Se schimbă traseul cursei școlare de autobuz S13

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 29 septembrie 2025, linia școlară S13 va circula pe un traseu modificat. Prin aceste modificări, STPT urmărește să asigure un acces mai facil și mai sigur al elevilor către unitățile de învățământ, adaptând traseul liniei școlare S13 la nevoile actuale de mobilitate. Iată care

Piața Badea Cârțan a devenit cinema, în cadrul Rod Festival, ediția a șasea/Foto

Vineri, Piața Badea Cârțan a devenit pentru scurt timp, cinema în aer liber. Organizatorii Rod Festival au repetat o experiență din 2021. Pe un ecran de mari dimensiuni au fost proiectate filme realizate de Mihai Dragolea în cadrul Rezidenței Rod, în zona Fabric, precum și alte producții semnate de același artist, filmate în piața de

Luni și marți, mai multe locuri de parcare din zona zero a Timișoara vor fi inaccesibile publicului

Mai multe locuri de parcare din centrul Timișoarei vor deveni indisponibile publicului la începutul săptămânii viitoare. Acestea vor fi rezervate pentru oaspeții convocați să ia parte la megaevenimentul „Timișoara Cities Summit”. Restricțiile au loc în mai multe locuri de parcare din zona centrală a orașului. Acestea vor fi rezervate temporar în următoarele locații: Strada Mihai Eminescu (locurile de

Președintele Nicușor Dan se va afla marţi la Timișoara. Care va fi itinerarul șefului statului

Președintele României, Nicușor Dan, se va afla, marţi, în vizită oficială la Timișoara. El are programate o serie de evenimente la care va participa, punctul principal fiind megaconferința programată de Primărie, ”Timișoara Cities Summer”. La primele ore ale zilei, Nicuşor Dan va depune o coroană de flori la Monumentul ”Crucificare” din Piața Victoriei. Ulterior va

Noul drum de legătură Timișoara – A1 e la un pas de finalizare. Denumirea oficială va fi DN 69A/Foto

La o ”mătură” dată pe asfalt și ultimele retușuri de realizat! Proiectul noului drum de legătură care va oferi Timișoarei un acces mai facil spre autostrada A1 e aproape de finalizare. Lucrările la noul drum de legătură dintre Timișoara și autostrada A1 sunt aproape de finalizare, având stadiul de 97%, conform celor de la Direcția

Ceremonie oficială la Aula Magna. La Universitatea de Vest Timișoara poate începe noul an studențesc

Noul an de studiu a debutat oficial la Universitatea de Vest din Timișoara, prin intermediul unei ceremonii, cu multe personalități prezente, la Aula Magna a UVT. Interesul a fost major, nu toată lumea prezentă a încăput în sală, mulți fiind ghidați spre sălile adiacente unde a fost proiectată transmisiunea live a ceremoniei. Mesajul de debut

Primarii mai multor UAT din Timiș au discutat despre dezvoltarea comunităților locale, cu sprijinul CJT

Conducerea Consiliului Județean Timiș vrea să știe care sunt problemele primăriilor din județ. În cadrul unei întâlniri desfășurate la Palatul Administrativ s-au discutat soluțiile prin care pot fi ajutate comunitățile locale. Situația investițiilor aflate în derulare, parteneriatele dintre Consiliul Județean și primării, dar și ceea ce se întâmplă acum la deponeul de la Ghizela, acestea

UVT Liberty Marathon introduce mai multe restricții de circulație în zona centrală a Timișoara

În weekendul 27-28 septembrie, Timișoara va găzdui UVT Liberty Marathon, un eveniment de amploare, aflat la a opta ediție, care implică mii de participanți și un traseu extins care traversează zone centrale ale orașului. Pentru siguranța alergătorilor și buna desfășurare a competiției, Primăria Timișoara și organizatorii UVT Liberty Marathon vor institui mai multe restricții de

Tinerii liceeni timișoreni au avut parte de ”Apă cu model”, la Aquatim

Muzeul Apei din Timișoara a găzduit, joi, cea de șaptea ediție a activității educative „Apă cu Model”. Acțiunea și-a propus să ofere tinerilor modele de viață autentice pornind de la personalitatea marcantă a inginerului Stan Vidrighin, corifeul alimentării cu apă și al canalizării în orașul Timișoara. Mai multe personalități din comunitatea timișoreană au participat la

Propunere șoc de la CJT. Preia Ceasul Floral, Grădina de Vară și Parcul Rozelor, să le reamenajeze și le dă înapoi orașului

Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alin Popoviciu, vine cu o propunere extrem de interesantă: instituția pe care o reprezintă să preia, pentru un an de zile, trei obiective emblematice pentru Timișoara, să le readucă la gloria de altă dată și, ulterior, să le predea înapoi orașului. Vorbim despre Ceasul floral, Parcul Rozelor și Grădina de Vară

Proiectul Magistrala Verde va fi prezentat publicului, spre dezbatere. Discuțiile, la Parohia Iosefin

Municipalitatea timișoreană lansează dezbaterea pentru ceea ce ar urma să fie coridorul de mobilitate Bulevardul 16 Decembrie 1989 – Calea Șagului. Prezentarea proiectului va avea loc începând cu ora 17 în sala de festivități „Preot Ioan Imbroane” a Parohiei Iosefin, Piața Alexandru Mocioni nr. 9 (Küttl). Proiectul va transforma o suprafață de peste 114.000 mp,

Dispute imobiliare pe luciul Begăi. Viceprimarul Romocean și proprietarul unei bărci-căsuță se contrează pe internet

Viceprimarul Timișoarei își exprimă nemulțumirea pentru faptul că pe Bega a apărut o construcție plutitoare care (ar putea) să fie sau nu o căsuță pe apă. Oficialul municipal se declară nemulțumită de construcția ancorată de mal și o numește o improvizație în care nu se știe ce este, însă de cealaltă parte proprietarul construcției spune

Zeul Apelor și Cascada Digitală, două instalații interactive audio-vizuale, sunt prezentate publicului la Muzeul Apei din Timișoara

Sâmbătă, 27 septembrie, între orele 11.00 și 15.00, pe durata desfășurării târgului Științescu și prietenii, organizat de Fundația Comunitară Timișoara în parteneriat cu Aquatim SA, Muzeul Apei din Timișoara devine, pentru o zi, un spațiu al experimentului artistic și tehnologic. Două instalații interactive audio-vizuale, realizate de Electronic Resistance vor fi expuse publicului cu sprijinul Fundației

CFR Infrastructură Timișoara explică de ce se stă mai mult la barieră pe Gheorghe Adam

Timpii mai mari de așteptare la barierele de la trecerea peste calea ferată de pe strada Gheorghe Adam sunt unul dintre efectele lucrărilor efectuate pentru modernizarea căii Ferate dintre Timișoara și Arad, precizează administratorul infrastructurii feroviare, ca răspuns la sesizările primite din partea conducătorilor auto, referitoare la timpii mari de așteptare la trecerea la nivel

Primăria Timișoara a dispus demolarea unor construcții ridicate pe spațiul public de două firme, pe Barbu Iscovescu

Primăria Timișoara a dispus demolarea mai multor construcții ilegale, ridicate fără autorizație pe spațiul pietonal și chiar pe carosabil în Complexul Studențesc. Este vorba despre două unități alimentare de pe strada Barbu Iscovescu, care spune primăria, s-au extins abuziv și au ocupat ilegal o suprafață de aproximativ 300 de mp pe terenul aflat în proprietate

Cartierul Fabric, prezentat timișorenilor în cadrul unui tur ghidat prin proiectul Timișoara Free Tours

Cartierul Fabric va putea fi descoperit într-un mod inedit de către timișoreni și nu numai. Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Timișoara Free Tours, organizează vineri, 26 septembrie 2025, între orele 17:00 – 19:00, un nou eveniment din seria „Turist la tine acasă”. De această dată, locuitorii și vizitatorii orașului sunt invitați să descopere poveștile cartierului

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.