Author Archives: Marcel Hoster

pod luminite

”Moștenirea” podurilor administrației Robu, completată pe ultima sută de metri cu Tunelul Luminii/FOTO

”Moștenirea” podurilor administrației Robu, completată pe ultima sută de metri cu Tunelul Luminii/FOTO

Lista lungă de poduri pe care administrația Robu le tot ”face” de ceva ani peste Bega se completează cu un nou proiect care, cel puțin deocamdată, e unul plin de fantezie. Încă de la parcurgerea denumirii proiectului remarci aceasta: Construire pasarelă pietonală – zona Universitatea de Vest „Tunelul Luminii”. Proiectul a fost aprobat de Consiliul

padurea verde

Primăria Timișoara dă Pădurea Verde celor de la Romsilva, să o administreze profesionist

După ce a reușit trecerea Pădurii Verzi la Primăria Timișoara, conducerea instituției și-a dat, probabil, seama că nu va putea să se ocupe de managementul unei suprafețe atât de mari de pădure. Era greu de crezut că, de exemplu, cei de la societatea municipalității, Horticultura, s-ar putea ocupa de așa ceva. Ca atare, PMT a

Alin Nica

Alin Nica anunță un proces dificil. Alin Popoviciu și Călin Roman vor putea fi excluși din PNL doar după urmarea procedurii regulamentare

Alin Nica nu se lasă și merge mai departe cu acțiunea de excludere din partid a lui Alin Popoviciu și Călin Roman, după ce aceștia nu ar fi dat curs cererii de a se retrage de pe locurile câștigate de PNL Timiș la Consiliul Județean. Totuși, procedura nu e una ușoară, șeful filialei locale a

primaria timișoara

Primele discuții dintre USR PLUS și PNL, doar tatonări. Concluzii se trag joi

Vineri dimineață, echipele de câte 9 negociatori, din partea PNL și USR PLUS Timiș, au purtat primele discuții în vederea stabilirii unor majorități pentru Consilul Local Timișoara, respectiv Consiliul Județean Timiș. Printr-un comunicat de presă comun, cele două formațiuni au anunțat că deocamdată… nu s-a decis nimic. Conversații politicoase la o cafea, așa putem cataloga

Petru Roman

Alin Nica e ferm convins că Petru Roman nu are probleme de incompatibiltate. Votul cetățenilor și al membrilor PNL l-au pus pe lista de parlamentare

Una dintre cele mai controversate candidaturi plasate pe lista pentru parlamentare a PNL Timiș este cea a primarului (re)ales la Deta, Petru Roman. Acesta a avut probleme, a fost suspendat din funcție în mandatul precedent, s-a judecat cu PSD Timiş și a câștigat. Totuși, el este considerat incompatibil cu o funcție de demnitate publică de

alina gorghiu

Alina Gorghiu, favorita primarilor liberali din Timiș. Ea a fost apreciată pentru că a ajutat comunitățile locale, deși nu e… ”locală”

Chiar dacă opinia publică timișeană și cea timișoreană este, într-o anumită măsură, defavorabilă plasării Alinei Gorghiu pe listele PNL pentru parlamentarele din decembrie, noul șef al filialei județene, Alin Nica, spune că ea a fost cerută și votată chiar de primarii din județ. Conform celor declarate de acesta, Gorghiu nu a fost ”parașutată” de la

Echipa USR PLUS a plecat la discuții cu PNL: Să nu începem să negociem funcții

Dominic Fritz, noul primar al Timișoarei, nu vrea negocieri purtate de eventualii parteneri pentru o coaliție cu USR pentru ”plantarea” de politicieni pe posturi în cadrul unor societăți comerciale, ci numirea acestora pe bază de concurs. Noul edil-șef va fi ajutat în activitatea sa de un comitet format din mai mulți specialiști Negocierile nu se

produse apicole

CCIAT pregătește Expoziția Toamnei

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș pregătește, între 16 și 18 octombrie, prima ediție a Expoziției Toamnei, un festival al armoniei și culorilor, al bucuriei și al roadelor bogate. Alături de expozanți din întreaga țară – producători, procesatori sau comercianți din toate palierele de profil tradiționale, se va discuta despre pâine, despre cânepă, despre

autobuze electrice

Nu avem nici autobuze electrice, dar nici stații de încărcare. Licitația a fost anulată!

Programul de dotare a Timișoarei cu autobuze electrice nu va deveni, probabil, operațional o bună perioadă de acum înainte. Dacă ministrul Lucrărilor Publice anunța, joi, la Timișoara, că acest proiect nu are date certe de realizare, nici Primăria Timișoara nu reușește să-și facă partea ei din proiect. Licitația pentru realizarea stațiilor de alimentare și a

apă caldă

Se întrerupe apa caldă pe câteva străzi din Timișoara

Ca urmare a unor lucrări efectuate de E-Distribuție Banat la rețeaua de medie tensiune, care vor genera opriri în alimentarea cu energie electrică, Colterm e nevoită să întrerupă furnizarea apei calde și a încălzirii la PT 30, vineri,16 octombrie 2020, între orele 9-17, pe câteva străzi din oraș. Vor fi afectați consumatorii arondați străzilor: Borsec (parțial),

Cristian Mos

USR PLUS și PNL demarează vineri negocierile pentru posturile din administrația timișoreană și cea a județului

Vineri va avea loc marea întâlnire de împărțire a locurilor de șefi ai administrației între cei de la USR PLUS și PNL, a confirmat Cristian Moș, preşedintele USR Timiş. El spune că a discutat deja cu Alin Nica și a menționat că discuțiile purtate vor porni de la ideea că USR PLUS a câștigat alegerile.

Ion Stefan

Ministrul Ion Ștefan nu știe când se vor cumpăra cele 44 de autobuze electrice din fonduri europene, destinate Timișoarei

Nu vă grăbiți să credeți că veți circula la Timișoara în autobuze electrice pe bani europeni, dar trebuie să țineți minte că Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației face tot ce poate ca licitația de cumpărare a acestora să se finalizeze. Ministrul Ion Ștefan s-a aflat joi la Timișoara, dar nu a reușit să ofere

Liliana Onet, Marcel Vela

Se dă drumul la gazele naturale în zona Deta. Oamenii nu vor avea probleme cu alimentarea pe timpul iernii

Venirea miniștrilor de Interne, respectiv a Lucărilor Publice, la Timișoara, i-au făcut pe cei de la OMV Petrom să accepte introducerea de gaze naturale din sistemul național în conducta proprie, pentru a putea asigura consumul celor șase localități din Zona Deta, rămase de marți fără alimentare cu acest combustibil. Urmează semnarea, luni cel mai probabil,

UDMR Timiș merge în lupta cea mare cu un candidat, la Camera Deputaților

UDMR Timiș consideră că e extrem de importantă reprezentarea comunității maghiare în parlament, iar, în consecință, a desemnat un tânăr avocat să intre în lupta pentru un loc de deputat. Această reprezentare e și mai importantă, având în vedere că formațiunea a pierdut locurile de consilieri locali la Timișoara, deci inclusiv locul de viceprimar, deținut

Catalin Drula

Cătălin Drulă comentează listele pentru parlamentare, la USR PLUS: Nu poți mulțumi pe toată lumea, numai dacă ar fi candidați câte locuri sunt

La USR PLUS e atât de multă democrație că nu puteau să nu apară probleme la întocmirea listelor pentru alegerile parlamentare, spune deputatul USR de Timiș, Cătălin Drulă. E simplu, nu toată lumea poate fi mulțumită, spune acesta. În mediul public românesc a apărut în aceste zile o nouă dezbatere, iscată de această dată de

Reprezentanta Lugojului a decis să se retragă de pe lista PNL pentru parlamentare, nemulțumită de locul neeligibil alocat/UPDATE. Claudiu Buciu, noul primar liberal al Lugojului reacționează dur

Prezentarea listelor cu numele celor care vor candida din partea PNL Timiș pentru un loc de parlamentar nu a reușit să liniștească lucrurile în partid. Un pic de supărare a apărut la Lugoj, unde reprezentanta propusă de organizația locală, Adriana Corbeanu, de acolo a anunțat că se retrage de pe lista pentru Camera Deputaților, spunând

Universitatea Politehnica Timișoara a prezentat 34 de noi invenții la Salonul Internațional Traian Vuia 2020

Membrii echipei Universitatea Politehnica Timisoara, coordonată de Corneliu Birtok Băneasă, cadru didactic la Facultatea de Inginerie Hunedoara a UPT, au prezentat cele mai noi 34 de invenții, proiecte de cercetare, standuri didactice și chiar invenții de weekend în cadrul unei noi ediții a Salonului Internațional Traian Vuia 2020. Evenimentul a fost organizat de Societatea  Inventatorilor 

Fundația Art Encounters oferă timișorenilor în această toamnă un bogat program de acțiuni culturale

Acțiunile culturale organizate de Fundația Art Encounters în această toamnă continuă cu o serie de evenimente de excepție. Programul include o expoziție amplă dedicată cineastului Harun Farocki, o expoziție de mare anvergură în colaborare cu Centrul Georges Pompidou și precedată de o conferință susținută de Bernard Blistène, directorul Centrului Georges Pompidou, respectiv două programe online,

Colegiul Director Județean al PNL Timiș a aprobat listele cu candidații la alegerile parlamentare

Colegiul Director Județean al filialei locale a Partidului Național Liberal a stabilit listele cu cei pe care îi va trimite în lupta pentru un loc de parlamentar. Nu sunt surprize prea mari, Alina Gorghiu deschide lista pentru Senat, iar Marilen Pirtea cea de la Camera Deputaților. Nicolae Robu sau Alin Popoviciu, normal, nu apar pe

Autostradă

Via Carpatia ar putea aduce noi tronsoane de autostradă în vestul României, inclusiv în Timiș. Proiectele sunt vechi, doar ”investitorul” se schimbă

România a devenit brusc extrem de interesată de un proiect anunțat de ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, o autostradă care să lege Lituania de Grecia., Via Carpatia. Proiectul nu este sub nicio formă o noutate, el a fost ”inventat” de ani buni de Uniunea Europeană, dar reușește doar să stârnească imaginația doritorilor de

Top