Author Archives: Marcel Hoster

La Universitatea de Vest s-a discutat despre violența în școală

La Universitatea de Vest s-a discutat despre violența în școală

Comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara a organizat joi în Aula Magna UVT, dezbaterea „Dialoguri deschise despre violența în școală”, un subiect care se află pe agenda celor mai acute teme din realitatea școlilor – violența îndreptată asupra minorilor în spațiul școlar. La dezbatere au participat reprezentanți ai conducerii UVT, invitați din cadrul

Proiectul bugetului Timișoarei poate merge înainte. Dezbatere publică (aproape) degeaba pe această temă

Primăria Timișoara a bifat, joi, și etapa cerută de lege, a dezbaterii publice aferente bugetului local. Întâlnirea desfășurată aproape în unanimitate a avut doar intervenții relativ tangente cu bugetul, intervenienții nu au mai fost, așa cum era până acum, cetățeni care cereau bani pentru cârpit drumuri și trotuare, băncuțe în parcuri sau becuri pentru iluminat

Primăria Timișoara dorește să achiziționeze patrimoniul bazei sportivă Electrica din Timișoara, de la propria societate de transport

Primăria Timișoara își propune să aducă sub aripa sa întreaga bază sportivă Electrica, iar primarul Fritz va propune acest lucru consilierilor locali. Acolo situația este un pic încurcată, terenul este al municipalității, dar clădirile aparțin STPT.  Bază respectivă a fost parte dintr-un proces pentru recuperarea ei de către STPT și oraș. Probabil e doar o

Baza de agrement a AEM a fost achiziționată de o societate privată din Timișoara

Intenția Consiliului Județean Timiș de a achiziționa baza de agrement a AEM nu s-a materializat, aceasta fiind câștigată de către un grup de firme din Timișoara. Aceasta a  oferit un preț mai bun la licitația organizată de o societate de lichidatori și a anunțat deja că va amenaja acolo o bază de sport și agrement

Universitatea de Științele Vieții a inaugurat un laborator de inteligență artificială/FOTO

Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara a inaugurat LearnX Lab, un laborator de inteligență artificială (AI) și realitate extinsă (XR). LearnX Lab a fost inițiat de Fundația Excelsior Alumni, care a avut un rol esențial în conceperea și dezvoltarea acestui laborator. Într-o lume în care tehnologiile emergente transformă rapid domeniile de activitate,

Lugojul caută microbuze electrice de patru milioane de lei. Proiectul e realizat împreună cu două comune

Lugojul, împreună cu comunele Găvojdia și Victor Vlad Delamarina, a lansat licitația în vederea achiziționării, din bani europeni, a patru microbuze electrice și patru stații de reîncărcare pentru realizarea de transport public local. Suma pusă la bătaie se apropie de cinci milioane de lei.  Licitația a fost publicată pe SEAP. ”Achiziția a 4 microbuze electrice

UVT și ADR Vest au semnat acordul de colaborare în vederea dezvoltării infrastructurii universitare, în valoare de 25 de milioane de lei

Universitatea de Vest din Timișoara a demarat proiectul „Dotarea infrastructurii Universității de Vest din Timișoara în acord cu nevoile pieței forței de muncă“, prin care se va realiza creșterea calității academice și a capacității de inovare a instituției, prin dezvoltarea infrastructurii educaționale a celor unsprezece facultăți. Reprezentanții ADR Vest și UVT au semnat contractul de

CCIA Timiș derulează proiectul Ecotech

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, beneficiar și lider de parteneriat, împreună cu Fundația “Centrul de Afaceri și Meserii Eurotraining” și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Vrancea – parteneri, prezintă progresul proiectului Ecotech – Integrarea competențelor ecologice și digitale în vederea dezvoltării sustenabile în Regiunea Vest și Sud Est. Acesta este co-finanțat de

Nu au fost depuse contestații la licitația pentru ridicarea Institutului Oncologic Timișoara, lucrările pot începe

Proiectul de construire a Institutului Oncologic Timișoara poate merge înainte, a anunțat Alfred Simonis, președintele CJ Timiș. La licitația organizată pentru stabilirea firmei care se va ocupa de proiect nu au fost depuse contestații. Termenul până la care puteau fi depuse contestațiile a fost marți, iar niciuna dintre asocierile care au participat la licitație nu

La Deponeul de la Ghizela se pregătește licitația pentru celula trei, o investiție de 40 de milioane de lei

Consiliul Județean Timiș se pregătește să lanseze licitația pentru realizarea celulei cu numărul trei de la Deponeul de la Ghizela, o investiție de 40 de milioane de lei. În acest scop a fost adoptat, miercuri, bugetul Fondului de Întreținere, Înlocuire și Dezvoltare pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii serviciilor publice. Dacă operațiunea se va desfășura

Muzeul Satului Bănățean rămâne închis în vederea stabilirii cauzelor incendiului. Parte din patrimoniu e salvată

Conform unui anunț semnat ”Conducerea Muzeului Satului Bănățean Timișoara”, la biserica arsă, anunțată distrusă complet de către cei de la ISU, afectate ar fi mai grav acoperișul bisericii și turla acesteia, iar o bună parte din obiectele de patrimoniu a fost salvată, pentru că era în altă locație, într-un proces de conservare. Deocamdată, muzeul rămâne

Simonis în vizită la Muzeul Satului Bănățean. A fost demarată o anchetă internă în urma incendiului/FOTO + UPDATE

Consiliul Județean Timiș va face tot ce e posibil pentru a se încerca salvarea bisericii de lemn de la Muzeul Satului Bănățean, care a ars noaptea trecută. Deocamdată se așteaptă un verdict din partea specialiștilor. Alfred Simonis, șeful CJT, spune că va fi demarată o anchetă internă la muzeu. ”Ce s-a întâmplat la Muzeul Satului

Stația de transformare a energiei electrice de la Sânnicolau Mare va fi modernizată cu 30 de milioane de lei

Compania Rețele Electrice România va moderniza stația de transformare pe care o deține la Sânnicolau Mare. Investiția va fi în valoare de 30 de milioane de lei, plus TVA. În acest sens, a lansat o licitație publică pe platforma electronică de achiziții publice SEAP pentru realizarea lucrărilor de modernizare a stației de transformare 110/20 kV

Aquatim lansează concursul internațional The Water We Want 2025

Aquatim anunță lansarea locală a celei de-a șasea ediții a concursului internațional de creație artistică pentru copii și tineri The Water We Want (Apa pe care ne-o dorim). Acesta este un proiect al Rețelei Internaționale a Muzeelor Apei (WAMU-NET), sub patronaj UNESCO, rețea din care compania timișeană de apă face parte. „Apa pe care ne-o

Mijloacele de transport în comun din Timișoara nu au polițe de tip CASCO. Primăria pregătește achiziționarea acestora

Chiar dacă noile mijloace de transport în comun achiziționate cu bani europeni de primăria Timișoara este una semnificativă, acestea nu beneficiază de asigurare de tip CASCO, ci doar cele solicitate de legislația rutieră în mod obligatoriu, cea de tip RCA. Viceprimarul Ruben Lațcău a admis că acest tip de asigurări nu este realizată pentru mijloacele

Muzeul Revoluției Anticomuniste de la Timișoara are PUZ aprobat

Consilierii locali timișoreni au aprobat, marți seara, un pas extrem de important pentru ca Muzeul Revoluției să poată fi amenajat la sediul fostei Comenduiri a Garnizoanei Timișoara. Planul Urbanistic Zonal a trecut de votul plenului, cu mici modificări față de varianta originală. Principala modificare adusă planului inițial se referă la redimensionarea clădirii noi care va

Cum se întreține terasamentul unei căi ferate. CFR Infrastructură efectuează lucrări de întreținere/FOTO

În această perioadă, CFR Infrastructură Timișoara efectuează o serie de lucrări de întreținere a căii ferate, în vederea asigurării funcționalității suprastructurii feroviare din zona de responsabilitate. În acest scop se folosesc o serie de utiliaje grele, specializate în astfel de operațiuni. Astfel, în această perioadă, pe Linia 328 Arad – Oradea, între stațiile Șimand –

SDM cere primăriei prelungirea contractului pe care îl are pentru întreținerea drumurilor și trotuarelor, pe o durată de patru ani

Primăria Timișoara dorește prelungirea contractului pe care îl are cu propria societate, Drumuri Municipale Timișoara, în vederea întreținerii drumurilor și trotuarelor din oraș, pe o durată de încă patru ani. Documentul va fi supus votului consilierilor locali în ședința de plen de astăzi. Contractul inițial cu SDM a fost semnat încă din 2017, fiind ulterior

CCIA Timiș organizează un curs de Expert Dezvoltare Durabilă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Expert Business Center, invită angajații din Regiunea Vest la cursuri gratuite inovative, special concepute pentru a-și dezvolta abilitățile și a-și crește oportunitățile de carieră, derulate prin Proiectul ”Evoluția tehnologiilor rapide = Evoluția carierei angajaților din Regiunea Vest”,cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare

Primăria Timișoara a reparat trotuarele pe mai multe străzi din Timișoara/Foto

Municipalitatea timișoreană a anunțat că a efectuat reparații ale trotuarelor din mai multe zone din oraș. Asemenea lucrări vor continua și în perioada următoare, pe noi străzi, a mai anunțat primăria. De la începutul anului, au fost reabilitate trotuarele de pe străzile Mihail Ivanovici Glinka și Miloș Cirneanski. Lucrările continuă în nordul orașului, pe străzile

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.