Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara, interpretează importanța concluziilor Raportului OECD pe tema sănătății cu privire la relația dintre sănătate și educație în România. Conform acestuia, Raportul OECD arată că o parte semnificativă a poverii asupra sistemului de sănătate provine din stres ocupațional, prevenție tardivă și expunere prelungită la riscuri psihosociale.
În acest context, sănătatea la locul de muncă și rolul educației în prevenție devin factori centrali ai politicilor publice, nu teme secundare. Sănătatea ocupațională e privită în România doar ca o preocupare administrativă, spune Pirtea.
”Deși sănătatea ocupațională este formal reglementată la noi în țară, în practică ea este tratată mai degrabă ca o obligație administrativă decât ca un pilon al sănătății publice și al performanței economice. România continuă să înregistreze niveluri ridicate de stres ocupațional, o incidență crescută a bolilor cronice în populația activă, precum și utilizare excesivă a serviciilor spitalicești pentru afecțiuni care ar putea fi prevenite sau gestionate mai devreme. În acest context, munca nu este doar un determinant economic, ci un determinant major al sănătății populației, insufficient recunoscut ca atare până acum. Astfel, provocările legate de sănătate ale României nu sunt generate doar de limitele sistemului medical, ci de modul în care sunt organizate munca și realizată educația în raport cu sănătatea”, remarcă Marilen Pirtea, în baza concluziilor avansate în raportul OECD – Health System Review: Romania 2025 despre sistemul de sănătate al României (publicat în decembrie 2025).
Studiul evidențiază o problemă ce rămâne adesea marginală în politicile publice, și anume legătura directă dintre muncă, sănătate și productivitate.
„Forța de muncă din România se confruntă cu o combinație riscantă dintre un volum mare de muncă, un control scăzut asupra modului de lucru, respectiv o autonomie redusă, dar și un leadership slab orientat spre oameni, în multe organizații. Această combinație de cauze favorizează apariția afecțiunilor cardiovasculare, a tulburări de sănătate mintală (anxietate, depresie, burnout), dar și a absenteismului și a prezentismului (ce presupune prezență fizică fără capacitate reală de muncă). Problema este că aceste efecte ajung să fie „tratate” târziu în spitale, în loc să fie prevenite în organizații. Sistemul de sănătate românesc ajunge astfel să gestioneze consecințele unui design deficitar al muncii, nu doar boala propriu-zisă”, observă rectorul UVT.
Situația actuală trebuie să se schimbe, iar necesitatea unei abordări integrate e tot mai clară.
„Sănătatea ocupațională nu mai poate rămâne limitată la controale medicale periodice formale, la evaluări de risc făcute pe hârtie sau la intervenții reactive, implementate după apariția problemelor de sănătate, ceea ce implică costuri mai mari. Se distinge tot mai clar necesitatea unei abordări integrate, care să includă în primul rând prevenția stresului și depistarea timpurie a riscurilor psihosociale. Apoi, este necesară implementarea unor intervenții timpurii la nivel de organizație, ce implică un rol active al angajatorilor în menținerea sănătății forței de muncă”, a continuat Pirtea.
El cere înființarea unor mecanisme interministeriale pe tema sănătății ocupaționale.
„Instituțional, putem activa învățarea pe tot parcursul vieții prin înființarea unor mecanisme inter-ministeriale de coordonare (Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Economiei și Digitalizării), prin crearea de parteneriate între universități, angajatori și autorități locale, odată cu dezvoltarea de ecosisteme regionale de competențe, în care universitățile trebuie să devină hub-uri regionale de dezvoltare”, a mai spus Marilen Pirtea.
Comentarii prin facebook