Miercuri seara, mai întâi „pe surse”, apoi informația a fost confirmată, a explodat bomba: șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este urmărit penal pentru luare de mită în dosarul Microsoft. DNA a și cerut aviz Senatului pentru urmărirea penală a celui de-al doilea om în stat.
Deranj pentru Robu și PSD. Deputații au votat pentru revenirea la două tururi la alegerea primarilor
O nouă fractură în coaliție, după ce ALDE a votat în bloc, alături de opoziție, pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Împotriva acestui gen de scrutin s-a numărat PSD și… primarul PNL al Timișoarei, Nicolae Robu.
Timișeanul Mihai Șora a împlinit 102 ani
Una dintre cele mai cunoscute voci ale civismului din România, filozoful Mihai Șora, a împlinit pe 7 noiembrie vârsta de 102 ani. Și la această vârstă memorabilă, Șora este o prezență constantă la protestele împotriva derapajelor actualei puteri de la normele statului de drept.
Mare sărbătoare la Politehnica timișoreană: 98 de ani de la înființare
Timp de zece zile, între 7 și 16 noiembrie, Universitatea Politehnica sărbătorește, prin mai multe evenimente, 98 de ani de la înființare. Sub genericul „Zilele Politehnicii 2018”, vor avea loc conferințe, lansări de carte, competiții sportive, expoziții, vizionări de filme și multe alte evenimente.
2.500 de cărți pentru 50 de licee, la 100 de ani de Politehnică timișoreană
Universitatea Politehnica Timișoara și Continental Automotive Products SRL organizează cea mai mare campanie de donare de carte pentru liceele din jumătatea de vest a României. În cadrul acțiunii, vor fi distribuite 2.500 de volume de carte tehnică pentru a încuraja tinerii să se orienteze spre studii în domeniile ingineriei.
Răzbunarea lui Dragnea ajunge la Timișoara. Șeful Fiscului, Ioan Dragomir, pe cale de-a fi mazilit pe motiv de… Mocioalcă
Undele războiului de la vârful PSD vor produce un mic seism și la vârful Fiscului din Timișoara. Potrivit mai multor surse din mediul politic, șeful Regionalei de Finanțe, Ioan Dragomir, omul pucistului Ion Mocioalcă, va fi înlocuit cu arădeanul Eugen Deliman, omul obedientului Dorel Căprar, șeful PSD Arad.
Iohannis, atac devastator la Dragnea: Așa se întâmplă când un infractor ajunge în vârful statului
Președintele Klaus Iohannis a avut marți un atac fără precedent la adresa lui Liviu Dragnea și a PSD. Reacția lui Iohannis vine după ce, luni, liderul PSD a prezentat două valize din care una conținea articole în cauze care-l priveau pe președinte.
Lovitură pentru Nicolae Robu și alți primari: pensiile speciale sunt neconstituționale
Curtea Constituțională a României a decis marți că pensiile speciale ale primarilor sunt neconstituționale. Judecătorii CCR au dat astfel curs sesizărilor depuse de președintele Klaus Iohannis, PNL, USR și PMP asupra Legii privind Codul administrativ. CCR a decis că, în integralitatea sa, Codul administrativ este neconstituțional.
Au început execuțiile în PSD. Marian Neacșu și Adrian Țuțuianu, excluși din partid
Așa cum s-a prognozat în ultimele zile, în ședința de luni a Comitetului Executiv al PSD s-au făcut primele două execuții. Cu 52 de voturi pentru și doar nouă împotrivă, secretarul general al partidului, Marian Neacșu, și vicepreședintele Adrian Țuțuianu, lider al PSD Dâmbovița, au fost excluși din partid.
Scandal imens și în PNL. Demisie la nivel înalt
Nu doar PSD se confruntă cu scandaluri imense, ci și principalul partid de opoziție. După două zile în care liderii liberali s-au războit cu Dacian Cioloș, care și-a permis să afirme că PNL refuză să se reformeze, luni s-a produs o demisie la nivel înalt.
Teleormanleaks, scandalul care îl poate îngropa definitiv pe Liviu Dragnea
Jurnaliştii de la RISE Project au anunțat sâmbătă seara că au intrat în posesia unei valize pline cu informaţii despre Liviu Dragnea şi compania Tel Drum, informații care nu au ajuns încă la DNA. Este vorba de documente financiare, contracte, firme fantomă, fotografii etc.
Nouă lovitură de imagine marca Marilen Pirtea: Simona Halep, Doctor Honoris Causa al UVT
Locul I mondial în tenisul feminin, Simona Halep, va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest Timișoara. Ceremonia de decernare va avea loc pe data de 23 noiembrie.
Directorul Colterm: Nu există niciun risc ca Timișoara să rămână fără căldură
Directorul general al Colterm, Emil Șerpe, susține că nu există nici cel mai mic risc pentru ca Timișoara să rămână fără căldură și apă caldă în iarna care vine. El susține că situația stocurilor pentru iarnă nu este deloc alarmantă.
Războiul dintre comisarul european Corina Crețu și PSD escaladează
Comisarul european Corina Crețu a avut o nouă ieșire extrem de dură la adresa guvernului, dar și a PSD. Ea acuză atacurile tot mai dese ale unor lideri PSD la adresa Uniunii Europene.
Luna și ideea. Guvernul României își bate joc de autostrada Timișoara – Belgrad
Subiectul autostrăzii Timișoara – Belgrad este abordat de Guvernul României cu o maximă neseriozitate. Este concluzia la care a ajuns deputatul PNL Marilen Pirtea, după ce a primit două răspunsuri diferite la tot atâtea interpelări depuse la Ministerul Tranporturilor.
Pe Dragnea l-au lăsat nervii: Vorbiți cu Iohannis să dea decret să mă împuște
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a avut o cădere nervoasă, miercuri, în momentul în care a fost întrebat dacă legea adoptată recent privind executarea pedepsei la domiciliu, îl ajută. De asemenea, liderul PSD afirmă că nu-și dorește o OUG pe amnistie și grațiere.
Tudorel Toader a scăpat de moțiune, nu încă și de remaniere
Moţiunea simplă „Un ministru de nota patru” depusă de PNL și USR împotriva ministrului Justiției, Tudorel Toader, a fost respinsă. Pentru moțiune au votat 99 de deputați, în timp ce 171 au fost împotrivă.
Transfer spectaculos pe relația primărie – CJT. Mihaela Mircea (ex-Mârza) îl lasă pe Robu pentru Dobra
Fosta mâna dreaptă a fostului primar Gheorghe Ciuhandu, Mihaela Mircea (ex- Mârza), părăsește primăria liberalului Nicolae Robu pentru CJ-ul PSD-istului Călin Dobra. Ea va conduce în CJ Timiș o direcție proaspăt înființată.
Guvernare la mișto. Deputatul „Mitralieră” spune că ar putea conduce trei ministere
Vehiculat ca posibil viitor ministru al Apărării, celebrul Cătălin Rădulescu, supranumit deputatul „Mitralieră”, afirmă că ar putea conduce trei ministere, nu unul. Rădulescu a ajuns celebru după ce a afirmat, la începutul anului 2017, că e pregătit să iasă cu mitraliera împotriva protestatarilor anti-guvernamentali.
Primarul din Cenei, înfrânt în justiție de consiliul local
Tribunalul Timiș a dat câștig de cauză Consiliului Local Cenei, în conflictul pe care acesta îl are cu primarul comunei, PNL-istul Gabriel Ilaș. În vară, primarul s-a bătut la propriu cu viceprimarul PSD-ist Claudiu Baia, ultimul ieșind destul de șifonat din încăierare.