Deşi suntem în anul 2016, aproape 100 de copii din Timiș au fost descoperiți, atunci când au venit la şcoală pentru un nou an de studiu, cu păduchi. Mai mult, medicii au descoperit şi două cazuri de râie. Cea mai mare problemă o reprezintă însă anginele sau, cum este popular cunoscută afecţiunea, „roşul în gât”.
Universitatea de Medicina cauta tratament pentru obezitate! Are la dispozitie 9 milioane de lei
Universitatea de Medicină şi Farmacie Timişoara va avea la dispoziţie nouă milioane de lei pentru a găsi tratamentul necesar celor care suferă de obezitate. Cu fonduri europene, mediciniştii vor lucra la stabilirea unor diete corespunzătoare fiecărui pacient, pe baza variaţiilor genetice.
Si profesorii raman corigenti! Cine a luat prima proba a examenului de directori de scoli
Au vrut să fie directori, dar nu au reușit să obțină punctaj minim la prima probă a concursului. Este cazul a 23 de profesori din Timiș. Au existat și absențe, dar și un dascăl care s-a retras după ce a văzut subiectele. Concursul continuă cu analiza CV-ului și interviul.
Greva japoneza in sistemul sanitar din Timis
Peste 2.000 de angajaţi din sistemul sanitar din Timiş, membri ai sindicatului Sanitas, au lucrat miercuri cu banderole pe braţ. Aceştia au participat la o grevă japoneză, protestând astfel împotriva inechităţilor salariale din sistem.
Criza de vaccin hexavalent in Timis
De aproape două săptămâni, la cabinetele medicilor de familie nu se mai găsesc dozele necesare de vaccin hexavalent, destinat imunizării bebeluşilor. Direcţia de Sănătate Publică aşteaptă un ordin de ministru pentru ca dozele solicitate la nivel centrale să fie preluate şi distribuite mai departe în teritoriu.
Dorel loveste din nou: tramvaiele de pe mai multe linii, trase pe dreapta
Circulația tramvaielor pe porțiunea cuprinsă între Piața 700 și Piața Traian este oprită total de câteva zeci de minute. De vină par să fie niște „Dorei”, care au efectuat neatent o lucrare pe strada Abrud. Se lucrează la remedierea situației, iar între timp regia de transport încearcă să suplinească prin autobuze lipsa tramvaielor.
Cat mai costa un langos? Vreo 500 de lei, daca te bagi in fata
Un timișorean a vrut să-și cumpere un langoș, dar n-a mai avut răbdare și s-a băgat în față, peste rând. A fost reclamat de langoșereasă și de aici până la scandal n-a mai fost decât un pas. Următorul pas: o amendă de la polițiștii locali.
Soferita luata la palme in trafic de pasagera dintr-o alta masina
Polițiștii locali au aplanat un incident mai puțin obișnuit, petrecut în traficul extrem de aglomerat din Timișoara. S-a întâmplat în zona Iosefin, unde pasagera din dreapta dintr-o mașină a sărit să bată o șoferiță!
Hotii de buzunare „lucreaza”, autoritatile discuta
Timișorenii care merg cu mijloacele de transport în comun știu că orice călătorie poate aduce cu ea minusuri în buzunare și poșete. Asta, din cauza bandelor de hoți de buzunare ieșite „la muncă”. Între timp, polițiștii locali, polițiștii naționali, jandarmii și reprezentanții RATT continuă să discute.
Inca cinci candidati de directori de scoala din Timis, admisi la concurs! Cine a ramas pe dinafara
Profesorul care a vrut să fie director în șase locuri va putea participa la concursul care va avea loc miercuri. La fel, și directorii de la Liceul JL Calderon și LPS Banatul. Dosarele lor au fost admise pe ultima sută de metri. Nu este însă și cazul unui alt director de școală renumită din Timișoara.
Gata cu vremea frumoasa! Scoateti umbrelele!
Începutul de săptămână nu se anunță grozav din punct de vedere meteorologic. După o zi de luni frumoasă, vremea se strică: vin ploile, iar la munte sunt așteptate precipitații mixte.
Au disparut fara urma, daca le vedeti, sunati la 112
Poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale caută o femeie de 76 de ani și o fetiță de 15 ani, ambele dispărute fără urmă. Bătrâna este din Checea, în timp ce adolescenta a plecat dintr-un spital din Timișoara.
Proxeneti din Timis si Caras, saltati dupa o ancheta facuta in Franta
Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Caraş-Severin și polițiști de la Crimă Organizată, dar și jandarmii au deschis, luni dimineață, la 12 adrese din Oravița, Moldova Nouă și Jimbolia. Acțiunea a vizat o rețea de proxeneți care acţiona pe teritoriul Franței.
Vine concursul de directori de scoli! Candidatii de la LPS Banatul, Arte Plastice si Calderon nu au trecut proba dosarului
A vrut să fie director în șase locuri, dar dosarul a primit „respins” pe linie! Este cazul unui dascăl din Timiș care ar fi vrut să participe la concursul pentru directori de școli care va avea loc săptămâna viitoare. Nu au fost acceptate nici dosarele pentru directorii de la LPS Banatul, Arte Plastice și Liceul JL Calderon!
Inca un val de migranti oprit la frontiera cu Serbia
Asaltul migranților la granița româno-sârbă continuă. În noaptea de vineri spre sâmbătă, în zonele Moravița și Lunga au fost opriți din călătoria lor ilegală 14 sirieni, irakieni, algerieni, egipteni și kosovari.
Amendati pentru ca se bateau in troleibuz
În jur de 250 de oameni au fost sancționați, în ultimele trei luni, în mijloacele de transport în comun sau în stațiile RATT. Unii au fost violenți, alții au ieșit la cerșit sau la… băut! Ultimii pe lista polițiștilor locali sunt doi tineri care se luaseră la pumni în troleibuz.
Vremea se raceste brusc! Vin lapovite si ninsori
Gata cu vara! Meteorologii au emis o avertizare care va fi valabilă până joi și va acoperi toată țara. Urmează ploi, intensificări ale vântului și ninsori în zona montană, fiind înregistrată și o scădere accentuată a temperaturilor.
La Universitatea de Vest, prima zi de scoala incepe cu UniVibes
Universitatea de Vest Timişoara s-a gândit să-şi întâmpine bobocii, la început de nou an academic, cu un festival. UniVibes aduce la Timișoara concerte cu Graham Candy, The Qemists, Robin and the Backstabbers, Methadone Skies și mulți alții. Acestea au loc luni, 3 octombrie, de la ora 16, în spațiile interioare și exterioare ale UVT.
Se cauta politisti! In Timis sunt cateva zeci de posturi
Poliția Română caută să-și completeze deficitul de personal, astfel că, în perioada următoare, va avea loc un concurs de angajare. La nivel național sunt disponibile aproape 2.400 de posturi. Timișului îi revin câteva zeci.
Timisorean prins cu 211 km/h pe autostrada!
A rămas pieton timp de 90 de zile, dar a stabilit un record de viteză pe A1! Este vorba despre un timișorean care a fost oprit de polițiști din cursa lui nebunească pe autostrada A1 Deva – Nădlac.