În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.849 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până astăzi, 13 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.122.653 de…
De sărbătoarea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Hramul Catedralei Mitropolitane, vor avea loc mai multe slujbe şi procesiuni religioase
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, ocrotitorul Banatului, va reuni şi în acest an, în rugăciune pelerini din întreg cuprinsul Mitropoliei Banatului la Catedrala Mitropolitană din Timişoara. Programul este următorul: Marți, 14 septembrie 19:00 – Vecernie cu litie 21:00 – Procesiunea cu sfintele moaște 23:00 – Utrenie Miercuri, 15 septembrie…
A sunat clopoțelul pentru elevii timișeni
Elevii din Timiș, cu excepția celor din comuna Bucovăț, unde rata de infectare cu coronavirus a ajuns la 7,27 la mia de locuitori, s-au întors azi în băncile școlilor. Potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, când o localitate atinge rata de infectare de șase la mia de locuitori, școlile se închid și cursurile se mută în…
Mai mulți locatari abonați la Colterm rămân fără apă caldă. Continuă probele la rece
În vederea pregătirii sezonului de încălzire 2021-2022, Colterm efectuează până în 30 septembrie, etapizat, probele la rece, pentru ca, în funcţie de temperaturile exterioare, începând cu data de 1 octombrie să se poată furniza încălzire. Se vor încărca cu agent termic traseele de distribuție, inclusiv instalațiile interioare ale imobilelor. Pentru săptămâna 13-17 septembrie, sunt programate…
Mai puține rable în Timișoara
Numai în primele opt luni ale acestui an, în evidențele Poliției Locale Timișoara, au fost înregistrate 859 de autovehicule abandonate de proprietari în diverse locuri. Mașinile au fost lăsate pe domeniul public, pe spațiul verde, în parcări sau pe marginea drumului ori pe terenuri virane. Dintre acestea, 659 au fost ridicate, și anume: 522 de…
Razie de amploare în Timișoara. Aproape 50 de persoane au fost amendate
În moaptea de sâmbătă spre duminică, în intervalul orar 19.00 – 03.00, poliţişti de ordine publică, investigații criminale, sisteme de securitate, jandarmi împreună cu angajați din cadrul ISU Timiș și ai ITM, au desfăşurat o acţiune cu efective mărite pe raza de competență a Poliției Municipiului Timișoara. S-a dorit, astfel, prevenirea infracționalității stradale, a faptelor…
Trei oameni, salvați de angajați de la ISU Timiș care se aflau în timpul liber
Astăzi un bătrân trăiește, deoarece un angajat al ISU Timiș nu a trecut indiferent pe lângă el. Plutonier adjutant șef Cozmin Berian este scafandru în cadrul ISU Timiș. Vineri se afla în timpul liber si a mers la cumpărături când a văzut în fața sa un bătrân care a căzut jos inconștient. Fără să stea…
165 de persoane din Timiş, confirmate cu Sars-Cov-2 și un deces, în ultimele 24 de ore
În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, 165 de persoane au fost confirmate cu Sars-Cov-2, fiind efectuate 1.355 de teste, dintre care 584 teste rapide. Rata de infectare în Timiş a ajuns la 1,49. În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului Timiş, 165 de persoane au fost confirmate cu coronavirus. Acestea sunt din…
Bilanţ coronavirus. 2.255 persoane confirmate şi 29 de decese, în ultimele 24 de ore
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.255 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până astăzi, 12 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.120.804 cazuri…
Mihai Bendeac și Ilona Brezoianu sunt „Doi pe o bancă”
Mihai Bendeac revine pe scena din Timișoara, de data aceasta, alături de Ilona Brezoianu. Spectacolul „Doi pe o bancă” se joacă pe scena Operei Naționale Române din Timișoara luni, 4 octombrie, începând cu ora 19:00. Pentru că biletele s-au epuizat într-un ritm amețitor, dovadă că timișorenilor le-a fost dor de teatru, reprezentația a fost suplimentată…
Regulile sanitare la începutul noului an școlar
De luni, aproape 3 milioane de elevi se vor întoarce în bănci. Sunt, însă, și 2.400 de copii, din 12 localități, pentru care școala va începe online, fiindcă rata de infectare a depășit 6 cazuri la mia de locuitori. Prima regulă de care trebuie să ținem cont din 13 septembrie e că masca de…
20% dintre româncele însărcinate nu fac niciun control medical până la naştere. Testele esenţiale
În România, aproximativ 20% dintre gravide nu ajung la medic decât în momentul naşterii, iar un procent destul de mare de gravide au o îngrijire prenatală incompletă, astfel că mortalitatea maternă din România este peste dublul mediei europene, avertizează dr. Luiza Maria Guzgă, medic specialist obstetrică–ginecologie şi medicină materno-fetală, la o clinică din București. Cercetările…
O nouă ediție a Zilelor Culturale Maghiare va avea loc la Timișoara
A șasea ediție a Zilelor Culturale Maghiare din Timişoara va avea loc între 23 și 26 septembrie în mai multe locații din orașul nostru, printre care se numără Piața Victoriei, Piața Libertății, Teatrul Maghiar și Facultatea de Muzică și Teatru. „Ca și în anii trecuți evenimentul are ca scop promovarea culturii maghiare şi totodată promovarea…
Săli de clasă amenajate în Casa de Cultură din Dumbrăvița
Primarul Horia Bugarin a anunțat că a avut loc avut recepția finală a Casei de Cultură din Dumbrăvița. Obiectivul a devenit celebru în toată țara după ce oamenii au văzut la televiziunile naționale scările care duc în… tavan. Bugarin spune că peste nouă milioane de lei a costat în final, lucrarea, pe parcursul a patru…
Ministerul Sănătății a stabilit metodologia de acordare a voucherelor pentru persoanele care se vaccinează anti-Covid 19
Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății a semnat, vineri, Ordinul ministrului Sănătății privind acordarea alocației de hrană sub forma tichetelor de masă, persoanelor care se vaccinează cu schema completă de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2. Conform documentului, persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 cu schema completă de vaccinare beneficiază de o alocație de hrană în valoare…
Firme din zona Gării de Nord, amendate de polițiști
Polițiștii Secţiei regionale de poliţie transporturi Timișoara au făcut controale în zona Gării de Nord, între 6 și 10 septembrie. Verificările au vizat respectarea legislaţiei prevăzute de Codul Muncii. Astfel, au verificate șase firme. Dintre acestea, cinci au fost amendate conform Legii nr. 53/2003, Codul Muncii, respectiv O.U.G. nr. 28/1999, privind obligația operatorilor economici de…
Primul bebeluș infectat cu coronavirus în valul 4, internat la Timișoara
Primul bebeluș infectat cu Covid-19 în valul 4 este internat la Timișoara. Odată cu micuțul a fost internată și mama lui, în vârstă de 27 de ani, nevaccinată. Sugarul are 21 de zile și este asimptomatic, însă rezultatul testului rapid este pozitiv. Medicii de la Maternitatea Bega așteaptă acum rezultatul testului PCR, atât pentru el…
O nouă ediție a Festivalului PLAI, în acest weeekend, la Muzeul Satului Bănățean
În perioada 10 – 12 septembrie, spectatorii sunt așteptați să redescopere experiența PLAI! 2021 va fi despre sunete și ritmuri, poezie, teatru și film, ateliere și sport, meditație și coaching, despre comunitate laolaltă într-un alt cadru, tot la Muzeul Satului Bănățean. Accesul publicului se va face dinspre Grădina Zoologică. Program muzical Festivalul PLAI 2021…
Un român bea 18 litri de sucuri pe lună
În pandemie piaţa a scăzut cu 1,7% în volum, dar cu 8,8% în valoare, semn că oamenii au cumpărat produse mai ieftine. Românii au cumpărat anul trecut 4,1 miliarde de litri de băuturi răcoritoare, pe care au plătit 11 miliarde de lei, piaţa fiind în scădere în pandemie atât în volum (1,7%), cât şi în…
Moderna lucrează la un singur vaccin care combină o doză de rapel împotriva COVID și împotriva gripei
Compania Moderna a anunțat că lucrează la un singur vaccin care combină o doză de rapel împotriva COVID-19 cu vaccinul său experimental împotriva gripei. Compania speră ca treptat să adauge vaccinurile pe care le dezvoltă pentru virusul respirator sincitial și pentru alte boli respiratorii ca doze anuale. „Credem că avem în față o oportunitate foarte…