Author Archives: Oana Telescu

Femeie dispărută din vestul țării. De două săptămâni, familia nu știe nimic de ea

Femeie dispărută din vestul țării. De două săptămâni, familia nu știe nimic de ea

O femeie în vârstă de 45 de ani este căutată atât de familie cât și de polițiști. Ieri, în jurul orei 17.30, agenți din cadrul Poliției Municipiului Reșița au fost sesizați de către fratele acesteia că Maria Moisă este de negăsit de două săptămâni. Maria Moisă a plecat atunci împreună cu alte două persoane, cu

Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș

Oameni cu certificate de vaccinare false, în stare gravă la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara

Câțiva oameni au ajuns în stare gravă la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, deşi oficial erau vaccinaţi. Acest lucru i-a făcut de medici să se întrebe dacă sunt reale certificatele pe care le aveau. Au aflat că oamenii dădeau bani pentru certificate de vaccinare, dar de fapt nu au fost imunizați. „Rugăm responsabilitate, oamenii

S-a redeschis secția Spitalului Militar de pe Stadionul CFR. Câte locuri sunt disponibile pentru pacienții cu covid

Prefectul Zoltan Nemeth a anunțat că, începând de astăzi, ora 12:00, s-a redeschis spitalul modular amplasat pe Stadionul CFR din Timișoara. Acesta funcționează ca și secție externă de boli infecțioase a Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” Timișoara, asigurând asistență medicală și tratament persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2. În contextul creșterii constante a

Amenzi și permise ridicate în urma raziilor Poliției Rutiere în Timișoara

Polițiștii de la Rutieră continuă controalele în trafic. Scopul este prevenirea accidentelor produse pe fondul indisciplinei participanților la traficul rutier. Ieri, în intervalele orare 11.00-14.00 și 17.00-19.00, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au legitimat 61 de persoane și au verificat 44 de autovehicule. Agenții au dat 103 amenzi în valoare de 11.365 de lei pentru nerespectarea

Muzeul Satului Bănățean Timișoara împlinește 50 de ani de activitate

Anul acesta, Muzeul Satului Bănățean Timișoara aniversează 50 de ani de activitate muzeală în actuala locație a muzeului. Cu ocazia acestei celebrări, vor avea loc următoarele activități: Vineri, 27 august 2021, ora 12.00 – vernisajul expoziției de fotografie „Muzeul Satului Bănățean la ceas aniversar” La ora 13.00 va începe simpozionul „Tradiție și modernitate în satul

În curând începe o nouă ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești

Teatrul Național din Timișoara lansează cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești (FEST – FDR), programat între 28 august – 5 septembrie. Teatrul Național organizează FEST-FDR 2021 cu sprijinul major al Primăriei Timișoara, prin Casa de Cultură a Municipiului; de asemenea, o fracțiune a FEST-FDR 2021 reprezintă

Concurs de filme cu telefonul și ateliere despre film, pentru adolescenți

Cea de-a cincea ediție a Festivalului de Film Central European Timișoara invită adolescenții pasionați de film la concurs. Până în 4 septembrie 2021, aceștia se pot înscrie în jocul imaginației cu realitatea, realizând un film cu telefonul, de minimum un minut și jumătate și maximum cinci minute, pornind de la tema din acest an a

Concursul Național de Dramaturgie și-a desemnat câștigătorii

Din cele 30 de texte înscrise în ediția 2021 a Concursului Național de Dramaturgie, juriul format din prof. univ. dr. Nicolae Mandea, președintele juriului, teatrologul Călin Ciobotari și Codruța Popov, consultant artistic al Teatrului Național din Timișoara a selecționat cele patru texte care vor intra în etapa următoare. Acestea sunt: Stockholm de Ana-Sorina Corneanu, Noul

Măștile textile vor fi interzise la școală

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a anunțat, marți, în videoconferința cu prefecții de la Palatul Victoria, că Guvernul va interzice folosirea măștilor textile în școli și universități, ca mijloc de protecție împotriva Covid-19, singurele permise fiind cele de uz medical. „Suplimentar față de ce a fost prevăzut în anul anterior, măștile utilizate de către elevii din

intrerupere apa

Aquatim anunță în ce localități va fi presiune redusă la apă

Aquatim va efectua spălarea și igienizarea rețelei de distribuție în mai multe localități. Miercuri, 25 august, între orele 8-12, presiunea apei va fi scăzută în Chevereșu Mare și, între orele 12-15, în Dragșina. De asemenea, joi, 26 august, presiunea apei va fi scăzută în Buziaș și Silagiu între orele 8-15 și, între orele 8-12, în

Mai mulți locatari din Timișoara, Rudicica, Urseni și Giroc nu vor avea joi apă la robinete

Joi, 26 august, între orele 8 și 18, se va executa devierea unei conducte din zona Mareșal Constantin Prezan – Venus – Calea Urseni. Lucrările fac parte din proiectul de modernizare a zonei, iar pe durata lor vor rămâne fără apă consumatorii de pe străzile Calea Urseni, Gavril Musicescu (porțiunea dintre Calea Martirilor și Calea

A început o nouă ediție a Rod Festival – Zilele Recoltei Cinematografice

Departe de lumea dezlănțuită a marilor festivaluri, populată cu politicieni, sponsori și campanii pe social media, departe de centrul Timișoarei, supraofertat cultural în aceste zile, acolo, în mijlocul comunităților închise și al grupurilor marginale din cartiere, cătune, sate, penitenciare, centre pentru minori, azile de noapte sau cămine pentru bătrâni a început cea de a doua

Se anulează primele trei spectacole din cadrul Festivalului de Operă

Având în vedere că lucrările aflate în desfășurare la scena din Parcul Rozelor nu au fost finalizate, Opera Națională Română din Timișoara anunță modificarea programului celei de-a XVI-a ediții a Festivalului de Operă și Operetă în aer liber. Spectacolele programate inițial pentru zilele de: vineri, 27 august 2021 (Scripcarul pe acoperiș de Jerry Bock), sâmbătă,

Valeriu Gheorghiţă: Dorim ca fiecărei unităţi de învăţământ să-i fie alocată o echipă mobilă pentru vaccinare

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că se doreşte ca fiecărei unităţi de învăţământ să-i fie alocată o echipă mobilă pentru vaccinare, pentru a creşte accesul tuturor celor care doresc să se imunizeze. „Activitatea de vaccinare în unităţile de învăţământ – preocuparea noastră de bază

Raed Arafat despre varianta Delta: „Se răspândește foarte rapid, e suficient un contact de 2-3 minute fără mască”

Secretarul de stat Raed Arafat exclude eventualitatea unui lockdown total în valul 4 al pandemiei. Pe de altă parte, Arafat anunță că autoritățile încearcă să nu se mai bazeze exclusiv pe spitalele COVID și spune că pentru infectarea cu varianta Delta ajunge un contact de 2-3 minute fără mască. Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat,

Melting pot, workshop de dans & Jam Session la Faber

Melting pot este o practică de dans dezvoltată de Marco Torrice începând cu anul 2017, aflată într-o continuă creștere și metamorfozare. Colectivul își are baza în Bruxelles, prezentând producțiile și oferind workshop-uri în centre culturale europene importante. Practica este bazată pe improvizație și este un punct de întâlnire pentru dansatori provenind din stiluri și contexte

Cu bani de la membri ai Clubului Lions Timișoara este renovată o școală la care învață aproape 80 de elevi

În zona rurală sunt școli ale căror clădiri necesită lucrări de întreținere sau chiar renovări, din cauza stării de degradare produsă în timp. Consultându-se cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș, câțiva membri de la Clubul Lions Timișoara au vizitat mai multe astfel de școli. Astfel au constatat că la Ohaba Lungă este nevoie de o intervenție

Bărbat amendat la Ghiroda pentru că i-a fost… lene

Unii timișeni continuă să ignore regulile de colectare selectivă a deșeurilor. Astfel, sticla trebuie depusă în clopotele verzi. Reprezentanții Primăriei Ghiroda atrag atenția că plasele pline cu sticle lăsate lângă clopotele verzi, pe jos, aduc amenzi. „În condițiile în care acestea sunt goale, este același lucru cu a le arunca pur și simplu pe stradă,

Doi timișeni sunt căutați de familii și poliție după ce nu s-au mai întors acasă, iar apropiații nu au mai reușit să ia legătura cu ei

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale fac verificări în vederea depistării celor doi bărbați dispăruți. Primul se numește Ion Dindiri și are 40 de ani. Duminică, 22 august, el a plecat din Timișoara, iar până în prezent nu a mai revenit. Bărbatul are înălţimea 1,78 cm, păr brunet grizonat scurt și ochi căprui. În momentul dispariției

Se schimbă radical vremea. Anunțul meteorologilor

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o informare de vreme instabilă, ce vizează toată ţara. Sunt așteptate cantități de apă ce vor depăși 40 de litri pe metru pătrat. Se anunță și furtuni și grindină. Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, la început în vestul și nord-vestul țării, apoi, marți și marți spre miercuri

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.