O femeie în vârstă de 45 de ani este căutată atât de familie cât și de polițiști.
Ieri, în jurul orei 17.30, agenți din cadrul Poliției Municipiului Reșița au fost sesizați de către fratele acesteia că Maria Moisă este de negăsit de două săptămâni.
Maria Moisă a plecat atunci împreună cu alte două persoane, cu un autoturism, în Caransebeș, ultima dată fiind văzută în zona unei benzinării din localitate.
Femeia are înălțimea 1,60 cm, greutate 55 kg, păr vopsit roșcat, lungime medie, până la nivelul umerilor, ten măsliniu și fața rotundă.
Nu se cunoaște cu era îmbrăcată la momentul plecării.
Cei care pot furniza informații cu privire la persoana dispărută sunt rugați să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze gratuit numărul unic de urgență 112.
Comentarii prin facebook