Primăria Timișoara a inventariat oficial, în septembrie, peste 100 de șantiere mici și mari în oraș. Cei de la USR Timiș le-au adunat pe toate într-o hartă interactivă, de unde oricine poate afla care este stadiul lucrărilor. Sunteți invitați să contribuiți, iar inițiatorii cred că însuși primarul Nicolae Robu ar putea deveni un utilizator frecvent.
Esti student la UPT? Poti afla de pe telefon ce cursuri ai si ce note ai luat la examene
Doi studenţi de la Universitatea Politehnica Timişoara au realizat o aplicaţie pentru telefoanele mobile grație căreia tinerii care studiază aici pot afla care le este orarul, ce note au luat la examene, dar și alte informații utile.
Dai intr-o groapa? O pozezi si reclami! Cum vrea Robu sa implice timisorenii in administrarea orasului
Legea nu oferă îndeajuns de multe pârghii pentru gestionarea unui oraș ca Timișoara, așa că primarul Nicolae Robu vrea aplicații mobile, pentru ca oamenii să poată reclama instant tot ce îi deranjează. Până atunci, Cristi Brâncovan are altă propunere, neapărat cu implicarea primarului, fiindcă altfel funcționarii din PMT se fac că plouă.
In sfarsit: RATT are aplicatie oficiala pentru Android
Deținătorii de telefoane cu sistem de operare Android vor afla cât se poate de oficial în cât timp va ajunge în stație tramvaiul, troileibuzul și autobuzul pe care îl așteaptă. RATT a dezvoltat o aplicație proprie care poate fi descărcată de pe site-ul regiei.
Stim unde parcam, dar nu prea avem… parcari! Soferii pot vedea pe telefon daca sunt locuri la Modex
Parcări în zona centrală nu prea sunt, dar șoferii pot afla dacă găsesc locuri libere la Modex! Sistemul de parcare inteligentă este funcțional și, de anul viitor, va fi aplicat și în alte zone. Nu se știe însă când va putea fi construită o parcare de mari dimensiuni.
deBanat.ro, de acum si pe telefonul tau!
Timp de șase ani, ne-am întâlnit în fiecare dimineață, încă de la cafea, din doar câteva click-uri de mouse. Vrem să-ți mulțumim că ne-ai fost alături, așa ne-am gândit să facem și mai simplă întâlnirea. De acum, ne găsești mult mai ușor, oricând vrei să afli o știre nouă. Nu-ți trebuie decât telefonul tău mobil…
Aplicatie on-line ca sa nu mai stati la coada la frontiera
O aplicaţie pentru telefoanele mobile cu informaţii despre situaţia de la punctele de trecere a frontierei a fost lansată în sprijinul șoferilor. Informațiile sunt actualizate din două în două ore și sunt accesibile oricărui posesor de smartphone sau tabletă, cu acces la Internet.
Cum sa scrii in… grapineza! Aplicatie on-line inspirata de Maria Grapini
Acum puteți scrie și voi la fel de agramat precum europarlamentarul Maria Grapini! Nu trebuie să vă mai stoarceți creierii cum să faceți să uitați toate regulile de bună scriere învățate în clasele primare! O face automat un site special, creat de admiratorii „perlelor” lui Grapini.
Jandarmii de la gruparea mobila s-au mutat la Giroc
Jandarmii de la Gruparea Mobilă „Glad Voievod” sunt, timp de două zile, într-o aplicaţie, în timpul căreia vor rezolva situaţii tactice cu care se confruntă în activitatea de zi cu zi. Aceasta are loc în apropiere de Giroc.
In loc de secretara, smartphone! Aplicatie de mobil pentru studentii economisti de la UVT
Studenții Facultății de Economie și Administrație a Afacerilor a UVT nu mai trebuie să meargă la secretariat, pentru a obține diverse informații. Din acest an, ei au la dispoziție o aplicație pentru smartphone cu ajutorul căreia, prin doar câteva click-uri, pot afla lucrurile care îi interesează despre activitatea facultății.
Ia statul la intrebari! Aplicatie web pentru transparenta
Primării, consilii județene, prefecturi, ministere, poliție și multe altele – toate vă stau la dispoziție acum la numai câteva click-uri. Alianța România Curată a realizat o aplicație care facilitează accesul cetățeanului la instituțiile publice. De acum, durează doar câteva minute să puneți întrebările care vă frământă.
Aplicatia pentru ordinele de plata are o versiune noua
Trezoreria din cadrul DGRFP Timișoara anunță contribuabilii – persoane fizice și juridice, instituții publice – că pentru efectuarea de plăți reprezentând impozite, taxe și contributii la bugetul general consolidat al statului (în numerar și prin virament) trebuie să utilizeze aplicația pentru prelucrarea asistată, validarea și listarea ordinelor de plată/foilor de vărsământ, versiunea valabilă din 14…
- 1
- 2