Elevii care vor susţine anul viitor examenele de bacalaureat şi cele de evaluare naţională pot deja să se pregătească. Modelele subiectelor au fost deja publicate, astfel doritorii le pot consulta. În jur de 10.000 de elevi sunt aşteptaţi în 2017 să ia parte, în Timiş, la cele două examene.
Premii pentru elevii care au luat Bac-ul si examenul de Evaluare Nationala cu nota 10
Cei mai buni elevi din Timiş au fost premiaţi de Inspectoratul Şcolar Judeţean. Șapte tineri care au terminat examenul de bacalaureat şi cel de Evaluare Naţională cu media 10 au fost răsplătiţi cu bani din partea Ministerului Educaţiei. Unii dintre ei se gândesc deja să plece din România.
13 au avut noroc! 323 de tineri din Timis au promovat Bac-ul de toamna
Aproape 300 de tineri și-au contestat notele obținute la sesiunea de toamnă a bacalaureatului. N-au avut însă câștig de cauză decât 13 dintre ei, ceea ce a dus totuși la creșterea, cu puțin peste un procent, a ratei de promovare.
Incep probele scrise de la Bac-ul de toamna
Peste 1.400 de tineri din Timiș încep, de luni, probele cu adevărat grele ale bacalaureatului de toamnă. Prima dintre ele, cea de Limba și literatura română. Rata de promovare a examenului maturității la sesiunea din vară a a fost de 64.53%.
Incepe Bac-ul de toamna: peste 1.400 de tineri din Timis incearca sa ia examenul maturitatii
Peste 1.400 de candidați din Timiș s-au înscris la cea de-a doua sesiune de bacalaureat, care va începe pe 16 august. Prima probă este cea de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română.
A iesit Bacul prost in Timis? Nicio problema, avem tineri studiosi si-n Mehedinti!
Când auzi că Timișul e pe la mijlocul clasamentului județelor cu notele la sesiunea de vară a bacalaureatului te apucă mai multe soiuri de indignare. Ca bănățean și timișorean de rând te cuprinde orgoliul regional alimentat de stereotipul cu „Banatu-i Fruncea”.
UVT avertizeaza: Dupa Bac, vor fi mai putini studenti in anul I, iar universitatile vor avea bani mai putini
Liderii Universității de Vest nu sunt prea optimiști în ceea ce privește rezultatele examenului de bacalaureat. Reprezentanții UVT susțin că, de fapt, numărul celor care au trecut Bac-ul, după prima sesiune, este cu 20% mai scăzut decât în anul precedent, astfel că numărul studenților din anul I va fi mai mic. Un alt efect: resurse mai puține, deci ar putea apărea probleme în plata salariilor.
Peste 50 de elevi din Timis au luat Bacul dupa contestatii
După contestațiile de la bacalaureat, procentul promovaților din Timiș a crescut cu 1,28%. Schimbarea a adus după sine și modificări în topul celor mai bune licee, pe primul loc rămânând „Grigore Moisil”, cu 100% candidați promovați.
Premii in bani pentru copiii de 10 de la Evaluarea Nationala si Bac
Toți cei 331 elevi care au obținut anul acesta media 10 la Bacalaureat și la Evaluarea Naţională vor fi premiați în bani. Banii vin din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. În Timiș sunt patru copii care vor primi astfel de premii.
Doua treimi din contestatiile la Bac din Timis, fara note modificate / REZULTATE
Ministerul Educației Naționale a afișat, sâmbătă, rezultatele de la bacalaureat, după soluționarea celor aproape 45.000 de contestații depuse la nivel național. În Timiș, un sfert dintre candidați au feost nemulțumiți de notele obținute, cei mai mulți la Limba română. După rezolvarea contestații, rata de promovare în Timiș a crescut cu 1,28%.
BAC 2016, in Timis: Patru licee cu 0 promovati, nicio nota de 10!
Există și în acest an licee din Timiș ai căror absolvenți nu au reușit să treacă examenul de bacalaureat. Două dintre ele sunt din Timișoara, iar două sunt în județ. Spre deosebire de 2015, la această sesiune nu a fost nicio notă de 10 curat!
S-au afisat rezultatele la Bac! Cine a trecut si cine a picat!
În Timiș, la sesiunea de vară a bacalaureatului s-au înscris 4.316 elevi. Cu toții pot afla acum dacă au reușit să promoveze examenul maturității! Rezultatele au fost afișate deja pe site-ul specializat. UPDATE: Niciun promovat la Sânnicolau Mare, unul singur la Biled!
Se afiseaza rezultatele la Bac!
E ziua emoțiilor pentru candidații care au susținut examenul de bacalaureat. În după-amiaza zilei de marți, 12 iulie, ei vor afla dacă au reușit sau nu să ia notă de trecere. Cei nemulțumiți pot depune contestații, care vor fi rezolvate până pe 16 iulie.
Sase liceeni din Timis si-au incercat norocul cu „copiute” la Bac si au avut… ghinion
Peste 4.300 de tineri din Timiș s-au înscris în acest an la sesiunea de vară a bacalaureatului, însă nu toți s-au prezentat la examen. În plus, șase dintre ei, cai mai mulți la Limba română, au fost prinși copiind și au fost dați afară. Printre ei, și fiul unui primar.
Bac, la final: niciun eliminat, dar 270 de tineri nu s-au prezentat
Vineri, 8 iulie, s-a încheiat sesiunea de vară a Bacalaureatului 2016. A fost ziua probei obligatorii a profilului și nimeni nu a fost eliminat din examen. Nu toți candidații înscriși au ales însă să se și prezinte.
Fiu de primar din Timis, eliminat de la Bac
Un absolvent al Liceului „Traian Vuia” din Făget, care a dat bacalaureatul la Colegiul „Iulia Hasdeu” din Lugoj a fost eliminat după ce a fost prins încercând să copieze. Ar fi vorba despre fiului primarului din Tomești.
Continua BAC 2016: 169 de elevi din Timis au dat proba la limba materna
Examenul de bacalaureat continuă. De data aceasta candidații au susținut proba la Limba Maternă, la care au participat 169 de absolvenți de liceu din Timiș. Până la sfârșitul săptămânii tinerii mai au de trecut prin încă două probe.
Peste 4.000 de elevi din Timis intra in focul examenelor! Incep probele scrise la BAC 2016
Nu mai puțin de 4.316 de absolvenți din Timiș se pregătesc să intre, din nou, în focul Bacalaureatului. De data aceasta este vorba despre probele scrise. Prima este cea la Limba și Literatura Română, testare care va fi susținută luni, 4 iulie.
Cateva sute de liceeni care dau Bac-ul in Timis abia stiu sa deschida calculatorul!
Tinerii din ziua de azi stau toată ziua la calculator – asta spun, de cele mai multe ori dojenitor, cei trecuți de prima tinerețe. Ce fac „la calculator” rămâne de văzut, în condițiile în care numai aproximativ 17% dintre elevii care dau în acest an, în Timiș, examenul de maturitate sunt utilizatori… începători ai computerului!
Peste 4.300 de elevi din Timis, inscrisi la Bacalareatul 2016
Mii de elevi din Timiș se pregătesc pentru unul dintre cele mai importante examene pe care le vor susține vreodată, bacalaureatul. La testare se vor prezenta atât tineri din promoția 2015 – 2016, dar și elevi din promoția anterioară, care nu au reușit să promoveze.