Peste 1.400 de tineri din Timiș încep, de luni, probele cu adevărat grele ale bacalaureatului de toamnă. Prima dintre ele, cea de Limba și literatura română. Rata de promovare a examenului maturității la sesiunea din vară a a fost de 64.53%.
La bacalaureatul de toamnă s-au înscris în acest an, în Timiș, 1.418 candidați: sunt 888 din promoția actuală, iar restul provin din promoțiile anterioare. Cei mai mulți dintre cei care își încearcă norocul au terminat cursurile la învățământul de zi. Prima probă a fost marți, 16 august, cea de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. De luni, 22 august, începe greul, adică probele scrise. Prima este cea de Limba și Literatura Română. Rezultatele vor fi afișate pe 29 august, până la ora 16. În aceeași zi, între orele 16 și 20, pot fi depuse contestațiile. Acestea vor fi rezolvate în 30-31 august. Rezultatele finale vor fi afișate pe 1 septembrie.
Calendarul celei de-a doua sesiuni a bacalaureatului:
22 august – Limba şi literatura română – proba scrisă
23 august: Limba şi literatura maternă – probă scrisă
24 august: Proba obligatorie a profilului – probă scrisă
26 august: Proba la alegere a profilului şi specializării – probă scrisă
Comentarii prin facebook