Arhiva pentru eticheta: cale ferata

cale ferata

Firmele câștigătoare se pot apuca de șantierul reabilitării căii ferate din zona Timișoara. Instanța a respins contestațiile

Firmele câștigătoare se pot apuca de șantierul reabilitării căii ferate din zona Timișoara. Instanța a respins contestațiile

Compania CFR se va putea apuca de lucrările pentru reabilitarea căii ferate de pe ruta Caransebeș – Arad, pe loturil 3 și 4, rezultatele licitației de atribuire fiind blocate de contestații. Acestea se referă la traseul dintre Timișoara Est și Arad, deci include și Gara de Nord. Instanța de judecată a respins contestațiile. Inițial, plângerile

Reabilitarea căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad e acoperită integral de contracte. Suma totală necesară, 8,7 miliarde de lei

Cele patru loturi de cale ferată care alcătuiesc tronsonul dintre Caransebeș și Arad, via Timișoara, sunt integral acoperite cu contracte de lucrări de reabilitare, a anunțat ministrul Transporturilor. După investiții care se apropie de 9 miliarde de lei se va putea circula cu trenul pe acest tronson, cu viteze de 160 de kilometri la oră.

Pentru reabiitarea căii ferate dintre Timișoara și Arad au fost depuse 11 oferte

Licitația pentru reabilitarea sectoarelor de cale ferată Timișoara – Ronaț Triaj și Ronaț Triaj – Arad a atras 11 oferte, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Firma câștigătoare va lucra la 76 km de cale ferată, pe care se va putea circula la finalul investiției cu viteze de până la 160 km/h. Cele două contracte

cale ferata

Au fost depuse șapte oferte pentru modernizarea căii ferate dintre Timișoara și Caransebeș

Un număr de șapte oferte au fost depuse pentru modernizarea tronsonului de cale ferată Caransebeş – Lugoj – Timişoara, cuprins în cel mai mare proiect feroviar inclus în cadrul PNRR, reabilitarea liniei de tren Caransebeş – Arad, în lungime de 155 kilometri, estimată la 1,3 miliarde de euro. La final, pe lotul scos la licitație

Călătorii se vor putea plimba cu trenul pe calea ferată Oraviţa-Anina doar în weekend/Update. Grindeanu despre acest subiect

Circulaţia pe calea ferată Oraviţa-Anina, supranumită şi „Semmeringul Bănăţean”, va fi închisă în timpul săptămânii. Măsura va intra în vigoare de duminică, 12 decembrie, şi până în primăvara anului viitor, odată cu noul mers al trenurilor. Şeful staţiei CFR Oraviţa, Remus Cherla, a spus la Radio Timișoara că acesta este doar un prim pas spre

cale ferata

CFR Infrastructură dă peste trei miliarde de lei pentru reabilitarea totală a căii ferate dintre Caransebeș și Timișoara

CFR Infrastructură a lansat marți, 15 iunie, licitația pentru găsirea firmei care se va ocupa de modernizarea unui nou tronson al liniei de cale ferată Caransebeș – Timișoara Est. Valoarea estimată a lucrărilor pe tronsonul de aproape 94 de kilometric este de 3,18 miliarde de lei. Acest tronson face parte din calea ferată Caransebeș –

Accident grav în Timiş. Un tren şi un camion s-au ciocnit, la o trecere peste calea ferată

Un nou accident grav rutier a avut loc la o trecere peste calea ferată. Un camion care transporta cereale a fost lovit de tren pe DN 59C între localitățile Comloșu Mare și Teremia Mare. Incidentul rutier a avut loc miercuri după-masă, autotrenul plin cu cereale nu s-a asigurat la trecerea peste calea ferată şi nu

sînandrei

CJ Timiș are de doi ani aviz de la CFR, pentru trecerea de cale ferată de la Sînandrei

Au de doi ani aviz de la CFR, dar n-au făcut nimic. O timișeancă le bate obrazul șefilor CJ Timiș, care nu s-au sinchisit să repare trecerea la nivel cu calea ferată de la Sînandrei. La finele săptămânii trecute, un șofer exasperat i-a lăsat un mesaj neobișnuit lui Călin Dobra, care i-a răspuns că durează mult până se obțin avizele.

Ce sa faci cu 500 de milioane de euro pe care nu-i ai: cale ferata pe estacada la Timisoara

Timișoara este „ruptă” de o cale ferată pentru care, de mai mulți, se fac tot felul de planuri, însă niciunul n-a trecut de stadiul de vorbe. Din timp în timp, câte unul dintre aceste planuri revine. Acum este vorba despre cel cu ridicarea pe estacadă a liniilor de tren, care costă o sumă fabuloasă.

Top