Sala 2 va găzdui primul eveniment din cadrul „Spectacolelor ETC”, şi anume „Katzelmacher”, după R.W. Fassbinder, în regia Lidijei Dedović, o producţie a Teatrului Regal „Zetski Dom” din Cetinje (Muntenegru) .„Spectacolele ETC” fac parte dintr-un program propus de Teatrul Naţional în cadrul celei mai recente Adunări Generale a European Theatre Convention, derulată în luna martie…
Molozurile Timişoarei. PNL-iştii din Consiliul Local, un Everest de ipocrizie

Una dintre cele mai nedigerabile caracteristici ale politicinaului român este indicutabil ipocrizia. Care, personal, mi se pare mai sulfuroasă chiar şi decât minciuna, promisiunile fără acoperire sau hoţia. Iar la o mostră politicianistă de ipocrizie fără margini am asistat, la finalul săptămânii trecute, în Consiliul Local Timişoara, “eroi” fiind consilierii PNL. Una din marile acuze…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Liberalilor li s-a îngroșat stratul de ozon cât obrazul la mangaliță

Primarului Dominic Fritz i s-a confirmat în câmpul bătăliei politico-administrative că nu mai are o majoritate prin care să-și treacă proiectele în Consiliul Local Timișoara. La acest moment meditativ ar fi ajuns mai demult, dacă nu ar fi apelat la armele partidelor unse cu toate alifiile, folosindu-se de votul rebel al consilierului liberal Raul Ambruș.…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Povestea lui Gigel, cel care mi-a blocat accesul la terasă şi la ultimul James Bond

Gigel e un tip cool, chiar super-cool. Sau cel puţin aşa se consideră el, fiindcă unii spun că ar fi cam cocalar. Dar e bine că are o părere aşa bună despre sine. Gigel face parte din categoria celor 68% dintre români care nu s-au vaccinat, dar şi din a celor 95% care n-au intrat…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
- Rezistenţa prin… cultură. Sanda Greblă, „Şefa primăriei” din administraţia Robu, e şefa pe cultură în administraţia Fritz
- Lovitură la Fritz. Nicolae Robu are un mare fan în Germania: îl cheamă Cîrpaci şi scrie în… “grapineză”
- Toți copiii au revenit în bănci. Atenție părinți, nu-i lăsați să-și facă cont de credit, ci numai de debit!