Două comune periurbane ale Timișoarei vor beneficia de susținere financiară în vederea oferirii de suport în vederea incluziunii sociale a copiilor. În primul rând, la Săcălaz vor fi oferite, în premieră, servicii de creșă, în timp de la Moșnița va crește numărul de grupe la creșă și la grădiniță, în timp ce la nivel de…
Undă verde pentru a deschide ”Lada cu Zestre”, cel mai așteptat festival al primăverii, care promovează patrimoniul tradițional
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș readuce în atenția publicului Festivalul – Concurs ”Lada cu Zestre”, cea mai amplă competiție artistică a comunităților timișene în restaurarea și relansarea culturii tradiționale locale, un patrimoniu cultural viu, sensibil și prețios. Cea de-a XIX-a ediție a evenimentului organizat cu susținerea financiară a Consiliului Județean Timiș mobilizează…
Șantierul reabilitării clădirii Bibliotecii Județene Timiș a ajuns la 20%
Lucrările de reabilitare a clădirii Bibliotecii Județene Timiș, din centrul Timișoarei avansează, anunță vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru Iovescu. Șantierul a ajuns la 20% din total. “Am vizitat recent șantierul deschis de Consiliul Județean Timiș, unde lucrările de modernizare sunt în plină desfășurare. Țigla a fost montată, iar în interior se lucrează intens la partea de…
Lista rusinii, cu parlamentarii de Timis care si-au dat singuri pensii
Sorin Grindeanu, Petru Ehegartner, Ion Răducanu, Ioan Iovescu sau Gheorghe Ciobanu! Sunt doar câțiva dintre parlamentarii de Timiș care au votat pensiile speciale. Partidul Mișcarea Populară Timiș a hotărât să întocmească o listă a rușinii a parlamentarilor pe care îi întreabă și dacă și-au anunțat alegătorii că vor să-și dea singuri bonusuri.
Senatorul Iovescu a dat-o pe profetii! Stie de ce a ajuns Iohannis presedinte
Motivul pentru care liberalul Crin Antonescu a renunțat să mai candideze la președinție a fost elucidat joi, la Timișoara. Cel puțin pentru senatorul PP-DD Ioan Iovescu, care are o variantă absolut halucinantă. Lucrurile au luat această turnură datorită… unei profeții.