Arhiva pentru eticheta: dan popa

Oamenii lui Ostaficiuc, indepartati de Dan Popa

Oamenii lui Ostaficiuc, indepartati de Dan Popa

În ultimii ani, relațiile dintre fostul președinte al PDL Timiș și succesorul său, Dan Popa, nu au fost dintre cele mai cordiale. De altfel, doar cu ajutorul DNA nu s-a făcut succesiunea demult premeditată, respectiv, ca în locul lui Ostafciuc să vină Alin Popoviciu.

Cum blestemul europarlamentarelor l-a ajuns din urma pe Robu

Așadar „noii liberali” din Timiș și-au fixat conducerea pentru următorii doi ani. Foștii PDL-iști și-au tăiat partea leului, iar în noul Comitet Executiv se vor regăsi 19 dintre ei, în timp ce vechii liberali „contribuie” cu 15 oameni. Mai mult, secretarul general va fi dat de fostul PDL, la care se adaugă chiar și purtătorul de cuvânt.

Robu nu vrea sa dea in judecata traseistii din Timis

Patru consilieri traseiști din Motru, foști PP-DD, și-ar putea pierde mandatele, după ce partidul din care au plecat i-a dat în judecată și a câștigat în primă instanță. În Timiș însă, aleșii care au schimbat tabăra cu Ordonanța 55 ar putea scăpa de procese. Totuși, Nicolae Robu și Dan Popa nu sunt pe aceeași lungime de undă.

E sigur: Constantin Ostaficiuc nu va face parte din conducerea noului PNL

Una dintre cele mai importante figuri ale PDL la nivel local, Constantin Ostaficiuc, nu se va afla printre cei 34 de membri care vor conduce noul PNL. Informația a fost confirmată de Dan Popa, care a declarat că Ostaficiuc nu a cerut să facă parte din noul comitet de conducere și nici nu ar putea să facă parte din acesta.

Dan Popa nu se bazeaza pe votul partenerului de afaceri Ion Raducanu la motiunea de cenzura

Obiectivul anunțat de noul PNL pentru viitoarea sesiune parlamentară este preluarea guvernării după dărâmarea Guvernului Ponta, printr-o moțiune de cenzură. Se poartă deja discuții cu mulți parlamentari din actualul arc guvernamental, în principal, se pare, de la PC, dar și din alte partide. Deși oficial informația nu este confirmată, membrii noului PNL au sarcina să racoleze cât mai mulți parlamentari de la putere.

PNL n-are luminita la capatul tunelului in CJ Timis! Vicepresedintii PSD raman pe loc

Schimbarea vicepreședinților Consiliului Județean Timiș rămâne la stadiul de dorință. Cel puțin momentan. Visul de a-i da jos din funcție pe Florian Zanfir și pe Călin Dobra nu se va materializa prea curând. Dan Popa, copreședintele noului PNL, spune că organizația pe care o conduce alături de Nicolae Robu, nu e în stare să-și asigure majoritate.

Categoric: Dan Popa le inchide usa in nas PDL-istilor tradatori!

PNL-iștii și PDL-iștii care au decis să profite de pe urma ordonanței traseiștilor nu mai au ce căuta în organizațiile din care au plecat. Oricât ar zgâria la ușă, Dan Popa spune că nu mai există cale de întoarce. Copreședintele noului PNL susține că nu se poate face echipă cu oameni care sunt mereu dispuși să lase în urmă partidul.

Popoviciu, increzator ca PNL va ajunge repede la guvernare: Sunt parlamentari de la putere care ne cauta

Cei doi lideri timișeni ai PNL cer răbdare în ceea ce privește preluarea guvernării, însă cel puțin o voce din filială nu este de acord. Deputatul Alin Popoviciu crede că o moțiune de cenzură în luna februarie ar rezolva această „ecuație”, mai ales că unii parlamentari ai puterii au început deja să-și ofere serviciile.

alegeri

PSD si PC se pregatesc de alegerile din 2016, PNL vrea sa termine intai fuziunea

Președinții de filiale din Timiș și-au făcut deja planuri pentru anul proaspăt început. Noul PNL are ca principală preocupare fuziunea dintre vechiul PNL și PDL, în timp ce PSD trebuie să treacă întâi de cele două conferințe pentru alegerea președinților de la județ și municipiu. Conservatorii Mariei Grapini nu renunță la ideea de a merge singuri la „localele” din 2016, inclusiv la Primăria Timișoara.

PDL Timis isi face curatenie in ograda: Dan Popa inca nu stie daca vrea sa fie presedinte

PDL-iștii se reunesc miercuri pentru a discuta despre modul în care vor gestiona problemele interne ale partidului. Cel mai arzător subiect este cel al președintelui interimar al filialei Timiș. Aceasta este condusă interimar de secretarul general Dan Popa, care nu e încă sigur dacă vrea să rămână la șefia PDL.

Top