Arhiva pentru eticheta: deces

Elena Popa

Subprectul Elena Popa a murit din cauza coronavirusului

Subprectul Elena Popa a murit din cauza coronavirusului

Subprefectul de Timiş, Elena Popa, a încetat din viaţă, din cauza coronavirusului, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Ea era internată, de la finalul anului trecut, la Spitalul „Victor Babeş”. Elena Popa era internată la Spitalul „Victor Bbaeş” din data de 28 decembrie, anul trecut, după ce a fost diagnosticată cu Covid-19. În ultima perioadă

Încă o pacientă rănită în incendiul de la Institutul Matei Balş a murit

O altă pacientă grav rănită în incendiul de la Institutul Matei Balş a murit, în această dimineaţă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, acolo unde fusese transferată după incendiu. „Ministerul Sănătății a fost anunțat despre un nou deces înregistrat în randul pacienților care au fost transferați de la Institutul Național de Boli Infectioase „Matei Balș”

Angajat al Ambulanței Lugoj, răpus de coronavirus. Și-a aniversat ziua de naștere recent

Serviciul de ambulanță din Lugoj este îndoliat după ce un coleg a pierdut lupta cu covid. Nicolae Pantalia a decedat miercuri, la doar câteva zile după ce a împlinit 56 de ani. „Am sperat, ne-am rugat pentru însănătoșirea lui, dar acest cumplit virus a fost mai puternic și l-a smuls dintre noi. Îl vom păstra

Georgiana Onea

Încă o tragedie lovește fotbalul feminin românesc

Fosta jucătoare de fotbal Georgiana Onea, de la FC Oneşti, a decedat la vârsta de 21 de ani, în urma unei maladii rare, a anunţat, marţi Federaţia Română de Fotbal. „Federaţia Română de Fotbal şi Liga 1 Feminin regretă dispariţia jucătoarei Georgiana Onea, care a decedat în data de 17 ianuarie 2021, la doar 21

Alice Cociuba

O nouă tragedie în fotbalul din vestul țării. O tânără fotbalistă, decedată într-un accident

Federația Română de Fotbal și Liga 1 Feminin anunță și regretă dispariția jucătoarei Alice Cociuba, care a decedat în data de 25 decembrie, în urma unui accident rutier, petrecut în apropiere de Ineu, la o trecere de cale ferată. Alice Cociuba (21 ani) a evoluat în ultimele trei sezoane la formația arădeană Piroș Security Arad.

deces

Primarul comunei Voiteg, Tudor Marinescu, a murit din cauza coronavirusului

Primarul comunei Voiteg, Tudor Marinescu (PSD), s-a stins astăzi din viaţă, după ce a fost confirmat cu COVID-19. Marinescu se lupta şi cu o boală nemiloasă. Tudor „Dodo” Marinescu era intubat de trei zile la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş”. El a fost diagnosticat cu COVID-19 în urmă cu o săptămână. Marinescu suferea şi

preot Radu Bogdan

Preotul militar din Timișoara infectat cu coronavirus a murit. Avea doar 37 de ani

Arhiepiscopia Timișoarei anunță că preotul militar Radu-Cosmin Bogdan a murit. Tânărul preot a murit astăzi, în 23 septembrie. Preotul era infectat cu Covid-19, iar în urmă cu aproape două săptămâni cei de la Spitalul Militar Timișoara făceau apel la cei care s-au vindecat de coronavirus să doneze plasmă pentru vindecarea lui. „Cu adâncă durere în

deces

Un medic din Timişoara, infectat cu coronavirus, a murit la doar 44 de ani

Medicul Cristian Milicin a decedat la vârsta de doar 44 de ani, după ce a fost infectat cu coronavirus, în urmă cu trei săptămâni. În ultimele zile a fost intubat la Terapie Intensivă la Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş”. Anunțul privind decesul medicului Cristian Milicin a fost făcut chiar de managerul Spitalului Județean, Raul

accident autostrada

O persoană a murit, în urma unui accident pe autostradă, între Lugoj şi Deva/FOTO

O persoană şi-a pierdut viaţa şi alte două au fost rănite, în urma unui accident de circulaţie petrecut pe Autostarda A1, între Timişoara şi Lugoj. Accidentul a avut loc la Kilometrul 431 de pe Autostarda A1, sensul de mers Lugoj – Deva. În accident au fost implicate o autoutilitară în care se afla șoferul și

tanar mort Urseni

Tragedie la Urseni. Un tânăr de 25 de ani a murit în timp ce făcea jogging

O adevărată dramă s-a întâmplat, în această seară, la Urseni, lângă Timişoara. Un tânăr de numai 25 de ani, care alerga în zonă, a căzut fulgerat la pâmânt. Persoanele care erau în apropiere au încercat să-l resusciteze, a fost chemată şi ambulanţa, dar din păcate nu s-a putut face nimic: tânărul a decedat. Circumstanţele şi

Paul Goma

Scriitorul şi dizidentul anticomunist Paul Goma a murit de coronavirus. Goma era „Cetăţean de onoare” al Timişoarei

Unul dintre cei mai cunoscuţi dizidenţi anticomunişti, scriitorul Paul Goma, s-a stins din viaţă în noaptea de 24 spre 25 martie într-un spital din Paris. Paul Goma avea 84 de ani şi a fost infectat cu coronavirus. În anul 2007, scriitorului i-a fost decernat titlul de „Cetăţean de onoare” al Timişoarei.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.