Consiliul Local Timișoara a avut de dezbătut și aprobat, marți, bilanțul societății Horticultura SA, care aparține municipalității. Primarul Fritz a anunțat că acolo situația nu e deloc una bună, că s-au descoperit probleme în ceea ce privește raportarea profitului din anii trecuți și că va cere un control amănunțit a activității de anii trecuți. Desigur,…
PNL Timiș îl susține pe Cosmin Tabără: Rămâne reperul de normalitate într-o instituție împinsă în haos
Amenințat cu trecerea la un rol pur decorativ, viceprimarul Cosmin Tabără va vota în continuare în interesul poporului i nu la comanda USR, ne anunță, la ceasuri târzii de seară, după plenul CL Timișoara, Partidul Național Liberal. Oficialul liberal are susținerea totală a partidului chiar pentru că reprezintă un reper de normalitate într-o instituție condusă…
Primăria Timișoara își ia mâna de pe sistemul creșelor din oraș: Nu se poate lucra cu o asemenea structură struțo-cămilă
Sistemul creșelor din Timișoara va fi trecut din administrarea celor de la Primăria Timișoara în cel al Inspectoratului Școlar Județean, aceasta după ce cu doar jumătate de lună înainte au fost aduse o serie de modificări legislative în domeniu. Conform acestora, creșele pot fi administrate fie de primării, fie de ISJ, dar într-un sistem unde…
Radu Țoancă își acuză colegii de la PNL și USR că își copiază între ei un proiect pentru majorarea salariilor angajaților din primărie
Consilierul local Radu Țoancă se distrează copios la adresa colegilor săi din Consiliul Local Timișoara, de la PNL și USR, despre care spune că au ajuns să își copieze unii altora proiectele de hotărâri. Sub titlul „Întrecere socialistă pentru mărirea salariilor din Primărie”, el vorbește despre faptul că ambele grupuri de consilieri au scris câte…
Viceprimarul liberal al Timișoarei, anunțat că ar putea rămâne fără obiectul muncii. Fritz îi cere voturile pentru proiectele lansate de administrație
Cosmin Tabără, viceprimarul liberal al Timișoarei, a primit, marți, o amenințare voalată cum că ar putea rămâne fără atribuții în cadrul conducerii municipalității. Aceasta, din partea primarului Dominic Fritz, în cadrul unei conferințe de presă, edilul șef spunând că vrea ca cel care îi stă alături la conducerea instituției să voteze proiectele lansate și nu…
Cum s-a năpustit Nicolae Robu să ridice din primărie ceva cald, maro și moale
Dominic Fritz a mai pierdut un meci în instanță cu sindicatul Primăriei Timișoara în problema organigramei. Al nu știu câtelea. Când iei trei goluri în nici o repriză, antrenorul trebuie să-și pună probleme dacă strategia a fost bună. Sau joacă până la sfârșit și ia șapte-opt la zero. Poate primul judecător care i-a întors organigrama…
Poliţiştii în primărie, Nicolae Robu jubilează: “La pușcărie cu tine și cu toți jecmănitorii ce te acompaniază în jefuirea Timișoarei!”
Fostul primar al Timişoarei Nicolae Robu este în al noulea cer, după ce poliţiştii au ajuns din nou în Primăria Timişoara. Într-un limbaj tot mai colorat pe zi ce trece, Robu a stabilit deja verdictul pentru succesorul său: puşcăria. În stilu-i deja inconfundabil, fostul primar al Timişoarei Nicolae Robu a reacţionat, pe pagina sa de…
Primăria Timișoara ia la verificat 11 hectare de domeniu public. Curtea de Conturi a atras atenția asupra unor probleme
Mare parte dintre terasele și restaurantele din Timișoara, situate malurile Begăi, în zona stadionului Dan Păltinișanu și în zona centrală a orașului, ocupă spațiul public fără a avea dreptul să o facă. Cei de la Curtea de Conturi au verificat situația și au atras atenția asupra problmei. Acum, Primăria Timișoara trece la lucru și inspectorii…
Prefectul de Timiș reacționează în problema steagurilor de la Primăria Timișoara: Domnul primar inventează subiecte și se victimizează
Prefectul de Timiș îl acuză pe primarul Timișoarei de crearea unui ”mic tratat de manipulare” după ce a acuzat Instituția Prefectului că s-a legat de steagurile instalate în fața primăriei. Mihai Ritivoiu spune că între instituții a existat un dialog, că Prefectura a cerut o intrare în legalitate, iar solicitarea a venit după ce un…
A fost semnat certificatul de urbanism pentru noul stadion al Timișoarei
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a făcut apel la colegii de la consiliul județean pentru a se lucra împreună la realizarea noului stadion care se va ridica pe locul actualului ”Dan Păltinișanu” și a sălii polivalente a orașului. Solicitarea vine cu ocazia semnării certificatului de urbanism pentru noua arenă sportivă. ”Am semnat azi certificatul de urbanism…
Schimbare de consilieri la primarul Dominic Fritz. Pleacă Loredana Pintea, intră Monica Schneider
Primarul Dominic Fritz va avea un nou consilier personal în persoana Monicăi Schneider, care o înlocuieşte pe Loredana Pintea. Aceasta din urmă a demisionat din funcţia de consilier, dar va rămâne activă în primărie în calitate de voluntar. Loredana Pintea, consilierul personal al primarului Dominic Fritz, a decis să se retragă din funcția deținută și…
Dominic Fritz, dați-ne un semn că există viață și după moarte în administrație
Nu m-aș fi așteptat ca șocul alegerii lui Dominic Fritz ca primar al Timișoarei să rezolve chestiuni colosale ale existenței cetății noastre. Cine era naivul să creadă că vom avea căldură neîntreruptă și ieftină? Se aștepta cineva să avem stadion făcut de guvern doar pentru că aici lumea a dat cu basca de pământ și…
Fritz se revoltă la adresa Prefecturii: steagurile statelor cu care Timișoara are relații de colaborare vor continua să fluture în fața Primăriei
Pe adresa Primăriei Timișoara a sosit în aceste zile o adresă prin care i se cere ca steagurile care nu aparțin României amplasate în fața clădirii care găzduiește instituția să fie date jos. Primarul Dominic Fritz se întreabă de ce apare o asemenea solicitare și spune că nu și-o va asuma. ”Acele steaguri sunt acolo…
Scandalul Agendei Culturale continuă. PNL Timiș îl acuză pe Fritz de incompetență și lipsă de viziune
Partidul Național Liberal Timiș lansează un atac extrem de dur la adresa administrației conduse de Dominic Fritz. Aceasta după scandalul cu Agenda Culturală de marți din plenul Consiliului Local, iar primăria este acuzată că are crize de isterie pe Facebook sau că are un nivel de cultură similar unei mături, după ce anul trecut ”tradițiile,…
Fritz, supărat foc după ce Agenda Culturală a picat la vot în CLT. Primarul e convins că PNL sabotează cultura timișoreană
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, nu a gustat absolut deloc votul din Consiliul Local Timișoara care a „picat” Agenda Culturală a Casei de Cultură. Sub un titlu extrem de sugestiv, el spune că PNL ar sabota cultura orașului, decizând fără argumente să nu voteze propunerea. „Zi tristă pentru Timișoara, pentru cultura și tradițiile noastre. PNL sabotează…
Ziua Europei a fost sărbătorită la Timișoara cu paradă militară/FOTO
La Timișoara a fost sărbătorită, luni, 9 mai, Ziua Europei. În fața oficialităților, în Piața Libertății a avut loc și o miniparadă militară, iar timișorenii au putut vizita standurile țărilor care au reprezentanță consulară în orașul de pe Bega. În fața trio-ului administrativ al Timișoarei, Dominic Fritz, primar – Alin Nica, președinte CJ Timiș –…
Vicepreședintele Parlamentului german a vizitat Primăria Timișoara
Primăria Timișoara a fost vizitată. vineri, de Katrin Göring-Eckardt, vicepreședintele Bundestag-ului grman și a unei delegații formate din domnul Frank Schwabe, împuternicitul Guvernului Federal al Germaniei pentru Libertatea Religiei și a Credinței, Excelența Sa dl. Dr. Peer Gebauer, ambasador al Republicii Federale Germania în România și doamna Regina Lochner, consul al Republicii Federale Germania la…
Mihaela Paula Rusu este noul consilier local timișorean din partea USR PLUS
O colaboratoare apropiată a primarului Timișoarei a devenit de joi nou consilier local din partea USR. Mihaela Paula Rusu a depus jurământul în ședința de plen extraordinar de consiliu local, ea luându-i locul lui Vlad Boldura care a decis să renunțe la post, invocând motive personale. Rusu este o apropiată a primarului, edilul-șef lăudând-o pentru…
Primăria Timișoara a lansat dezbaterile pentru Strategia de dezvoltare urbană Timișoara Nord/FOTO
Zona timișoreană cu cea mai accentuată dezvoltare din ultima perioadă este ce a de nord, mai ales Trontalului. Municipalitatea vrea să asigure o dezvoltare viguroasă pentru aceasta, Direcția de Urbanism din cadrul Primăriei Timișoara a elaborat și publicat o primă variantă a Strategiei de dezvoltare urbană Timișoara Nord, un plan care va seta direcțiile de…
Municipalitatea timișoreană folosește și ultimii bani încă disponibili din Programul Operațional Regional
Primăria Timișoara dorește să folosească la maxim toți banii rămași necheltuiți pe ultimul ciclu de finanțare din cadrul Programului Operațional Regional. Pe lista inițiativelor care vor fi finanțate pe banii rămași a fost inclusă clădirea primăriei de lângă Fabrica de bere, dar și două unități de învățământ. O clădire aflată în stare accentuată de degradare,…