Arhiva pentru eticheta: dorel sandesc

Cine sunt oamenii care se ascund in spatele lui Dorel Sandesc

A dat cu Legea sănătății de toți pereții, scoțând oamenii în stradă, iar ulterior consilierul prezidențial Vergică Gălușcan – sau Virgil Păunescu – s-a întors la Timișoara. El s-a implicat în campania electorală pentru alegerile la UMF, în favoarea candidatului Dorel Săndesc. Pentru același candidat fac lobby Horia Cristian și Mihai Ionac. Toți trei vizează funcțiile de prorector.

Vor sa salveze mai multe vieti, dar au nevoie de ajutor

Medicii timișoreni care au realizat, în 2011, un număr record de prelevări de organe, spun că ar putea ajuta mult mai multe persoane. Au nevoie însă de implicarea Agenției Naționale de Transplant. Pe de altă parte, de anul viitor, la Timișoara se vor face, din nou, transplanturi de rinichi și cord.

„Renuntarea la ce-ti place e conditia pentru a deveni un medic bun”

Nu ştie exact de când este şeful Secţiei Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Timişoara, pentru că nu are timp să numere ani şi funcţii. Prof. dr. Dorel Săndesc este unul dintre cele mai bune exemple ale zicalei „omul sfinţeşte locul”. El vorbeşte despre începuturile sale la Timişoara, despre motivele care l-au făcut să nu aştepte mila şefilor sistemului sanitar şi să reuşească lucruri pe care alţii doar le visează în ceea ce priveşte meseria lor.

Top