Pe data de 21 noiembrie a avut loc Gala Performeri din Sănătate, ediția 2024, desfășurată la Club One din București. Acest eveniment a avut ca misiune recunoașterea meritelor și a implicării celor mai importante companii din industria pharma și medicală, clinici, rețele de spitale de stat și private și personalități din domeniul medical. Gala Capital…
Fertilizarea in vitro, la Clinica Bega. Perspective există, personal pregătit la fel, dar trebuie acreditare
Mediul medical din Timișoara este mai aproape în a primi acreditarea pentru realizarea fertilizării in vitro decât pentru transplantul renal, de asemenea oprit în orașul de pe Bega. Motivul, spitalele nu mai au specialiști care să aibă experiență în acest domeniu, ceea ce face acreditarea mai dificilă. Deschiderea noii clinici Bega oferă perspective pentru redeschiderea…
Dorel Săndesc „glonţul de aur” al lui Alfred Simonis. Va fi irosit pentru Primăria Timişoara?
Vestea numirii reputatului medic Dorel Săndesc la conducerea Spitalului Judeţean Timişoara a fost extrem de bine primită. Om cu o imagine excelentă, Săndesc are relaţii nu doar în sistemul medical, dar şi în mediul cultural, artistic, de bussines, politic, sportiv etc. Este ceea ce s-ar putea numi un „om al cetăţii”, o personalitate bine conturată…
Reputatul medic Dorel Săndesc, noul director al Spitalului Judeţean. Ordinul a fost semnat
Începând de luni, 6 februarie, şeful Secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Judeţean, Dorel Săndesc, va deveni managerul acestui spital. Ordinul numirii lui a fost deja semnat de către ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. Considerat unul dintre cei mai buni specialişti ATI din Europa, Dorel Sănesc a fost desemnat de către un juriu…
Aprecieri internaționale pentru medicii timișoreni. Încă o dată Banatul este fruncea în acest domeniu
Trofee importante pentru medicina timișoreană. Un juriu internațional extrem de competent a oferit trofee în cadrul unei ceremonii de premiere a excelenţei medicale în România, ROMANIAN HEALTHCARE AWARDS (RHA) 2022, organizate în Bucureşti. Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara a fost în centrul festivității de acordare a distincțiilor. Asociația timişoreană pentru ATI „Aurel Mogoșeanu” a…
Dorel Săndesc: „În ATI e iadul, suntem Arca lui Noe de care se agață cu disperare oamenii. Înainte să moară, regretă că nu s-au vaccinat”
Medicul timișorean Dorel Săndesc, vicepreşedintele Societăţii Române de Terapie Intensivă, descrie într-un singur cuvânt situația din secțiile ATI, sufocate de numărul de cazuri de Covid: „Iadul”. Doctorul trage un dramatic și puternic semnal de alarmă cu privire la situația disperată în care valul pandemic pune România. El face apel ca oamenii să se vaccineze și…
Consultații medicale gratuite și vaccinare la Caravana „Împreună pentru viață” în cartierul Blașcovici
Medicul Dorel Săndesc, președintele Asociației pentru ATI „Aurel Mogoșeanu”, îi invită pe timișoreni să ia parte la un nou proiect deosebit. Astfel, sâmbătă, 4 septembrie, începând cu ora 14, în cartierul Blașcovici, pe maidanul dintre străzile Dunărea și Ciobanului, vor fi amenajate spații de consult în autocarul-Caravană pus la dispoziție de o companie timișoreană și…
Peste 8.500 de persoane au fost imunizate la Maratonul Vaccinării, ediția a doua. Ce au descoperit medicii la screening
Un fenomen național la care au participat sute de voluntari. Așa a descris medicul Dorel Săndesc, inițiatorul demersului și preşedintele Asociaţiei pentru ATI „Aurel Mogoşeanu”, ediția a doua a Maratonului Vaccinării – Maratonul care a dat tonul care a avut loc în weekend la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara. În toată țara, la finele…
A doua ediție a Maratonului Vaccinării vine cu noutăți
Pe lângă rapelul cu doze Pfizer, la maratonul care va avea loc în perioada 14-17 mai la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, se va administra și vaccin Johnson&Johnson. De asemenea, persoanele care se vor prezenta la cea de-a doua etapă a Maratonului Vaccinării de la Timișoara vor beneficia în premieră națională de un screening…
Aproape 7.000 de persoane imunizate la Maratonul Vaccinării! Au fost oameni care au venit şi din străinătate
6.722 de persoane vaccinate anti-covid cu ser de la Pfizer în 64 de ore la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara. Acesta este bilanțul Maratonului Vaccinării, prezentat luni dimineață de medicul Dorel Săndesc, președintele Asociației pentru ATI „Aurel Mogoșeanu”, inițiatorul demersului. „A fost un efort al comunității medicale din Timișoara, căruia vreau să-i mulțumesc din…
Maraton de vaccinare la Timișoara. Pune și tu umărul!
Trei zile și 10.000 doze de vaccin Pfizer pentru 30 de fluxuri de vaccinare. Sute de voluntari medici și asistenți de la toate spitalele timișorene și studenți mediciniști, societatea civilă și întreaga administrație publică locală își unesc forțele într-o inițiativă comunitară fără precedent, cu un scop unic: victoria prin vaccinare a Timișoarei, în fața pandemiei.…
Medicii din ATI ameninţă cu demisia în bloc în cazul în care li se taie salariul
Preşedintele Comisiei ATI din Ministerul Sănătăţii, prof.dr. Dorel Săndesc, anunţă că medicii vor demisiona în bloc dacă li se va tăia salariul şi se vor organiza în societate care va acorda servicii de specialitate spitalelor, pe bază de contract. „E incalificabil ce face clasa politică”, spune el. Prof. dr. Dorel Săndesc, preşedintele Comisiei ATI din…
Cuvinte grele între Săndesc și Craina, în plenul CLT. Cei doi s-au duelat pe tema paturilor de ATI și soluțiile din domeniu
Două nume cu greutate din medicina timișoreană s-au contrat în ședința de plen extraordinară a Consiliului Local Timișoara, subiectul fiind cel al unui spital modular ATI. Dorel Săndesc, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în domeniul terapiei intensive, și Marius Craina, actualul director al Maternității Bega, fost director al Spitalului Județean Timișoara, în prezent consilier…
Intervenții după model american ale specialiștilor în Terapie Intensivă la Spitalul Județean Timișoara
Specialiștii în Terapie Intensivă din Timișoara au preluat modelul american și au creat o echipă care intervine chiar și atunci când pacienții au părăsit secția de Anestezie și Terapie Intensivă și ajung în alte secții ale spitalului. Echipa a intervenit, în ultimele șase luni, pe secția de Neurochirurgie de la Spitalul Județean Timișoara, iar stopurile…
Concert caritabil pentru ATI: Haideti impreuna pentru viata!
Dacă vă place muzica de calitate şi vreți să faceţi și o faptă bună, sunteţi aşteptaţi la un concert care îşi propune să strângă bani pentru Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Timişoara. Acesta va avea loc la sala de concerte a Filarmonicii şi va fi susţinut de Vest Phoenix Cover.
Impreuna pentru viata! CCIAT invita firmele din Timis alaturi de sectia ATI a Judeteanului
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș lansează, din acest an, o serie de evenimente caritabile care vizează responsabilitatea socială corporatistă. Acestea vor fi grupate sub genericul „Împreună pentru viață”. Pe 10 martie va avea loc o gală de strângere de fonduri pentru Clinica ATI a Spitalului Județean.
La Timișoara se moare din cauza infectiilor din spitale, iar sefii se opereaza in strainatate
Avea 45 de ani și a murit la Spitalul Județean din Timișoara, după ce a suferit o operație de micșorare a stomacului și, în timp ce era internată, a fost infectată cu cinci bacterii. E povestea tragică a Dianei Gorea, încă o victimă a sistemului sanitar din România. În același timp, fostul șef al ATI de la Județean și fost secretar de stat a ales să se opereze în străinătate.
UMF Timisoara are cinci prorectori noi. Printre ei, Dorel Sandesc
Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara a numit cinci prorectori noi. Printre cei care vor ocupa funcțiile se numără și medicul Dorel Săndesc, care a renunțat la postul de secretar de stat din cadrul Ministerului Sănătății.
Spaga in sanatate sau sanatatea spagii
Când colosul timișorean al anesteziei si terapiei intensive, doctorul Săndesc, a vorbit în calitate de oficial al Ministerului Sănătății despre legalizarea șpăgii în spitale mi-am zis că omul și ideea nu merită hulite fără adulmecare. Dacă legalizarea bacșișului la ospătari este ceva normal în occidentul civilizat, ba chiar și prostituția merge în unele țări cu chitanță ștampilată, atunci de ce nu am face ceva și cu șpaga din sistemul sanitar românesc?
Finantarea sectiilor ATI a ramas in aer
Programul de finanţare suplimentară a secţiilor ATI e în pericol să fie întrerupt din cauza lipsei finanţării. În vara anului trecut, secțiile ATI din țară au primit o finanțare separată de aproape 20 de milioane de lei. Astfel, pacienții în stare gravă nu erau nevoiți să-și cumpere medicamente sau materiale consumabile.