Aproximativ 3.000 de elevi din Timiş care au ratat prima sesiune a bacalureatului intră în examen. În focuri vor fi şi absolvenţii de clasa a XII-a care au trebuit să-şi susţină corigenţele. Luni încep probele scrise din cadrul celei de-a doua sesiuni a bacalureatului.
Jumatate din dascali si-au luat definitivatul
Doar 87 de candidaţi din cei 170 de înscrişi au luat examenul de definitivat în Timiş. 24 de dascăli au refuzat pur şi simplu să se prezinte la examen, iar cinci au predat foile imediat după ce au primit subiectele.
Inca o gafa de la Educatie: subiecte gresite la examenul de definitivat
Peste 150 de candidaţi la posturile de învăţător din Timiş au susţinut marţi examenul de definitivat. Ei au avut însă o surpriză de proporţii. Subiectele le-au fost date greşit, iar abia apoi a venit corectura de la Ministerul Educaţiei.
Scoala de meserii versus „fabrica” de boi
Dacă învățământul românesc este bolnav de cancer, cum deseori se zice, atunci bacalaureatele din ultimii doi ani să le considerăm tratamentul cu chimioterapie. Pe termen scurt, efectele sunt demoralizatoare. Părul pică precum tinerii cu zecile de mii la Bac, însă pe termen lung cu siguranță pacientul se va simți mai bine, dacă scapă cu viață.
Fituici, mobile si sesizari la Telverde, la Bac in Timis
Cinci elevi din Timiş au fost eliminaţi vineri din cel mai important examen al vieţii lor de până acum, pentru că au încercat să copieze. Ei au picat bacalaureatul şi îl vor mai putea susține abia peste două sesiuni, în toamna lui 2013.
I-a sunat telefonul, asa ca a luat nota 1
Peste 5.000 de elevi din Timiş care au absolvit clasa a VIII-a au susţinut luni prima probă a evaluării naționale, cea scrisă la limba şi literatura română. O elevă a primit nota 1 după ce telefonul mobil i-a sunat exact când a predat lucrarea, iar pentru doi elevi întârziaţi au fost deschise subiectele de rezervă.
Examenele auto au fost suspendate
Examenele pentru obținerea permiselor auto au fost supendate pe o perioadă nedeterminată din ordinul prefectului de Timiș. Mircea Băcală a declarat, luni dimineața, că a decis să suspende aceste examene, pentru că tinerii șoferi ieșiți pe traseu ar fi încurcat foarte mult traficul și așa extrem de dificil.
Rezidentiatul s-a incheiat, incep discutiile
Examenul de rezidențiat s-a încheiat, încep discuțiile. La Timișoara au susținut acest test 611 absolvenți de Medicină. Rezidențiatul din 2011 s-a dat, în premieră, în șase centre universitare, fiecare cu subiectele sale. Decizia de a permite subiecte diferențiate a născut deja controverse.
A murit dupa ce i s-a facut rau in timpul examenului auto!
Examenul pentru obţinerea carnetului de şofer s-a terminat tragic pentru o femeie de 50 de ani, căreia i s-a făcut rău la volan. Medicii de la Ambulanţă au reuşit s-o resusciteze, însă, o dată ajunsă la Urgenţe, timişoreanca a intrat din nou în stop cardio-respirator şi nu a mai putut fi salvată.
Cine imparte parte-si face… in barou
În 7 octombrie, în România s-a organizat un concurs de intrare în barou. Examenul era sub formă de grilă, cu 100 de întrebări. Pentru admiterea în faza următoare, cea a examenului scris, un candidat trebuia să obţină minimum 70 de puncte. Afişarea rezultatelor de la examenul-grilă s-a amânat iniţial.
Rezidentiat cu subiecte diferite, in sase centre
Ministerul Sănătăţii a stabilit condiţiile în care se va desfăşura concursul de intrare în rezidenţiat, care va fi organizat în 20 noiembrie. Acesta va avea loc în Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Tg. Mureş şi Timişoara. Subiectele vor fi diferite de la o universitate la alta.
Suplinitori slab pregatiti in Timis
Rezultate jenante la examenul de suplinitori în Timiş. Au fost 250 de candidaţi şi nicio notă de 9 sau 10. În schimb, au existat destule note de 1 sau 2.
Au vrut sa fie profesori, dar au luat nota 1
Aproximativ 32% din candidaţii la titularizare au picat concursul, iar 52 dintre ei au „reuşit” să obţină nota 1. O treime din profesorii care au dat acest examen au luat note peste 7. Rezultatele la examen au fost afişate luni.
Profesori prinsi la copiat la titularizare
Aproape 1.000 de candidaţi se luptă în Timiş pentru unul din cele 46 de posturi de titulari din învăţământ. Cinci dintre ei au încercat să copieze şi au fost eliminaţi din examen.
S-a omorat pentru ca nu a luat Bacul
Un tânăr de 19 ani, din Arad, s-a sinucis cu arma de vânătoare a tatălui său, deoarece nu luase examenul de bacalaureat. Incidentul a avut loc în localitatea Căprioara.
Au incercat sa copieze si au fost dati afara de la Bac
Au fost avertizaţi că supravegherea va fi mult mai strictă ca în alţi ani, dar n-au ţinut cont. Acum, nu vor mai putea da examenul de bacalaureat decât în toamna anului viitor. E vorba despre trei elevi timişeni, eliminaţi de la proba scrisă de limba română.
A inceput examenul de bacalaureat
În Timiș s-au înscris 6.900 de absolvenți de 12 clase la examenul de bacalaureat. Prima probă, evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, se desfășoară în 59 de centre de examen.
Atestat de italiana, doar la UVT
Universitatea de Vest din Timişoara este singura instituţie din ţară unde se poate lua atestatul de competenţă lingvistică PLIDA, cu ajutorul căruia se poate obţine permis de sejur şi permis de muncă în Italia.