Unul dintre cele mai importante festivaluri studențești din țară, ISWInT, ajuns la ediția cu numărul 22, stă să înceapă. Participanții vin din 30 de țări, atât din UE, cât și din Indonezia sau Mexic. Vor fi dezbătute teme diverse, la baza proiectului fiind importanța educației și multiculturalității. Din festival nu va lipsi nici celebra paradă a studenților.
Ceau, Cinema!, asaltat de sute de cinefili
Aproximativ 500 de persoane au format publicul din prima seară a festivalului Ceau, Cinema! Amatorii de filme au putut să se bucure de documentarul „Chuck Norris vs Comunism”, iar Irina Margareta Nistor, unul dintre personajele peliculei, a spus că se simte chiar mai bine decât la celebrul Sundance.
Incepe Ceau, Cinema! De la Timisoara la Gottlob, numai filme unul si unul
Ceau, Cinema!, festival de buzunar, începe oficial miercuri seară, cu o proiecție specială, la Grădina de Vară „Capitol. În total, vor fi cinci zile cu proiecții, întâlniri cu oameni din lumea filmului, ateliere și concerte. În weekend, totul se mută la Gottlob, în noul cinematograf.
Hai la film! Ceau, Cinema! debuteaza peste doar cinci zile
Pregătirile pentru noua ediție a Festivalului Ceau, Cinema! sunt în toi. Au rămas doar cinci zile până la debutul evenimentului, iar organizatorii anunță tot mai multe surprize pentru spectatori. Pe lângă posibilitatea de a urmări unele dintre cele mai bune filme, Ceau, Cinema! va oferi publicului șansa să descopere lumea cinematografiei și a oamenilor care-și trăiesc viața în culise și pe platourile de filmare.
Toti, ca unul, la 15 ani de Exit: patru zile, 190.000 de oameni, concerte de tinut minte / FOTO + VIDEO
Record absolut la aniversarea de 15 ani a festivalul Exit de la Novi Sad. În cele patru zile și patru nopți, peste 190.000 de oameni au urcat la cetatea Petrovaradin, pentru o petrecere pe care niciunul dintre ei n-o va uita prea curând, iar cei 20 de ani de Faithless au fost sărbătoriți cu un supershow de lumină și beat-uri electrizante. Exit s-a încheiat luni dimineață, dar aventura continuă pe malul mării, în Muntenegru.
Festivalul Tocanitei de la Dumbravita, la a treia editie
Cei mai buni bucătari încing din nou ceaunele în parcul central din Dumbrăvița. Aici va avea loc, pe 18 iulie, cea de-a ediție a Festivalul Tocăniței, iar pofticioșii sunt așteptați să guste „produsele”. Sunt așteptați să se înscrie în concurs și bucătari din Serbia și Ungaria.
Ceau, Cinema!: cinci filme unul si unul la Timisoara si Gottlob
Festivalul de buzunar „Ceau, Cinema!” stă să înceapă. Amatorii de filme vor avea la dispoziție cinci pelicule una mai interesantă decât alta. De la… Chuck Norris la povestea unui surdo-mut, într-un film fără nici măcar o singură linie de dialog, veți găsi aici povești pentru toate gusturile.
Trei zile, 90 de muzicieni: Garana Jazz Festival, la o noua editie / PROGRAM
Gărâna Jazz Festival, cel mai important eveniment open-air de jazz din centrul și estul Europei, are loc între 9 și 12 iulie, în deja bine cunoscuta Poiană a Lupului, dar și la Hanul La Răscruce sau pe scena de la Biserica Veche din Văliug. Vor fi 90 de muzicieni și trei zile de încântare a sufletului.
Dianne Reeves a incheiat elegant a treia editie a JazzTM! Munca la editia a patra incepe curand
A treia ediție a JazzTM s-a încheiat duminică seară, cu eleganta Dianne Reeves. Au fost trei zile pline de muzică și de emoții, la care au participat mii de timișoreni. Deja se știe când va avea loc întâlnirea de anul viitor, iar pregătirile pentru JazzTM cu numărul patru vor începe în curând.
Supradoza de energie si muzica buna, in cea de-a doua seara a JazzTM
S-a dansat, din nou, în Piața Operei, în cea de-a doua seară a JazzTM. Au fost trei concerte foarte diferite, dar la fel de captivante: Ana-Cristina Leonte Quintet, The Ruff Pack și Liv Warfield & the NPG Hornz. Mici și mari, tineri sau mai puțin tineri, spectatorii s-au simțit foarte bine, iar mulți dintre ei vor reveni, probabil, și duminică, pentru ultima „doză” de muzică bună.
Chuck Norris vs. Comunism, in deschidere la Ceau, Cinema!
Unul dintre cele mai discutate documentare din ultimul an deschide, la Timișoara, Festivalul de Buzunar „Ceau, Cinema!”. „Chuck Norris vs Comunism” spune povestea vremurilor în care, în România, filmele occidentale erau disponibile doar pe casete video traficate ilegal. „Ceau, Cinema!” se desfășoară, în 2015, la Timișoara și la Gottlob.
Miller, calypso si luna plina, in prima seara de la JazzTM
A fost cu noroc în prima seară a ediției din acest an a JazzTM: o vreme perfectă pentru stat pe afară și ascultat muzică bună, dar și un line-up care a prins la public. Au fost Brum, Aufgang și strălucitorul Marcus Miller și e doar începutul.
Va place jazz-ul? In doar opt zile incepe JazzTM 2015
Sunteți gata pentru JazzTM 2015? Ar trebui să cam fiți, pentru că în doar opt zile va debuta cea de-a treia ediție a festivalului. Pe scena evenimentului se vor afla artiști în premieră la Timișoara, dar și unele dintre cele mai îndrăgite trupe locale.
Invitatie muzicala: Festivalul International de Folclor de la Buzias sta sa inceapa
Cei care vor să se bucure de un weekend în aer liber, presărat cu multă muzică populară, sunt așteptați la Festivalul Internațional de Folclor „Joc și cântec la izvoare” de la Buziaș. La eveniment se vor prezenta atât artiști din țară, cât și din străinătate.
AccesArt se intoarce! Sute de artisti si zeci de ateliere, in Parcul Botanic
La sfârșitul săptămânii, Parcul Botanic se va transforma, din nou, într-un imens atelier, în care vor munci, cot la cot, artiști și simpli pasionați de frumos. Se întâmplă la cea de-a opta ediție a Festivalului AccesArt, care scoate arta în stradă, printre oameni.
Haideti la film! La gradina de vara urmeaza o saptamana… nomada
Grădina de vară Capitol va fi, în perioada 2-7 iunie, gazda Nomad International Film Festival. Pe cinefili îi așteaptă filme unul și unul, proiectate, cu echipamente performante, pe un ecran gonflabil de aproape 80 de metri pătrați. În deschidere va rula deja celebrul „Aferim!”, al lui Radu Jude.
Music Travel Folk Festival, un nou eveniment La Capite
Muzică, entertainment și călătorii – într-un mix inedit, timp de weekend întreg. Totul, într-un loc nonconformist, care a intrat deja în „circuitul” timișorenilor. Music Travel Folk Festival vă așteaptă, în perioada 4-6 iunie, cu un line-up impresionant.
Timfloralis: jungla urbana in centrul Timisoarei! Cu pian imbracat in muschi / FOTO
Prima ediție a Timfloralis, festivalul florilor pus la cale de primărie, a început vineri, în centrul orașului. Timişorenii vor putea nu doar să admire și chiar să cumpere florile expuse, inclusiv palmierii, ci și să creeze decorațiuni sau să gătească cu ingrediente și pe teme… florale.
Cal verde, sarbi cu umor si Times New Roman, la berarie!
Un cal verde și mult umor! De aici pleacă la drum cea de-a treia ediție a festivalului de satiră bilingv sârbo-român „Pălăria bănățană”. Dacă vreți să râdeți pe săturate, nu ratați evenimentul de sâmbătă seară.
Cupola de flori din Piata Operei va fi artificiala sau nu va fi deloc
La Timișoara începe vineri prima ediție a Timfloralis, un festival care își propune să celebreze tradiția Orașului Florilor. Piața Operei va fi acoperită, cu această ocazie, de o cupolă din flori de plastic, pentru că… altfel nu se poate.