Arhiva pentru eticheta: ghiroda

În această seară, acţiune de dezinsecţie în comuna Ghiroda

În această seară, acţiune de dezinsecţie în comuna Ghiroda

𝐌𝐢𝐞𝐫𝐜𝐮𝐫𝐢, 𝟏𝟏 𝐦𝐚𝐢, 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐚̂𝐧𝐝 𝐜𝐮 𝐨𝐫𝐚 𝟐𝟏:𝟎𝟎, va avea loc o 𝗮𝗰𝘁̗𝗶𝘂𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝗱𝗲𝘇𝗶𝗻𝘀𝗲𝗰𝘁̗𝗶𝗲 𝗰𝘂 𝗺𝗶𝗷𝗹𝗼𝗮𝗰𝗲 𝘁𝗲𝗿𝗲𝘀𝘁𝗿𝗲 în localităţile Ghiroda și Giarmata Vii. În cazul în care condițiile meteo sunt nefavorabile, perioada de efectuare a acțiunii va fi prelungită. Toți apicultorii înregistrați pe raza comunei sunt rugați să ia măsurile care se impun în vederea

Încep lucrările la bazinul de înot din Ghiroda

În primăvara anului viitor, Ghiroda va avea un nou bazin de înot, care va putea fi folosit de locuitori atât pentru agrement cât și în scop didactic sau pentru concursuri sportive. Lucrarea este finanţată prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), iar termenul de finalizare este de 11 luni. În curând vor putea începe lucrările la

Anunţ Primăria Ghiroda

Anunţ privind vânzarea, prin licitaţie publică, a unui imobil-teren, înscris în CF nr. 411368, în suprafaţă de 521 mp, domeniul privat al comunei Ghiroda, situat în comuna Ghiroda, judeţul Timiş. 1.Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscal, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Primăria

Marele premiu al Festivalului-concurs Lada cu Zestre 2022 ajunge la Ghiroda

Festivalul–concurs Lada cu Zestre, ediția a XV-a a ajuns la final. Cântece și jocuri autentice din Banat, givanul dulce al bunicilor și străbunicilor, meșteșuguri tradiționale, colecții din lada de zestre, precum și preparate, în care se regăsește aroma multiculturală a Banatului de altădată, toate acestea au făcut farmecul unui eveniment de suflet, care a adunat

ghiroda

Liga 3. Ghiroda şi Dumbrăviţa au pierdut puncte importante în prelungirile partidelor din judeţul Arad

Etapa a 4-a din play-off-ul Seriei a 8-a a Ligii a 3-a a avut menirea de a reaprinde lupta pentru primele două poziţii, care duc la baraj. Pentru grupările din Timiş chiar a fost o rundă a… patimilor! Liderul CSC Ghiroda şi Giarmata Vii şi-a reîntâlnit coşmarul, Şoimii Lipova, formaţie în faţa căreia a pierdut

Copiii din Ghiroda și Giarmata Vii, așteptați la o vânătoare de ouă cu premii

Pentru copiii din Ghiroda și Giarmata Vii, Iepurașul de Paște va aduce anul acesta cadouri! Însă, pe drum, le-a rătăcit și a pierdut toate ouăle pe care le căra. Primăria Ghiroda vă provoacă să le găsiți, sâmbătă, 16 aprilie, în cele două locații unde ar putea fi ascunse: curtea grădiniței Ghiroda, între orele 10:00-12:30 și

RETIM împarte saci galbeni în Ghiroda și Giarmata

RETIM distribuie, în perioada 7-25 aprilie, câte o rolă de 50 de saci galbeni pentru gospodăriile din localitățile Ghiroda și Giarmata Vii. Distribuirea va fi efectuată de către reprezentanții RETIM și ADID împreună cu Primăria Ghiroda. Aceasta se va face în două locații, după următorul program: Ghiroda, între orele 9 și 16 la Remiza de

Start ratat pentru Ghiroda şi Dumbrăviţa în play-off-ul Ligii 3

După un început de an de senzaţie, atât pentru CSC Ghiroda şi Giarmata Vii, cât şi pentru CSC Dumbrăviţa, prima rundă din play-off a adus cele două grupări timişene cu picioarele pe pământ. Liderul din Ghiroda a pierdut pe teren propriu în faţa celui mai periculos adversar, Şoimii Lipova. A fost 1-2 după un meci

O nouă variantă de acces pentru șoferii din Ghiroda după închiderea străzii Brateș

Primăria Ghiroda a anunțat că lucrările continuă pe strada Dunărea. Astfel, de luni, 4 aprilie, nu se va mai putea folosi strada Brateș ca urmare a faptului că se avansează cu săpăturile. În schimb, șoferii vor putea folosi ca variantă ocolitoare strada Cimbrului – strada Prieteniei. „Suntem conștienți de disconfortul provocat și vă mulțumim pentru

Ziua Porților Deschise la Școala Gimnazială Ghiroda

Calitatea învățământului definește nivelul de educație al viitoarelor generații și, prin urmare, calitatea vieții dintr-o comunitate. „Mereu am susținut investițiile în educația viitoarelor generații, iar administrația publică a contribuit semnificativ, fără doar și poate, pentru a ridica nivelul educației din Ghiroda și Giarmata Vii la cele mai înalte cote”, a transmis primarul comunei Ghiroda, Ionuț

Ghiroda şi Dumbrăviţa termină sezonul regulat din C8 în forţă

În acest sezon, Timişul a depăşit Aradul în Seria a VIII-a a Ligii a 3-a, iar două echipe din judeţ au reuşit frumoasa performanţă de a termina sezonul regulat pe primele două poziţii. Lupta abia acum începe, deoarece campionatul continuă cu meciurile din play-off, primele 4 clasate şi play-out, locurile 5-9. CSC Ghiroda şi Giarmata

A vrut să scape de deşeurile din construcţii, dar a fost prins de poliţiştii locali. S-a întâmplat la Ghiroda

Debarasarea de deşeuri provenite din construcţii a devenit un “sport” nu doar în Timişoara, ci şi în comunele periurbane. Astfel, la Ghiroda, un individ care a aruncat pe un teren viran deşeurile, a fost prins imediat de Poliţia Locală şi amendat. A încercat să se debaraseze de deşeurile provenite din construcţii, dar a fost prins,

produse apicole

Azi se deschide tradiţionalul Târg Apicol din Ghiroda

După un an în care nu s-a putut organiza din cauza epidemiei Covid-19, tradiţionalul Târg Apicol de la Ghiroda se întoarce în acest weekend. Ajunsă la ediţia cu numărul XI, manifestarea va fi inaugurată astăzi, la ora 10.00 şi va dura până duminică seara, la ora 18.00. Primăria Ghiroda în parteneriat cu Asociația Apis Banatica

Primaria Ghiroda

Primăria Ghiroda, pregătită pentru recensământul populaţiei

Pentru realizarea activităților aferente recensământului populației și locuințelor, Primăria Ghiroda a angajat un număr de patru recenzori pentru autorecenzarea asistată (ARA) și şase recenzori pentru colectarea datelor recensământului populației și locuințelor din cea de-a doua etapă, conform metodologiei de contractare. O nouă numărătoare a românilor va avea loc în perioada martie – iulie 2022, prin

Sediu modern pentru Postul de Poliţie Ghiroda

Printre investiţiile aflate în derulare în comuna Ghiroda se numără şi ridicarea unui modern sediu pentu Postul de Poliţie Ghiroda. Lucrările la acest obiectiv vor demara chiar săptămâna viitoare.  Contractul pentru lucrările de reabilitare a Postului de Poliție Ghiroda a fost atribuit și urmează să fie semnat, iar începând de săptămâna viitoare vor începe lucrările

Ghiroda

Schimbarea la faţă a centrului civic al comunei Ghiroda/Foto

Centrul civic al comunei Ghiroda va intra într-un amplu proces de modernizare. Printre proiectele care vor schimba faţa comunei se numără și Oficiul de Evidență a Persoanelor (SPCLEP). Pentru acest obiectiv s-a predat deja studiul de fezabilitate  În prezent, Ghiroda duce lipsă de astfel de servicii, iar nevoia apariției acestui oficiu crește pe măsură ce

Primăria Ghiroda a lansat o nouă platformă de plăţi online

Locuitorii comunei Ghiroda au acum o nouă oportunitate pentru a-şi achita taxele şi impozitele, precum şi alte plăţi. Este vorba de o nouă platformă online, lansată de primăria din comuna periurbană.  Noua platformă, CityOn, este uşor de accesat şi oferă locuitorilor din Ghiroda mai multe oprtunităţi.  “Am lansat o nouă platformă de plată online pentru

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.