SMTT a transmis Primăriei Ghiroda o propunere de modificare a programului de circulație pentru linia M35, ca urmare a analizei realizate în perioada iunie-august 2026, care a arătat întârzieri frecvente față de orele programate. Înainte de-a transmite un răspuns către SMTT, cei din Primăria Ghiroda vor să afle şi părerea cetăţenilor despre modificare. Propunerea vizează…
„Cămara Ta”, iniţiativă caritabilă la Ghiroda pentru copiii aflați în situații dificile
În această lună, două profesoare din Ghiroda au venit cu o inițiativă prin care își doresc să vină în sprijinul copiilor aflați în situații dificile din comunitate. Prin această iniţiativă se pot dona alimente care să ajungă la familiile mai nevoiaşe. Proiectul „Cămara Ta” presupune ca toţi cei cu posibilităţi să doneze, fiecare după cum…
La Ghiroda s-a predat amplasamentul pentru lucrările de înlocuire a conductelor vechi de gaz. Lucrările vor începe efectiv luni, 21 septembrie
La Ghiroda a fost realizată predarea amplasamentului pentru lucrările de înlocuire a conductelor vechi și a branșamentelor de gaze naturale de presiune redusă. Investiție este realizată de Delgaz Grid SA. Lucrările vor avea loc pe străzile Bucegi, Cimbrului, Vălișoara, Ghioceilor, Herculane, Oituz, Panselelor, Calea Lugojului DN6 (E70) și Predeal. Începând de luni, 21 septembrie, lucrările…
Anunţ Primăria Ghiroda
Comuna Ghiroda, prin reprezentant legal, primar IONUȚ STĂNUȘOIU, anunță începerea lucrărilor la obiectivul de investiție „Construire creșă mare în comuna Ghiroda, județul Timiș”, în baza autorizației de construire nr. 173/28.08.2025, lucrări finanțate de Compania Națională de Investiții, în valoare de 4.820.000 lei fără TVA.
În această seară, acțiune de dezinsecție terestră, în Ghiroda și Giarmata Vii
Astăzi, începând cu ora 21:30, se va desfășura o acțiune de dezinsecție cu mijloace terestre, pe străzile din Ghiroda și Giarmata Vii. Acțiunile de dezinsecție și deparazitare se desfășoară periodic, pe timpul verii și al toamnei, conform unui calendar prestabilit. Intervențiile sunt programate astfel încât să asigure un control cât mai eficient al insectelor și…
Bilanţ PNRR în Ghiroda. Peste 64 milioane de lei atrași pentru investiții în infrastructură, educație, servicii sociale și mobilitate
Odată cu încheierea perioadei de implementare a PNRR la 31 august, Primăria Ghiroda a făcut un bilanţ al proiectelor pe care le-a obținut și gestionat prin acest program. Pentru Ghiroda, aceste proiecte înseamnă peste 64,1 milioane de lei atrași prin PNRR pentru investiții în infrastructură, educație, servicii sociale și mobilitate. Unele dintre aceste investiții sunt…
Lucrările de întreținere a străzilor continuă în Ghiroda și Giarmata Vii
Programul de întreținere a străzilor Ghiroda și Giarmata Vii este realizat de PORR Construct SRL și s-a desfășurat pe parcursul acestei veri. Intervențiile sunt executate în funcție de necesitățile din teren și de bugetul disponibil. În aceste zile se intervine pe strada Albatrosului din Giarmata Vii și se pregătește o altă bucată din strada Muntenia…
Dezbatere la Ghiroda despre Mobilitatea Verde – un pas spre o comunitate sustenabilă
Zilele trecute, la Căminul Cultural din Ghiroda, a avut loc primul eveniment comun al proiectului ,,Mobilitate Verde – ROHU00419″ desfășurat de Comuna Ghiroda (Lider de proiect) alături de partenerii din localitatea Bihartorda – Ungaria. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai celor două comunități și numeroși cetățeni interesați de tema mobilității sustenabile. În timpul întâlnii…
Adversari dificili pentru echipele timișene din Liga 3. Vezi componența Seriei a 7-a
Tot în Seria 7, ca anul trecut, au fost repartizate echipele din Timiș. Apoi, după sezonul regular, cele mai bune echipe din această serie se vor „cupla” cu cele din Seria 7 pentru lupta la promovare. Iată cum arată cele două serii Seria 7: AFC Nera Bogodinţ, CSM Deva, Știința Poli Timişoara 2, Unirea Alba…
Două firme vor să deseneze și să facă documentația viitoarei piste de biciclete spre Ghiroda
Un număr de două firme au depus oferte în cadrul licitației lansată de Primăria Timișoara pentru proiectarea pistei de biciclete care să lege Timișoara de Ghiroda. Traseul va avea aproape trei kilometri și va lega infrastructura velo din Timișoara de cea din Ghiroda, pentru a crea o rută continuă pentru cei care folosesc bicicleta pentru…
“Comunitatea noastră devine mai verde și vrem să fii parte din asta!”. Prima dezbatere la Ghiroda pe tema proiectului „Mobilitate Verde”
Locuitorii comunei Ghiroda sunt invitaţi la primul eveniment comun al proiectului „Mobilitate Verde” (Mobility in Green) cu tema „Mobilitate verde – un pas spre o comunitate sustenabilă”. La eveniment se va discuta despre cum vor fi aduse în Ghiroda mai multe piste de biciclete, aer mai curat și opțiuni de transport sustenabile. Primăria Ghiroda şi…
“PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Apel de proiecte gestionat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență
Comuna Ghiroda, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „Extindere rețea de alimentare cu apă în localitatea Ghiroda și localitatea Giarmata Vii, comuna Ghiroda”, „Extindere rețea de canalizare menajeră în localitatea Ghiroda și localitatea Giarmata Vii, comuna Ghiroda”, „Extindere rețea de canalizare menajeră în comuna Ghiroda”, contract de finanțare nr. C1I100122000031, finanțat prin Planul Național…
Sensul giratoriu de la limita dintre Ghiroda și Remetea Mare intră în execuţie
A fost semnat contractul de execuție pentru realizarea unui sens giratoriu la limita dintre Ghiroda și Remetea Mare, proiect care include și o parte din drumul colector de pe Calea Lugojului. Valoarea contractului este de petse 6,3 milaioane de lei, fără TVA. Sensul giratoriu și segmentul din drumul colector fac parte dintr-un proiect mai amplu…
Finala Festivalului Național Concurs ”Din Comoara Satului” se va desfăşura la Ghiroda
Comuna Ghiroda va găzdui vineri, 24 iulie, finala Festivalului Național Concurs „Din Comoara Satului” 2026, manifestare dedicată promovării și susținerii tinerelor talente din muzica populară românească. Asociația Pro Datina organizează vineri, 24 iulie 2026, de la ora 18:30, la Scena de Vară a Casei de Cultură Ghiroda, cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Național Concurs…
Primăria Timișoara caută proiectant pentru realizarea unei piste de biciclete de la podul Șaguna la Ghiroda, pe malul Begăi
Primăria Timișoara dorește amenajarea unei noi piste de biciclete care să lege orașul de la podul Andrei Șaguna cu Ghiroda. În acest scop au fost începute primele etape, deocamdată, una birocratică, anume a fost lansată licitația pentru proiectare. Suma oferită, 248.000 de lei. Proiectul ar urma să faciliteze deplasarea locuitorilor din Timișoara până în zona…
În comuna Ghiroda vor fi demarate lucrări privind realizarea a două canale tehnice
Joi, 9 iulie, a fost realizată predarea de amplasament pentru două proiecte de realizare a canalelor tehnice în Ghiroda și Giarmata Vii. Prin aceste lucrări se realizează canalizația tehnică pentru extinderea rețelelor de telecomunicații în subteran de către operatori. Valoarea totală a lucrărilor este de aproape 1,7 milioane de lei, fără TVA, ordinul de începere…
Ionuţ Stănuşoiu, la zece ani de la preluarea funcţiei de primar: “Ghiroda a ajuns un model de bune practici, care a reușit constant să atragă finanțări importante”
În urmă cu o zi, s-au împlinit exact zece ani de la momentul în care Ionuţ Stănuşoiu a preluat funcţia de primar al comunei Ghiroda. Un moment de bilanţ, dar şi de reflecţii pentru cel care, la 27 de ani, devenea cel mai tânar primar din judeţul Timiş şi printre cei mai tineri din ţară.…
În luna iulie se vor face reparaţii cu tratament bituminos pe mai multe străzi din Ghiroda
Primarul comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, anunţă că în perioada 1-31 iulie, vor începe lucrări de tratament bituminos pe mai multe străzi din comună. Tratamentul bituminos poate fi aplicat doar în condiții de vreme stabilă și temperaturi constante de peste 20°C, iar de aceea în fiecare an se aştepată perioada verii pentru a putea programa acest…
Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a avizului de Gospodărire a Apelor
COMUNA GHIRODA anunță publicul interesat asupra depunerii solicititării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul “Extindere rețea de alimentare cu apă conductă aducțiune pentru comuna Ghiroda”, propus a fi amplasat în municipiul Timișoara, comuna Ghiroda, satul Giarmata Vii, jud. Timiș. Informațiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul ANMAP, municipiul Timișoara, B-dul Timiș,…
Acțiuni de dezinsecție terestră la Ghiroda și Giarmata Vii
Astăzi și mâine, respectiv 22 şi 23 iunie, începând cu ora 22:00, vor avea loc acțiuni de dezinsecție terestră și deparazitare împotriva țânțarilor și căpușelor pe raza Ghirodei și în Giarmata Vii. Aceste intervenții se vor desfășura periodic, conform unui calendar prestabilit, în funcție de condițiile meteo. Acțiunile sunt menite să combată insectele dăunătoare (țânțari,…