La Ghiroda se pot depune cereri pentru atribuirea de terenuri în PUZ-ul pentru tineri

Primăria Ghiroda demarează, din data de 27 martie, procedura de preluare a dosarelor în vederea atribuirii terenurilor pentru tineri conform dispoziţiilor Legii nr. 15/2003, privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personal.

Perioada de preluare a dosarelor este de 60 zile calendaristice începând cu data de 27 martie 2023 până în 25 mai 2023 inclusiv. Dosarele vor fi depuse la Compartimentul Registratură – Relaţii cu publicul, personal de către solicitanți. Nu se acceptă dosarele incomplete, sau transmise prin sisteme de comunicare electronică, respectiv poştă. Nu contează data sau ordinea depunerii și nu influențează în nici un fel alocarea terenurilor, dosarele pot fi aduse la Primărie oricând în cele 60 de zile, în perioada menționată.

Sunt eligibile persoanele (necăsătorite sau căsătorite) care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

– Solicitantul să aibă o singură cerere depusă, în nume propriu sau împreună cu soţul/soţia. În situaţia

în care cererile ambilor soţi sunt eligibile se onorează prima solicitare;

– Solicitantul trebuie să aibă vârsta curpinsă între 18 ani (împliniți) și 35 de ani (neîmpliniți) la data depunerii cererii;

– Solicitantul trebuie să aibă cetățenie română;

– La data depunerii cererii, precum și la data rezolvării acesteia, nu au avut sau nu dețin în proprietate o locuință ori un teren destinat construirii unei locuințe proprietate personală, atât în comuna Ghiroda, cât și în alte localități;

– Criteriile suplimentare stabilite și aprobate de Consiliul Local Ghiroda prevăzute în Anexa nr. 1 al Regulamentului. În baza acestor criterii se vor acorda punctajele de către comisia de evaluare a dosarelor.

Dosarele depuse vor fi evaluate de comisia de analiză, iar în termen de 30 de zile de la data încheierii procedurii de preluare a dosarelor, vor fi înaintate Consiliului Local al Comunei Ghiroda propunerile de admitere sau respingere a cererilor solicitanţilor de atribuire teren în vederea construirii unei locuinţe proprietate personală.

Informaţii suplimentare se regăsesc  pe site-ul Comunei Ghiroda, rubrica Anunțuri și PUZ Tineri.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Marius a spus: (aprilie 5th, 2023 at 12:52 )

Sunt lei sau euro ? ca e neconcordanta intre titlu si continut…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se extind serviciile pentru persoanele vârstnice și vulnerabile, inclusiv la nivelul de îngrijire paliativă și rezidențială

Primăria Timișoara pregătește extinderea serviciilor pentru persoanele vârstnice și vulnerabile, inclusiv prin dezvoltarea unor servicii de îngrijire paliativă și rezidențială. Acestea vor fi asigurate, prin Direcția de Asistență Socială, într-un imobil situat în vecinătatea Căminului pentru Persoane Vârstnice „Inocențiu M. Klein” pe care municipalitatea vrea să-l achiziționeze. Noul spațiu va permite dezvoltarea unor servicii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se extind serviciile pentru persoanele vârstnice și vulnerabile, inclusiv la nivelul de îngrijire paliativă și rezidențială
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Dragă Paula” revine. Alexandru Iovescu îi explică viceprimariței propunerea lansată cu terenul cu jocuri de noroc

Sintagma folosită de reprezentanții administrației județene cu ocazia disputei pe tema parcării din zona Spitalului Județean, “Dragă Paula” e din nou folosită, de această dată după răspunsul Paulei Romocean pe tema propunerii legate de cedarea unui teren de cinci hectare pentru gruparea jocurilor de noroc din Timișoara. Dacă în răspunsul ei, Romocean vorbea despre PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Dragă Paula” revine. Alexandru Iovescu îi explică viceprimariței propunerea lansată cu terenul cu jocuri de noroc
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La finalul acestei săptămâni, Timișoara devine capitala educației antrenorilor de fotbal juvenil: Radical Football Conference 2026, în parteneriat cu AJF Timiș

Sâmbătă și duminică, 25–26 iulie, Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește Radical Football Conference 2026, evenimentul care aduce în România un lineup internațional de antrenori, cercetători și specialiști în dezvoltarea jucătorilor, cu experiență la cel mai înalt nivel — Barça Academy, Slavia Praha, Crystal Palace, FIFA. Cele două zile sunt construite în jurul temelor „The...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La finalul acestei săptămâni, Timișoara devine capitala educației antrenorilor de fotbal juvenil: Radical Football Conference 2026, în parteneriat cu AJF Timiș
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul a finalizat decopertarea terenului pe toată lungimea viitoarei Centuri Vest Timișoara

Constructorul care se ocupă de realizarea Centuri Vest de ocolire a Timișoarei a anunțat că operațiunea de decopertare a terenului este aproape de final, iar traseul viitoarei centuri, cu câte două benzi pe fiecare sens, este deja conturat. Pe lângă lucrările care se desfășoară în mod curent la terasamente, structuri, podețe și relocări de utilități,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a finalizat decopertarea terenului pe toată lungimea viitoarei Centuri Vest Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara pregătește extinderea serviciilor pentru persoanele vârstnice și vulnerabile, inclusiv prin dezvoltarea unor servicii de îngrijire paliativă și rezidențială. Acestea vor fi asigurate, prin Direcția de Asistență Socială, într-un imobil situat în vecinătatea Căminului pentru Persoane Vârstnice „Inocențiu M. Klein” pe care municipalitatea vrea să-l achiziționeze. Noul spațiu va permite dezvoltarea unor servicii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se extind serviciile pentru persoanele vârstnice și vulnerabile, inclusiv la nivelul de îngrijire paliativă și rezidențială
Primăria Timișoara propune achiziționarea clădirilor tabulare rămase după demolarea construcțiilor și anexelor ilegale de pe Bulevardul Pârvan în vederea valorificarii și dezvoltării zonei pentru sport și agrement. Proiectul face parte din extinderea Coridorului de Agrement Urban Bega și va fi supus aprobării Consiliului Local. Municipalitatea a finalizat eliberarea terenului de pe bulevardul Vasile Pârvan nr....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea propune achiziţionarea clădirilor tabulare după eliberarea terenului de pe bulevardul Vasile Pârvan
În urma negocierilor purtate de Comisia de negociere cu terții, municipalitatea propune achiziționarea unui imobil și a terenului aferent de pe bulevardul 16 Decembrie 1989 nr. 30. Valoarea de achiziție a imobilului și a terenului aferent este de aproximativ 690.000 de euro. Inițiativa Primăriei Municipiului Timișoara de a asigura o cantină modernă pentru elevii din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să achiziţioneze o clădire de pe bulevardul 16 Decembrie 1989 pentru extinderea infrastructurii școlare
Se caută proiectant care să realizeze serviciile de proiectare pentru modernizarea Căii Urseni și a unor străzi din Ciarda Roșie. A fost lansată licitația pe SEAP. Intervențiile pe care Primăria Timișoara propun îmbunătățirea fluidității traficului, creșterea siguranței pietonilor în intersecții și crearea de noi conexiuni în zonă. Strada Mureș ar urma să fie prelungită până...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Modernizarea Căii Urseni și a unor străzi din zonă a ajuns in etapa găsirii unui proiectant
Sâmbătă și duminică, 25–26 iulie, Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește Radical Football Conference 2026, evenimentul care aduce în România un lineup internațional de antrenori, cercetători și specialiști în dezvoltarea jucătorilor, cu experiență la cel mai înalt nivel — Barça Academy, Slavia Praha, Crystal Palace, FIFA. Cele două zile sunt construite în jurul temelor „The...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La finalul acestei săptămâni, Timișoara devine capitala educației antrenorilor de fotbal juvenil: Radical Football Conference 2026, în parteneriat cu AJF Timiș
Consiliul Județean Timiș a demarat deja acțiunile în vedera readucerii la viață a Vilei Internațional, edificiul în care a funcționat, pe bulevardul Loga din Timișoara fosta casă de oaspeți a cuplului Ceaușescu. Administrația județeană, care deținea clădirea, recuperată de curând de la omul de afaceri local Ovidiu Tender, a prezentat primele imagini, iar schimbările nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arăta Vila Internațional, lăsată acum în paragină. Arhitecții au finalizat documentația în vederea renovării
Cunoscutul și apreciatul fotograf timișorean Constantin Duma este de acum prezent prin creațiile sale în imagine la Casa Memorială „Constantin Brâncuși” din Hobița. Aceasta a găzduit vernisajul expoziției fotografice „Brâncuși se întoarce acasă”, urmat de donarea integrală a acesteia către Muzeul Județean Gorj, prin Casa Memorială „Constantin Brâncuși”. Expoziția reunește 24 de fotografii realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Imaginile expoziției Brâncuși de la Timișoara sunt acum prezente la Casa Memorială Brâncuși, de la Hobița, prin obiectivul lui Constantin Duma
Lucrările de restaurare și refuncționalizare a Turnului de Apă din Iosefin au fost finalizate, este anunțul Primăriei Timișoara. În perioada următoare, municipalitatea va începe recepția lucrărilor, astfel încât pentru prima dată de la construirea sa, în 1914, să poată fi deschis pentru publicul larg. Timișorenii și turiștii vor putea urca până la o platformă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță finalizarea lucrărilor la Turnul de Apă din Iosefin. Urmează recepția investiției
Universitatea de Vest Timișoara va fi implicată direct în construirea diplomei europene prin proiectul ED-UNITA, selectat pentru finanțare în cadrul apelului Erasmus+ „European Degree Exploratory Action”. Comisia Europeană a selectat doar 14 astfel de proiecte pentru finanțare. Proiectul are o finanțare de aproape 1 milion de euro și se va desfășura pe parcursul următorilor trei ani, oferind...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara va contribui la realizarea unei diplome universitare europene
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.