Arhiva pentru eticheta: liceu

Elevii de la Moisil au „curatat” premiile unui concurs international de la Oradea

Elevii de la Moisil au „curatat” premiile unui concurs international de la Oradea

Echipa Liceului Teoretic „Grigore Moisil” a venit încărcată de premii de la un important concurs internațional de fizică și chimie desfășurat la Oradea. Cei trei elevi de clasa a XII-a, câștigători ai mai multor competiții, au fost, și de această dată, cei mai buni.

Santierul de la Loga, gata in cateva zile, dupa doi ani de lucrari si 1,6 milioane de euro

Lucrările de reabilitare de la Colegiul Național „CD Loga”, începute în vara lui 2014, sunt, în sfârșit, gata. Mai sunt de pus la punct doar unele detalii, iar apoi ar trebui făcută recepția. Elevii vor reveni în clase la toamnă, după ce, timp de aproape doi ani, au învățat în spații provizorii.

Incepe Scoala Anticoruptie! Liceenii din Timisoara vor face si un atlas!

În luna iunie, liceenii din Timișoara vor putea să participe la Școala Anticorupție. Este vorba despre un program inițiat de studenți ai Universității de Vest, acesta fiind axat pe recunoașterea și combaterea corupției. Tot în cadrul proiectului va fi redactat și primul „Atlas de Corupție”.

Tehnici noi si aparatura performanta pentru elevii de la Coanda. Totul, printr-un proiect Erasmus

Deprinderi și abilități noi. Cu asta s-au ales elevii de la Liceul Tehnic „Henri Coandă”, școală care a participat la un proiect european alături de alte trei instituții de învățământ din afara granițelor. Atât profesorii, cât și elevii au beneficiat de schimburi de experiență, iar în cadrul programului s-a construit și o macheta foarte performantă, unică în rândul școlilor timișorene.

Ca sa nu mai repete isprava din 2015, elevii din Faget vor da Bac-ul la… Lugoj

Examenul de bacalaureat s-a desfășurat fără evenimente spectaculoase în 2015, în Timiș. Cel puțin asta s-a crezut, până când procurorii de pe lângă Tribunalul Timiș au început cercetările la liceul din Făget, unde s-a copiat pe rupte. Pentru ca situația să nu se repete și în acest an, liceul din Făget nu va mai fi centru de examinare.

Santierele de la Calderon si Loga vor fi gata la timp, la Lenau vor fi reluate lucrarile la fatada

Lucrările de la Liceul Calderon vor fi gata până la finele lunii, iar cele de la Loga, până în iunie. La Lenau, unde mai e de lucru la fațadă, șantierul ar putea fi reluat în scurt timp, după ce vor fi corectate erorile din proiect.

Siesta pe terenul de sport! Muncitorii de la Calderon se relaxeaza la soare

Ce poate fi mai dulce decât un pui de somn la miezul zilei, după ore întregi de activitate obositoare? Au vrut să afle răspunsul doi muncitori din echipele care lucrează la reabilitarea Liceului „Calderon”. Imaginea a fost surprinsă de un timișorean care i-a găsit pe cei doi relaxându-se la soare, miercuri, în jurul orei 1.

Elevii de la Ungureanu nu sunt in pericol, dar… ingheata in clase! Doar primaria poate interveni

Liceul „Emanuil Ungureanu” este într-o stare avansată de degradare, însă deocamdată nu se poate face mai nimic pentru remedierea problemei. Primăria speră să primească bani europeni pentru reabilitare, iar ISJ Timiș susține că, la nivelul conducerii liceului, se face tot posibilul pentru ca elevii să nu aibă de suferit.

substanțe

Al cincilea caz din septembrie: inca un licean la spital, dupa ce a consumat droguri la scoala!

Elevii din Timișoara sunt tot mai atrași de consumul de substanțe interzise. Din septembrie s-au înregistrat cinci astfel de cazuri, cel mai recent fiind chiar de marți. Este vorba despre un tânăr de clasa a IX-a, care a ajuns la spital după ce a consumat droguri în incinta școlii.

Elevii din Faget vor invata in cantec de sirene! Langa scoala se deschide o statie de pompieri

Câteva sute de elevi din Făget vor studia de acum în sunet de sirene, asta după ce lângă școală se va construi o stație de pompieri. Terenul pe care se va afla stația se mai afla în apropierea unei grădiniță și a unui spațiu de joacă. În cadrul ședinței de plen a CJ Timiș, de

Din 2017, liceul de la Ortisoara se desfiinteaza! In prezent functioneaza cu doua clase

Liceul Teoretic Agricol de la Orțișoara nu a avut, nici în 2015, vreun elev de clasa a XII-a care să promoveze examenul de bacalaureat. Pentru că istoria se tot repetă din 2011, Inspectoratul Școlar Județean Timiș a decis că unitatea de învățământ trebuie desființată. Școala își va închide oficial porțile peste doi ani.

Lucrarile de pe str. Doja, gata la vara! La „Moisil” se va merge la ore doar dimineata

Reabilitarea corpului de clădire al Liceului „Moisil” de pe strada Gh. Doja va fi terminată în această vară. Viceprimarul Dan Diaconu spune că proiectul, care ar fi trebuit finalizat anul trecut, a intrat în sfârșit în linie dreaptă. Lucrările au fost oprite timp de câteva luni, după ce au fost descoperite grave probleme la structura de rezistență.

Top