Arhiva pentru eticheta: mihai grecu

Dr. Mihai Grecu: „Cu cât nu încercăm să păcălim regulile acestea cu atât scăpăm mai repede”. Ce spune despre cei care se testează acasă și ies pozitivi la covid

Dr. Mihai Grecu: „Cu cât nu încercăm să păcălim regulile acestea cu atât scăpăm mai repede”. Ce spune despre cei care se testează acasă și ies pozitivi la covid

Avem mai mulți infectați cu coronavirus decât cazurile raportate oficial. O spune dr. Mihai Grecu, șeful Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean și al SMURD din Timișoara. „Au apărut testele rapide antigenice pe care oamenii le iau și și le fac acasă. Din păcate, o parte dintre ei, care se găsesc cu teste pozitive,

asistentă

Fata noua pentru Urgentele de la Judetean! La anul ar putea veni si aparatura / FOTO

După ce un director al CJ Timiș a ajuns la Urgențe și a văzut cum arată unitatea prin care trec anual peste 70.000 de oameni, s-a decis reabilitarea rapidă a spațiului. Unitatea de Primiri Urgență a Spitalului Județean Timișoara a fost renovată, în urma unor lucrări care au durat aproximativ șase luni. Mai e nevoie însă de aparatură nouă.

Centrele de permanenta someaza, Urgentele sunt supra-aglomerate

Încă trei centre de permanenţă medicală în Timiş: două la Timişoara şi unul la Dudeştii Noi. Deşi acum sunt 42 de centre în judeţ, unităţile de primire urgenţe ale spitalelor sunt în continuare aglomerate din cauza pacienţilor cu afecţiuni care ar putea fi soluţionate de medicii de familie din aceste centre.

Din cauza frigului, oamenii strazii dorm inclusiv la Urgente

UPDATE: UPDATE: Un om al străzii a fost găsit mort, miercuri dimineață, pe strada Fagului. Nu au fost găsite urme vizibile de violență pe corp, astfel că, foarte probabil, bărbatul a murit din cauza frigului.
Temperaturile scăzute de afară i-au făcut pe voluntarii de la Compartimentul pentru Situaţii de Urgenţă al Primăriei Timişoara să înceapă acțiunea de depistare a persoanelor fără adăpost. Cei găsiți în stradă au fost duși în spațiile asigurate de autorităţile locale și au primit ceai cald. Această acțiune nu rezolvă însă problema de fond.

Top