Arhiva pentru eticheta: ministru

Ministrul „Dezbracatu’”, impins in fata de „vedeta” Antena 3 Cristian Busoi

Ministrul „Dezbracatu’”, impins in fata de „vedeta” Antena 3 Cristian Busoi

PNL s-a acoperit (din nou?) de ridicol și cu un camion de rahat pe mâna europarlamentarului cu legături în Timiș, Cristian Bușoi. Și asta după ce candidatul împins în față de liberali, Andrei Baciu, a ratat șansa de-a deveni, la doar 28 de ani, cel mai tânăr ministru din istoria României.

Un candidat la scaunul de mitropolit al Banatului catre Ilie Sarbu: „Domnule parinte-ministru!”

Unul din candidații la scaunul de mitropolit al Bnatului, Lucian Mic, episcop de Caransebeș, a încercat să-și atragă de partea sa susținerea PSD și, în mod special, a senatorului Ilie Sârbu. În primăvară, el a oficiat o slujbă de binecuvântare a Dacianei Ponta și a altor candidați ai PSD la alegerile europarlamentare, ocazie cu care a avut un discurs servil la adresa liderilor social-democrați.

Senatorul Ehegartner, ministru al Energiei intr-un ipotetic Guvern Tariceanu

Senatorul Petru Ehegartner, președinte al PLR Timiș, este mare favorit pentru a prelua portofolul de ministru al Energiei în cazul în care Victor Ponta va ajunge președinte. Mai mult, PLR Timiș va primi patru funcții de șefi de deconcentrate în județ, fiind cunoscute deja două nume pentru acestea: Dan Bara și Ionel Patrichi.

Busoi, ministru al Sanatatii, Frunzaverde, pasul inapoi

Cristian Bușoi a fost nominalizat de conducerea PNL să preia frâiele Ministerului Sănătății. El îl va înlocui în funcție pe Eugen Nicolăescu, mutat în fruntea Ministerului de Finanțe, de unde și-a dat demisia Daniel Chițoiu. În schimb, pentru vârful Ministerului de Interne s-a făcut o mutare spectaculoasă.

Maria Grapini

Surprize, surprize: Maria Grapini lasa Turismul pentru Parlamentul European

Maria Grapini va fi „avansată” din funcția de ministru, urmând să candideze la alegerile europarlamentare. Decizia va fi luată joi, în ședința Biroului Permanent al Partidului Conservator, anunță Mediafax. Scaunul de ministru al Turismului și IMM-urilor va fi eliberat până la începutul lunii martie, atunci când PC va propune un înlocuitor.

Ministrul campion absolut la greseli pe Facebook a intrat in vacanta

Ministrul conservator Maria Grapini a luat o pauză de Internet în această perioadă. Nu înainte însă de a le ura prietenilor ei virtuali toate cele bune la intrarea în noul an, în stilul deja consacrat de deputatul conservator de Timiș. Grapini este campioană absolută la greșeli de ortografie pe Facebook.

Decat cu un ministru precum Grapini, mai bine fara timisoreni in guvern

De fiecare dată când se instalează un guvern la București, la Timișoara au loc discuții aprinse vizavi de șansele vreunui timișorean de-a ajunge ministru. Orgoliul timișorenilor trebuie hrănit cu cât mai multe ministere. Nici măcar nu contează calitatea oamenilor trimiși să le ocupe, numai să fie un timișorean, doi sau chiar trei în guvern

Sa radem cu/de oamenii lui Felix din Timis

Poate unii nu știu (nu că ar fi foarte important) că există în România un Partid Conservator. Un partid gen balama, fără doctrină, program, principii și alte fițe de acest gen, singurul plan fiind de-a guverna tot timpul. Nu contează cu cine, „soluție imorală” te numești. De fapt, simbolul partidului este o balanță, în care probabil se regăsesc un ciolan pe un taler, cașcaval pe celălalt. Și dacă tot e partid, normal că PC are și filiale în teritoriu, inclusiv în Timiș.

Sorin Grindeanu cheama timisorenii la urne

Candidatul cu cele mai mari şanse din judeţul Timiş în obţinerea unei victorii categorice la alegerile parlamentare din 9 decembrie, Sorin Grindeanu, îi roagă pe timişoreni să iasă într-un număr cât mai mare la vot. Ajuns la al doilea mandat de viceprimar al Timişoarei, Sorin Grindeanu vrea să dea acum mare lovitură. El candidează pentru un fotoliu de deputat pe Colegiul II Timişoara.

Guvernare la misto: Mona Pivniceru, ministru la Justitie

În urma demisiilor înregistrate dimineață din partea lui Ioan Rus (ex-ministru al Administrației și Internelor) și Victor Paul Dobre (ex-ministru delegat al Administrației), Guvernul USL condus de Victor Ponta a demarat o „rebrenduire”. Aceasta presupune atât mutarea unor miniștri dintr-o parte într-alta, cât și aducerea unor oameni noi.

Top