Odată cu demisia cabinetului condus de Victor Ponta va fi nevoit să plece acasă și Sorin Grindeanu, singurul timișorean din guvern. Ministru al Comunicațiilor, Grindeanu mai avea puțin peste o lună pentru a sărbători anul de când a fost numit, respectiv pe 14 decembrie.
Cum Sorin Grindeanu a fost numit în guvern datorită (sau din cauza?) prieteniei cu Victor Ponta, e foarte puțin probabil ca el să facă parte dintr-un viitor executiv, chiar dacă acesta va avea și o componentă PSD-istă. Dar poate tot răul e spre bine, iar Grindeanu va avea mai mult timp liber să se ocupe de organizația PSD Timiș pe care o și conduce. Mai ales că, după demisia lui Ponta, mulți PSD-iști locali au intrat în fibrilație, pe motiv că vor fi decuplați de la ciolan. Sorin Grindeanu a aflat că a rămas fără funcție în timp ce se afla la Washington.
Comentarii prin facebook