Sorin Grindeanu cheama timisorenii la urne

Candidatul cu cele mai mari şanse din judeţul Timiş în obţinerea unei victorii categorice la alegerile parlamentare din 9 decembrie, Sorin Grindeanu, îi roagă pe timişoreni să iasă într-un număr cât mai mare la vot. Ajuns la al doilea mandat de viceprimar al Timişoarei, Sorin Grindeanu vrea să dea acum mare lovitură. El candidează pentru un fotoliu de deputat pe Colegiul II Timişoara.

Ați reușit! În primăvară vor demara lucrările la Spitalul de Copii. A fost greu să adunați semnăturile, apoi să-l convingeți pe Victor Ponta să aloce bani pentru acest obiectiv?

Felicitările trebuie adresate celor peste 33.000 de semnatari. Este victoria lor, nu a mea. Ei sunt cei ce au făcut posibil acest lucru. Este cel mai mare număr de semnături strânse pentru o cauză civică în Timişoara. Asta s-a întâmplat în doar opt-nouă săptămâni, împreună cu aproximativ 100 de voluntari. Ei au reuşit ca în urma vizitei premierului la faţa locului, a explicaţiilor date de primar, preşedintele CJT şi managerul spitalului să-l determine pe premier să decidă ca pe bugetul din 2013-2014 guvernul să finanţeze cea mai mare parte din acestă construcţie.

Aţi dus un proiect la capăt. Care este următorul pe care vreți să-l demarați?


Cred că trebuie să vorbim în primul rând de proiectele de care oraşul şi regiunea au nevoie, proiecte care de asemena pot fi finanţate împreună cu Guvernul României. Este vorba de o întreagă echipă – administraţia locală, administraţia judeţeană, parlamentari şi guvern. Când lucrăm în echipă şi mergem pe proiecte fezabile, absolut necesare, putem să ne atingem ţinta.

Veţi face acelaşi lucru, strângere de semnături?


S-ar putea să nu fie neapărat nevoie, dar dacă este nevoie, atâta timp cât suntem antrenaţi (aici vreau să fac o remarcă specială pentru Fundaţia FACT şi Ioan Coriolan Gârboni, cel care de fapt a fost iniţitorul acestei campanii de strângeri de semnături), cred că în funcţie de situaţii mai putem discuta despre astfel de campanii.

Ce faceţi în aceste ultime zile de campanie?


O să încerc să mă întâlnesc cu cât mai mulţi cetăţeni, o să încerc să am mai multe discuţii cu reprezentanţii noştri în secţiile de votare, pentru că este foarte important să fie atenţi şi să urmărească aşa cum trebuie procesul de votare. Sunt lucruri obişnuite pentru ultimele zile de campanie, pe care cred că le vor face toţi candidaţii.

USL este pe val. Câţi parlamentari va avea USL în Timiş? Dar în Timişoara?


Eu cred că vom câştiga toate colegiile din Timiş. Îmi este greu să spun câţi vom reuşi să trecem de 50%… Mi-aş dori să trecem toţi. În mod cert însă, vom câştiga toate colegiile.

Am putea avea o surpriză, iar numele lui Sorin Grindeanu să apară printre membrii viitorului cabinet Victor Ponta?

Nu, chiar nu vreau să vorbesc despre asta. Deocamdată avem alegeri duminică şi vreau să fac un îndemn la timişoreni şi timişeni să iasă la vot. Este foarte important să fim cât mai mulţi prezenţi la vot, să vedem ce se întâmplă duminică şi după aceea vom mai vedea.

Ce mesaj mai aveţi de transmis acum alegătorilor?

Mesajul meu este acelaşi: să meargă toţi la vot şi să-şi exercite un drept democratic obţinut cu greu, mai ales în Timişoara. Le transmit alegătorilor să aibă încredere în candidaţii USL şi să-i voteze.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

45 comentarii pentru acest articol

Vlad a spus: (decembrie 6th, 2012 at 08:37 )

Un om deosebit! Ma bucur ca ne va reprezenta in parlament!

Oana a spus: (decembrie 6th, 2012 at 08:38 )

Jos palaria pentru acest om!

Alex a spus: (decembrie 6th, 2012 at 08:40 )

Bafta la alegeri domnule viceprimar!

Cristi a spus: (decembrie 6th, 2012 at 08:41 )

Sper sa va vad cat de curand MINISTRU! Chiar meritati!

Pavel a spus: (decembrie 6th, 2012 at 08:42 )

Bafta. Sper sa scoateti un scor cat mai mare!

Ani a spus: (decembrie 6th, 2012 at 08:43 )

Felicitari pentru proiectul cu spitalul! Vom merge la vot si va vom vota!

Lavinia a spus: (decembrie 6th, 2012 at 08:44 )

Vrem sa va vedem ministru!!!

Dana a spus: (decembrie 6th, 2012 at 08:45 )

Felicitari dumneavoastra si echipei de campanie! Oameni cu pelerine rosii au fost peste tot prin colegiu pentru a informa cetatenii cu privire la campania dumneavoastra! Bravo

Tony a spus: (decembrie 6th, 2012 at 08:46 )

Grindeanu este un om de nota 12. Merita tot respectul pentru ce a facut!

Sandu a spus: (decembrie 6th, 2012 at 08:47 )

Da.Reusim Impreuna

Andrada a spus: (decembrie 6th, 2012 at 08:48 )

Un om cinstit si onest. Merita sa fie deputat!

Marius a spus: (decembrie 6th, 2012 at 08:53 )

Un om de mare mare calibru uman de care timisorenii au mare nevoie si cand a initiat proiectul…DA, REUSIM l-a si reusit impreuna cu voi, cu noi, cu toti pentru Timisoara si numai!

Laura a spus: (decembrie 6th, 2012 at 08:54 )

Bafta la alegeri

luca a spus: (decembrie 6th, 2012 at 08:55 )

bai dereglatilor, nimeni nu spune ca grindeanu e rau, dar voi exagerati cu postarile astea pupincuriste. mai un pic si o sa spuneti ca grindeanu e mos gerila.

Marius a spus: (decembrie 6th, 2012 at 08:56 )

Acest om este om ca si noi, dar poate fi diferit de unii dintre noi ca tot ce a promis a si facut desi a initiat acest proiect DA, REUSIM l-a si reusit impreuna cu voi, cu noi, cu toti pentru Timisoara si nu numai!

LIVIU a spus: (decembrie 6th, 2012 at 08:58 )

BRAVO SORIN, ESTI CEL MAI BUN IAR GRINDEANU E NUMMAI UNUL!!!

ANA a spus: (decembrie 6th, 2012 at 08:59 )

FELICITARI SINCERE AI ADUS UN ZAMBET SI O SPERANTA LAOLALTA!

Paul a spus: (decembrie 6th, 2012 at 09:00 )

Bafta la alegeri duminica! sper sa obtineti peste 60% din voturile cetatenilor de pe colegiul 2

mirel a spus: (decembrie 6th, 2012 at 09:00 )

tu esti alesul, tu esti trimisul! bravooooooo!!!!!!!!!!!!!

Sandy a spus: (decembrie 6th, 2012 at 09:00 )

Cel mai tare candidat din Timis!

alin a spus: (decembrie 6th, 2012 at 09:01 )

bravo, bravo, bravo esti cel mai tare tine-o tot asa…

marinica a spus: (decembrie 6th, 2012 at 09:03 )

pentru cei gen ca alain rus sa se abtina de la orice fel de comentarii negative doarece e un subiect prea serios pentru a mai ataca un om ca sorin grindeanu si toata echipa lui!

Daniela a spus: (decembrie 6th, 2012 at 09:17 )

Bafta la alegeri!!

lotzi a spus: (decembrie 6th, 2012 at 09:28 )

doamne fereste… oamewni buni, dar mai opriti-va din linsul funduletului grindeanului. ce naiba, deja exagerati. luati-o mai usor.

Mariusica a spus: (decembrie 6th, 2012 at 09:28 )

SA REUSIM IMPREUNA!!!

Manuel a spus: (decembrie 6th, 2012 at 09:33 )

Auzi tu sa te fereasca pe tine D-zeul tau ca de te ling eu in fundul ala al tau o sa ramai fara grai si fara idei ca nu exageram e doar un adevar ce tu nu-l suporti mai draga sa faca ala care-l pupi tu in fund ca in star de altceva nu esti decat sa te iei de oameni ca sorin grindeanu asa ca puneti pofta in cui :))))))))

PENTRU IOTZI a spus: (decembrie 6th, 2012 at 09:35 )

IOTZI??? CE NUME E ASTA??? E UN NUME DE FUND FARA FUND :)))))))) AI AUZIT DE GRINDEANU??? EU, DA REUSIM! 🙂

teo a spus: (decembrie 6th, 2012 at 09:38 )

de la teo pentru iotzi sa ne pupi si lingi in fund ca grindeanu e numai unul cel mai bun si cel mai tare!!!

corectorul lui iotzi a spus: (decembrie 6th, 2012 at 09:40 )

auzi iotzi de fapt aici nu auzi stii ca oameni se scrie oameni nu oamewni deci stii ce esti analfabet/a :)))))))))))) cu fundul tabacit sa ne pupi in fund :)))))))))))0

Andrei tt a spus: (decembrie 6th, 2012 at 09:43 )

Felicitări cel mai apreciat politicean din Timiș . Nu a venit doar cu promisiuni ci si cu realizarea unui mare proiect , Spitalul de Copii Louis Turcanu . Merita votat!!

lotzi a spus: (decembrie 6th, 2012 at 09:43 )

manuel, las-o mai moale, nu trebuie sa devi agresiv. ia si tu un xanax, poate iti trece. oameni buni, voi chiar nu va dati seama cat sunteti de penibili. am spus oameni buni, dar cred ca e vorba doar despre un om, ala care e de serviciu la postari.

mirelus a spus: (decembrie 6th, 2012 at 09:44 )

iotzi??????????/venim dupa tine pregateste-ti fundul ca suntem multi si apoi sa ne lingi pe toti :))))))))))))))

manuel a spus: (decembrie 6th, 2012 at 09:46 )

sunt de serviciu la tine aha si nu e moale ci tare :))))))))))

manuel a spus: (decembrie 6th, 2012 at 09:49 )

eu iti recomand un ceai de menta ca freci menta la serviciu si te pusera ai tai sa postezi asa aiurea si nu xanax pt. ca e posibil ca tu sa fi luat asta ca aveai mari scapari ca uite cum vorbesti lumea de rau vai de ce te iei de un om ca lumea??? lasa-ne, lasa-ne, lasa-ne

manuel a spus: (decembrie 6th, 2012 at 09:51 )

agresiv/a esti tu iotzi asa ca dute, dute, duteeeeeeeeeeeeeeeeeee

liviu a spus: (decembrie 6th, 2012 at 09:52 )

GRINDEANU! DA REUSIM!

manuel a spus: (decembrie 6th, 2012 at 09:57 )

te las iotzi sa te calmezi sa fii cuminte da reusim, dar nu impreuna cu tine iotzi ca nu ne placi :))))))))))))))

Alain a spus: (decembrie 6th, 2012 at 10:28 )

Dale-o prin dos la PDL-ei, fara vazelina!

@manuel a spus: (decembrie 6th, 2012 at 11:24 )

vezi ca emanuelle a murit anul asta. e mama ta?

marius a spus: (decembrie 6th, 2012 at 12:55 )

Sorin Grindeanu, asa cum o sa se construiasca spitalul ala de copii asa sa iti ajute tie Dumnezeu in viata! Deal?

Cartierul Soarelui a spus: (decembrie 6th, 2012 at 13:11 )

Sunt sigur ca cel putin doi candidati vor face peste 50% : Sorin GRINDEANU si Maria GRAPINI. Doamne ajuta sa scapam de ciuma portocalie si de tartorul lor !

Claudiu a spus: (decembrie 6th, 2012 at 13:49 )

Merita votul nostru !

@Cartierul Soarelui a spus: (decembrie 6th, 2012 at 14:33 )

grindeanu face peste 50 la suta, dar grapini… sa nu uiti ce-ti spun acum. daca face 30 la suta e mult. si asta pe spatele usl, nu pentru ca ar fi ea vreo scula de femeie. la fel e si cu grindeanu, a\dar el are avantajul ca e mai cunoscut.

Rumburak a spus: (decembrie 6th, 2012 at 20:12 )

hmm… e grea viata la privat. cine e incapabail sa faca ceva in viata se angajeaza la stat. dupa ce prinde gustul banilor nemunciti intra in politica. dupa ce prinde cheag si curaj in administratia locala tinteste mult mai sus. doreste sa intre in parlament. au auzit astia se roaga sa ii fereasca Dumnezeu de DNA…

deny a spus: (decembrie 6th, 2012 at 20:54 )

Multa bafta la alegeri desi stiu ca va fi un succes:)

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara sponsorizează studenții, la schimb aceștia programează pentru oraș la UniHack

Consilierii locali timișoreni vor putea aproba un parteneriat între Primăria Timișoara și studenții de la Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare, pentru susținerea organizării celei de-a VIII-a ediții a UniHack. Vor beneficia ambele părți, tinerii vor primi susținere, la schimb ei vor programa pentru muncipalitatea timișoreană. În cadrul parteneriatului, municipalitatea va contribui la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara sponsorizează studenții, la schimb aceștia programează pentru oraș la UniHack
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit

Fost ministru al Culturii în Guvernul Cioloş, Corina Şuteu a condus, în 2021, un mic grup care s-a ocupat de relansarea și restructurarea proiectului Timişoara Capitală Europeană a Culturii. Proiect care ajunsese într-un mare impas, după ce fosta echipă care s-a ocupat de implementarea programului produsese multă maculatură şi mai nimic concret. Într-un editorial în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO

Weekendul recent încheiat (18–20 septembrie) a transformat complet Piața Libertății din Timișoara, care a devenit epicentrul unei competiții sportive spectaculoase: un turneu internațional de Beach Rugby organizat chiar în centrul istoric al orașului. Evenimentul a adunat la start sute de participanți, de la copii plini de energie până la seniori cu multă pasiune pentru sportul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Călin Georgescu, pus sub control judiciar în dosarul înşelătoriei

Tribunalul București a decis, marți, eliberarea lui Călin Georgescu și punerea lui sub control judiciar în dosarul înșelătoriei de peste un milion de euro. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul lui Ionel Rusen, complicele lui Călin Georgescu, potrivit procurilor DIICOT. Procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Călin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu, pus sub control judiciar în dosarul înşelătoriei

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Odată străpunsă galeria principală de pe tronsonul A1, Margina – Holdea, constructorul lucrează acum și la montarea grinzilor la principalul pasaj de pe șantier. Acesta traversează calea ferată dintre Lugoj și Ilia. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu. Situat la km 52+150, pasajul traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fost ministru al Culturii în Guvernul Cioloş, Corina Şuteu a condus, în 2021, un mic grup care s-a ocupat de relansarea și restructurarea proiectului Timişoara Capitală Europeană a Culturii. Proiect care ajunsese într-un mare impas, după ce fosta echipă care s-a ocupat de implementarea programului produsese multă maculatură şi mai nimic concret. Într-un editorial în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit
Consilierii locali timișoreni vor putea aproba un parteneriat între Primăria Timișoara și studenții de la Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare, pentru susținerea organizării celei de-a VIII-a ediții a UniHack. Vor beneficia ambele părți, tinerii vor primi susținere, la schimb ei vor programa pentru muncipalitatea timișoreană. În cadrul parteneriatului, municipalitatea va contribui la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara sponsorizează studenții, la schimb aceștia programează pentru oraș la UniHack
Un bărbat de 41 de ani a fost reținut de polițiștii timișoreni, după ce a pus în scenă o înșelăciune trasă la indigo după filmele cu infractori. Îmbrăcat în uniformă, acesta a oprit o femeie în trafic, sub pretextul că ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului, și i-a cerut o sumă importantă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fals polițist reținut la Timișoara: a îmbrăcat uniforma, a tras o șoferiță pe dreapta și a cerut cu tupeu șpagă. Cum s-a terminat „acțiunea”
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara, analizează din nou intervenția inteligenței artificiale în procesul educațional. De această dată, din perspectiva raportului Horizon 2035. Concluzia principală a acestui nou raport se referă la intervenția AI în procesul de stabilire a celei mai bune informații care va fi utilizată în învățare. ”Inteligența artificială nu va schimba...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT: „Cum ar putea arăta educația adulților în 2035, într-o piață a muncii transformată de inteligența artificială?”
Societatea de Drumuri Municipale Timișoara caută furnizor pentru un nou set de semafoare. Suma oferită la licitație se apropie de 700.000 de lei. SDM a lansat pe SEAP o licitație în vederea cumpărării de noi semafoare. Acestea sunt necesare pentru înlocuirea semafoarelor învechite din intersecțiile orașului, înlocuirea celor avariate în urma unor evenimente rutiere și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SDM vrea sute de noi semafoare pentru drumurile Timișoarei
Șoferii care circulă pe drumul județean dintre Timișoara și Buziaș, dar și cel spre Giroc, vor mai avea de așteptat câteva săptămâni până vor scăpa de restricțiile de circulație impuse acolo. Pe cele două drumuri se lucrează la realizarea unor sensuri giratorii. Acestea sunt situate pe drumul dintre Timișoara și Giroc, unul la intersecția cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la sensurile giratorii de pe drumurile județene mai durează câteva săptămâni
În aceste zile au loc primele operațiuni premergătoare proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Pe teren se realizează mai multe foraje, care vor sta la baza efectuării unui studiu geotehnic. Această etapă este doar prima după semnarea contractului de execuție. ”Este un prim pas pe care îl facem pentru construirea arenei și putem spune că de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Specialiștii au început realizarea studiului geotehnic pentru viitorul stadion Păltinișanu
Banatul își redescoperă valorile și peisajele de poveste printr-un eveniment special care îmbină sportul în aer liber cu promovarea producătorilor locali. Duminică, 27 septembrie 2026, comunitatea este invitată la cea de-a doua ediție a Ciclobanat, o inițiativă care își propune să aducă împreună oameni, locuri și experiențe autentice, urmată direct de Festivalul Produs în Banat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclobanat și Festivalul Produs în Banat: O zi dedicată mișcării, tradițiilor și comunității autentice
Doar opt zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de primar, el a ajuns la capitolul digitalizare. Dominic Fritz afirmă că începuturile procesului de digitalizare au fost grele. “Nu e magie. E doar multă muncă, încăpățânare și o mână de oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu opt zile înainte de a-şi pierde mandatul de primar, Dominic Fritz vorbeşte despre procesul de digitalizare a Primăriei Timişoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.