Arhiva pentru eticheta: nicolae robu

Robu abia asteapta sa scoata palmierii din hibernare

Robu abia asteapta sa scoata palmierii din hibernare

Dacă vremea o ține tot așa, cu temperaturi de primăvară, timișorenii vor putea vedea din nou palmierii pe Bd. Brătianu. Primarul Nicolae Robu abia așteaptă să-i scoată din hibernare și spune că nu a decis încă să amplaseze arbori exotici în vreo altă parte din oraș.

Primarul Robu, luat in vizor de un „bolnav psihic”

Primarul Nicolae Robu e mulțumit de felul în care se derulează toate lucrările din Timișoara și crede că timișorenii văd cu ochii lor cum se modernizează orașul. Conform edilului, există însă și persoane care nu vor cu niciun chip să accepte că urbea de pe Bega se schimbă și și-au făcut un scop din a lansa „bazaconii”.

„Mostenirea” Ciuhandu, pusa in practica de Robu: lucrari de 673 milioane de lei in Timisoara

Primăria Timișoara are în prezent în derulare 24 de proiecte cu finanțare europeană, în sumă totală de 673 milioane de lei. Nicolae Robu admite că toate au fost depuse în mandatul fostului edil. Totuși, liberalul susține că nu e greu să scrii proiecte, ci să le pui în practică.

Subpasajul Michelangelo, realizat dupa o idee a rectorului Robu, devenit intre timp primar

Subpasajul Michelangelo, care va fluidiza traficul pe axa nord-sud a Timișoarei, a primit finanțare pe baza unui proiect realizat pe vremea primarului Gheorghe Ciuhandu. Actualul primar Nicolae Robu explică însă că el a venit încă acum vreo opt ani cu ideea realizării unei astfel de lucrări!

Aquaparkul si minunatele lui tobogane electorale

Înainte să-și dorească să fie europarlamentar, Alin Nica și-a dorit să fie patron de Aquapark făcut din bani europeni. Dar înainte de asta omul a mai vrut să fie primar PNL de Dudeștii Noi și chiar i-a reușit, ceea ce i-a încurcat socotelile cu ștrandul. Căci dacă era edil PSD, precis astăzi social-democrații timișeni nu mai strâmbau din nas că la marginea orașului se pune la cale de-o investiție cu eminamente liberală, la urma urmelor atât de „dăunătoare” contribuabilului de rând.

Robu a ajuns la cel de-al 13-lea sondaj pe Facebook

Dacă vreți să vă vedeți artiștii locali preferați la voi în cartiere, la aeroport sau oriunde în altă parte în aer liber, votați degrabă la sondajul inițiat de primarul Nicolae Robu, evident pe Facebook. Edilul anunță astfel Festivalul Artelor Timișorene, pe care a decis „recent” să-l organizeze. Votul vostru s-ar putea să conteze.

Robu admite: Locuintele sociale, misiune imposibila la primarie

Peste 6.000 de oameni așteaptă, unii dintre ei chiar de mai bine de 20 de ani, să primească locuințe de la primărie. Listele de priorități urmează să fie votate în plenul din luna februarie, dar primarul Nicolae Robu le risipește speranțele celor care visează să se mute în case noi în acest an.

Pe Bojin il tempereaza, pe Robu nu: „Criza ne afecteaza, dar nu putem sa stam pe loc”

Degeaba se plânge de criza globală, Consiliul Județean Timiș n-are treabă cu viitorul stadion al Timișoarei. Primarul Nicolae Robu spune că proiectul merge mai departe, deși recunoaște că nu știe încă de unde ar putea găsi zecile de milioane de euro necesare ridicării unei astfel de arene ultramoderne.

Scufita Galbena

Nu de puține ori primarul Nicolae Robu ne-a atras atenția că dumnealui nu este un politician abil, uns cu toate alifiile, ci mai degrabă un administrator pur, un profil de tehnocrat universitar, novice într-ale luptei politice la vedere sau mai pe sub masă, cum se întâmplă pe la noi prin Balcani. Categoric, liberalul Nicolae Robu nu este un Relu Fenechiu.

Fara Cojocari, primaria castiga mai multe procese

De când primarul Nicolae Robu a preluat în subordine Serviciul juridic, acesta susține că municipalitatea a câștigat cu 25% mai multe procese. Cel mai răsunător succes al ultimului an este, conform edilului, păstrarea în patrimoniul municipalității a clădirii Clinicii de chirurgie a spitalului de copii. În prezent, primăria este parte în peste 3.200 de dosare.

Fatada Operei, refacuta cu piedestaluri pentru statui

Ministerul Culturii ar putea finanța refacerea fațadei Operei Române, iar cele două statui care sunt ascunse în acest moment ar putea fi puse pe niște piedestaluri de-o parte și de alta a intrării principale. Aceasta este varianta preferată de primarul Nicolae Robu, care e convins că fațada originală a clădirii nu „dă” bine cu actualul aspect al Pieței Victoriei.

Horia Cristian si-ar putea schimba parerea despre spitalul regional!

Primarul Nicolae Robu a fost surprins de declarația deputatului Horia Cristian, conform căruia Timișoara nu are neapărată nevoie de un spital regional. El admite că imaginea PNL ar putea fi afectată într-o oarecare măsură, dar crede că alegătorii vor discerne. Oricum, Horia Cristian nu va fi sancționat în niciun fel.

Robu cauta sponsori pentru portile de intrare in Timisoara

Hidoasele porți de intrare în Timișoara vor deveni istorie într-un viitor nu foarte îndepărtat, dar, totuși, destul de incert. Primele trei intrări care urmează să fie amenajate sunt cele dinspre Arad, Lugoj și Șag. Primarul Nicolae Robu nu știe exact cât vor costa, dar speră să le realizeze prin sponsorizări.

Robu s-a enervat pe sefii Colterm. Si la ce ne-ajuta?

Primarul Nicolae Robu a răbufnit public împotriva șefilor de la Colterm. A mai avut ieșiri de acest gen și împotriva unor ziariști, a unor consilieri locali (ultima dată ținta a fost PDL-istul Sandu), politicieni sau simpli cetățeni ai Timișoarei. Numai că, spre deosebire de aceștia din urmă, în cazul Colterm este cu totul altceva. Colterm este o societate din subordinea municipalității, sub „papucul” CL Timișoara, controlat, la urma urmei de primarul Nicolae Robu.

Robu: „E timpul ca Timisoara sa nu mai fie Cenusareasa!”

Primarul Nicolae Robu a reacționat la știrea că Timișoara nu este inclusă pe lista orașelor spre care guvernul intenționează să distribuie bani pentru ridicarea unor spitale regionale. Iritat, liberalul spune că orașul de pe Bega a stat destul „la un rând care nu i-a mai venit niciodată”.

Contre intre „comunistul” Robu si „obositul” Sandu

Criticat pe Facebook de consilierul democrat-liberal Ștefan Sandu, pentru felul în care a gestionat problema Colterm sau gratuitățile RATT, primarul Nicolae Robu crede că acesta are probleme cu oboseala sau regimul alimentar. Ștefan Sandu susține, pe de altă parte, că nimic din ce face Robu nu are legătură cu liberalismul.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.