Nu de puține ori primarul Nicolae Robu ne-a atras atenția că dumnealui nu este un politician abil, uns cu toate alifiile, ci mai degrabă un administrator pur, un profil de tehnocrat universitar, novice într-ale luptei politice la vedere sau mai pe sub masă, cum se întâmplă pe la noi prin Balcani. Categoric, liberalul Nicolae Robu nu este un Relu Fenechiu. Nu cred că va vinde vreodată statului transformatoare luate de la fier vechi, să se umple de bani pe spatele fraierului din popor, pentru ca apoi să plângă după clemență prin sălile tribunalelor. În ciuda aparențelor însă, nu cred nici în scenariul ăla cu Scufița Roșie de la Politehnică, dezonorată de lupul cel rău de la București, aka Victor Ponta și colegii din bandă, în urma unor configurări bugetare total dezavantajoase Timișoarei și județului.
Nicolae Robu nu este Scufița Roșie. Cu siguranță că nu a stat patru ani degeaba prin Senatul României, ca astăzi să nu știe cum merg treburile la Capitală când e vorba de împărțirea resurselor. El a devenit politician cu bune și rele, cu adevăruri și minciuni, cu planuri concrete și baliverne electorale încă de atunci când promitea timișorenilor sprijin total de la un guvern USL, dacă alegătorul va băga în urnă buletine de vot ștampilate pe parlamentabili liberali și pesediști. Oricât de profesor universitar ai fi în naivitatea ta, nu poți crede că Bucureștiul va mulțumi toată lumea, de la Cluj la Sălaj, de la Bacău la Focșani, Timișoara în Caraș sau Pitești la Vâlcea. Ori că PSD, așa cum îl știm, va da bani unui oraș care nu este „buricul pământului” tocmai pentru că nu are un baron local care să bată cu mădularul în masă. Și nu un centru administrativ de unde vin rar proteste verbale din gama lui Cezar Ouatu.
Degeaba iei acum toiagul sindical și te rățoiești la Ponta că nu ți se dau bani pentru spital regional, dacă miniștrii tăi liberali îți vând verzi și uscate în vizitele pe Bega. Nu poți să-ți dai seama de abia acum că mahării de la centru vin la Timișoara precum Băsescu la Ierusalim, să verse gânduri de recunoștință pentru orașul martir, pentru spiritul lui, civismul din cetate și alte chestiuni de care uită după ce-au trecut de Lugoj, în drum spre Palatul Victoria. Nu trebuie să fii Viorel Hrebenciuc să-ți dai seama că în politica românească există un Liviu Dragnea. Sau invers. Când îți pui obrazul de universitar să girezi gașca asta profitoare nu-ți mai rămân decât două variante. Să strângi din buci ca un politician calculat, protejându-ți majoritatea din legislativul local. Sau să-ți bagi picioarele de politician amator în toată cloaca asta, demisionând de la conducerea filialei și prestând ca „independent” în primărie, până te-or da ai tăi afară din partid. Asta dacă nu vrei să-ți iei jucăriile și să pleci de tot acasă, lăsând Timișoara pe mâinile lui Traian Stoia și Sorin Grindeanu.
Asta ar face un novice în politică. Proteste cu jumătate de gură și piciorul pe pedala de frână o fac cei cărora le vine mai bine haina de politician, care nu vor să renunțe nici la sistem, nici la calul alb cu care-și fac cărare prin electorat.
Comentarii prin facebook