Două creșe, o grădiniță, lucrări la Spitalul Municipal și construirea unui centru multifuncțional în Ronaț sunt cele cinci proiecte depuse de Primăria Timișoara la finalul anului trecut pentru obținerea de fonduri europene. Ele totalizează aproximativ 27,5 milioane de lei, adică aproape 6 milioane de euro. Timișoara avea atribuite automat pe proiecte europene 53 de milioane de euro.
Făt Frumos din Bocsig și pipărcile de aur
Am luat act cu deosebită satisfacție de realizările cu care ne va încânta primarul Nicolae Robu în anul 2019. Sunt 25 la număr și dacă mai adăugăm promisiunea fermă că Timișoara va arăta din nou foarte curată după ce reglează dumnealui problemele acasă, atunci ar fi 26 de obiective cu care n-ar avea cum să…
Fanfaronadele lui Robu, pe urmele lui Vadim Tudor. Sau cum poți să ajungi ridicol pe mâna unui PRM-ist
Poate unii își amintesc, una din automăgulirile fanfaronului VC Tudor (nu pot să scriu regretat, că aș fi ipocrit) era să prezinte tot felul de medalii, diplome, decorații pe care le-ar fi primit de la varii asociații și instituții din întreaga lume. Și în special din Statele Unite. „Ați văzut, americanii îl iubește”, exclama vulgul…
Duios, PSD Timiș tăcea…
Să fii PSD-ist în Timișoara nu-i taman cel mai confortabil lucru din lume. (Evident, prima reacție ar fi că nimeni nu i-a pus să fie PSD-iști, dar asta e.) E greu spre imposibil să le spui timișorenilor și chiar timișenilor că Vasilica e un monument de inteligență, rafinament și cultură, că Liviu Dragnea și-a pus…
„Tonomatele” de presă. Nicolae Robu a rămas fără „fise”
Stimabilul nostru primar Nicolae Robu a greșit de multe ori, dar pentru noi cea mai dureroasă „scăpare” a domniei sale e chestiunea gunoiului stradal. Omul poate că e plin de încredere și evaluarea sa spune că oricâte procente i-ar scădea din zestrea electorală pe acest subiect tot va fi reales primar. Nu mă îndoiesc de…
Ce proiecte mai promite primarul Robu pentru 2019. Prima tranșă, publicată în prima zi a anului
Mai multe poduri noi sau reabilitate, câteva străzi modernizate, parcări supraetajate, două complexuri sportive, investiții în spitale. Sunt doar câteva dintre „bunătățurile”, 25 la număr, pe care primarul Nicolae Robu le promite timișorenilor perntru anul 2019. În prima zi a anului, de dincolo de Oceanul Atlantic (Jamaica și Florida), primarul Nicolae Robu a făcut o…
Timișoara virtuală a primarului Nicolae Robu
Primarul Nicolae Robu termină și acest an în forță, războindu-se cu toți cei care nu-l ridică în slăvi pentru mărețele realizări. Iar ultimul mare subiect de dispută a fost mizeria care a cuprins orașul. Din Jamaica, Robu spune că orașul e sublim de curat, iar dacă mai sunt ceva deșeuri, de vină sunt timișorenii sau PSD prin ADID sau cine știe ce conspirație mondială.
Gunoaiele Timișoarei au acum o… pagină de Facebook. Responsabil, același neobosit Nicolae Robu
Criticat în dese rânduri de mii, poate zeci de mii de timișoreni, pentru mizeria de pe străzile Timișoarei, primarul Nicolae Robu a creat o nouă pagină de Facebook destinată exclusiv… gunoaielor. Denumită „Sesizări insalubritate”, pagina îi așteaptă pe timișoreni cu fotografii și scurte postări privind mizeria din oraș. Cu toate că Timișoara nu are contract…
PSD Timișoara despre primarul Robu: „vede conspirații, dușmani și hateri cu suflet negru la fiecare pas”
PSD Timișoara intervine în războiul pe care Nicolae Robu l-a declanșat de peste Ocean împotriva ziariștilor, haterilor și chiar simplilor timișoreni. PSD-iștii consideră că Robu își ascunde eșecul prin atacuri la adresa tuturor celor care nu-i împărtășesc ideile. Din Florida și Jamaica, primarul Nicolae Robu a declanșa un nou război împotriva jurnaliștilor, haterilor și chiar…
Din Jamaica, Nicolae Robu continuă lupta cu timișorenii, iar Ionuț Nasleu cu cocktailurile
Ajuns în Jamaica, primarul Nicolae Robu nu obosește sub nicio formă în războiul personal dus cu toți ce-i care nu-l proslăvesc. În timp ce edilul se bate în continuarea cu „ticăloșii cu minte puțină”, amicul său și al interlopilor timișoreni, Ionuț Nasleu se luptă prin piscine cu cockteil-urile. Ajunși în țara lui Bob Marley și…
De peste ocean, primarul Nicolae Robu continuă să ridice în slăvi… „Administrația Robu”
Primarul Nicolae Robu susține că în cei șase ani de mandat a investit ca nimeni altul în istoria Timișoarei, în mijloace de transport public. Doar timișorenii nu observă aceste investiții cu care se laudă primarul. Din însorita Floridă, primarul Nicolae Robu continuă să numere realizările din primii șase ani de mandat al… „Administrației Robu”. De…
Robu, salvat de PSD cu 53 de milioane de euro. Ministerul Dezvoltării a prelungit termenul de depunere a proiectelor europene
Primăria Timișoara avea ca termen limită 31 decembrie 2018 pentru depunerea proiectelor pe Axa 4 POR, pentru care avea alocate automat 53 de milioane de euro. Până la Crăciun, municipalitatea n-a depus însă niciun proiect. Guvernul a prelungit însă acest temen până pe 29 martie 2019, salvând astfel 53 de milioane de euro pentru Timișoara.…
Tupeu fără frontiere! Primarul Robu dă vina pe timișoreni pentru gunoaiele care au îngropat orașul
Din însorita Floridă, primarul Nicolae Robu a descoperit cine poartă responsabilitatea gunoaielor care au invadat orașul. Evident, nu e vorba de municipalitate și, de data asta, nici de RETIM. Pur și simplu, timișorenii sunt vinovați pentru mizeria și munții de zăpadă murdară de pe străzi.
Fără să se laude, Robu și-a găsit un fan chiar și în Florida
Ajuns în Florida, primarul Nicolae Robu afirmă că s-a întânit acolo cu… un mare fan al său. Plecat din țară de 16 ani, bărbatul urmărește de la mii de kilometri distanță prestația primarului Timișoarei. Care, modest cum îl știe o lume întreagă, suține că-și merită cu prisosință fanii. Primarul Nicolae Robu a lăsat Timișoara înecată…
Plecat la plajă, primarul Robu n-a uitat de cadou pentru timișoreni: un oraș îngropat în mizerie / FOTO
Au trecut mai bine de zece zile de la ninsoarea care s-a abătut asupra Timișoarei, iar timișorenii au rămas în continuare părăsiți de primărie. Albul de acum câteva zile a lăsat loc negrului și cenușiului. Gunoaiele ascunse de zăpadă se revarsă acum în întreaga lor splendoare. Doar o epidemie mai lipsește. Probabil fiindcă nu mai…
Cum trebuia scris un articol despre modul în care Nicolae Robu a făcut deszăpezirea în Timișoara
Primarul Nicolae Robu s-a dezlănțuit din nou la adresa jurnaliștilor care n-au reflectat așa cum dorea el modul în care municipalitatea s-a ocupat de deszăpezire. „Mizerabili”, „imbecili care stau la băute”, „publicații infecte”, au fost doar câteva dintre cuvintele pe care Robu le-a aruncat la adresa ziariștilor.
Fiindcă nu-l doare pixul, primarul Robu promite trei parcări supraetajate între blocuri
Anul viitor vom avea finalizate cel puțin trei parcări pe două niveluri așezate între blocuri. Două vor fi în Girocului, iar alta pe strada Liniștei. Este noua promisiune a primarului Nicolae Robu, în ajun de Sărbători.
Horațiu Rada – președinte al Asociației Timișoara 2021; Nicolae Robu – președinte onorific
În cadrul şedinţei de lucru a Comitetului Director al Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană, desfășurată vineri, a fost desemnat un nou președinte al asociației în persoana lui Horațiu Rada. Primarul Nicolae Robu s-a mulțumit cu funcția de președinte onorific.
USR către Robu: „Drumul pe care sunteți acum falimentează atât orașul cât și cariera dumneavoastră politică”
Timișoara este îngropată în nămeți de incompetență. City-manager-ul Kristof trebuie să plece! Acestea sunt concluziile la care au ajuns cei din USR Timiș, în urma ninsorii care a dat orașul peste cap.
România, Timișoara nu mai pot fi guvernate cu „norocul prostului”
Când știi că ești nepregătit într-o problemă, dar soarta te ajută să-ți iasă bine, atunci n-are sens să mai faci valuri cu tot felul de aroganțe de doi bani. Taci și zici „mersi”. E suficient. Nu te apuci să ieși în presă și să arunci cu rahat în ventilator, cum a făcut Nicolae Robu, primarul…