Fanfaronadele lui Robu, pe urmele lui Vadim Tudor. Sau cum poți să ajungi ridicol pe mâna unui PRM-ist

Nicolae Robu si Ionut Nasleu

Nicolae Robu si Ionut Nasleu

Poate unii își amintesc, una din automăgulirile fanfaronului VC Tudor (nu pot să scriu regretat, că aș fi ipocrit) era să prezinte tot felul de medalii, diplome, decorații pe care le-ar fi primit de la varii asociații și instituții din întreaga lume. Și în special din Statele Unite. „Ați văzut, americanii îl iubește”, exclama vulgul PRM-ist impresionat de această corolă de minuni prezentată de Vadim. Numai că unii ziariști au pornit pe urmele acestor medalii și au descoperit că, pentru o oarecare sumă, poate să le cumpere oricine. Inclusiv la kilogram. Unele diplome se dădeau chiar și cu 50 de dolari.

Mi-au amintit de aceste lucruri o recentă întâmplare în care, mare coincidență, este implicat un fost mare „vadimist”, trecut acum la „robism”. La început a fost, nu cuvântul, ci o fotografie care circula în mediile virtuale. În ea două personaje se „trăgeau în chip” precum peizanii care, ajunși la oraș, se pozează în fața unui mall. În cazul de față o piscină. Cele două personaje au și nume: primarul Timișoarei, Nicolae Robu, și consilierul său preferat (sau, mă rog, bodyguard), Ionuț Nasleu, fost țuțăr al lui Vadim Tudor.

Ulterior, dintr-un site local (impactpress) am aflat și explicația acestei poze, prin vorba lui Nasleu. Care, nici una nici alta, afirma că se aflau la reședința de vară a lui Donald Trump din Florida. Acolo unde cică au ajuns după ce au fost bine verificați de Secret Service. „În The Mar-a-lago Club nu intră orice muritor, indiferent de funcție sau avere, ci doar oameni apropiați de administrația Trump (…) În timp ce ne-am aflat noi acolo, am avut ocazia sa fim în preajma cuplului prezidențial, Donald Trump, Melania Trump si copiii. Nu a fost o vizită oficială a primarului Timișoarei, ci doar o întâlnire de curtoazie”, a declarat Nasleu pentru sursa citată. Aici lasă de înțeles că Robu s-a întâlnit cu Trump, dar nu în calitate oficială, ci, așa, ca între prieteni. Au băut o bere, unul a povestit cum face „America great again”, iar altul cum „dezvoltă Timișoara în forță”. Evident, n-au uitat de „hateri” și „tonomatele de presă”, mai mult sau mai puțin „sorosiste”.

La puțin timp de la acest articol, e meritul unui alt ziarist din presa locală (Lucian Paulescu – Ziua de Vest) să meargă pe firul poveștii, precum pe vremuri alți jurnaliști în căutarea „medaliilor” lui Vadim. El a dezvăluit cum stă treaba cu „reședința de vară a lui Trump”. Care nu este altceva decât un club cumpărat de Donald Trump încă din 1985. Și al cărei membru poți fi contra unei consistente sume. Adică precum pe vremuri, medaliile lui Vadim. Și uite așa, Robu a ajuns din nou de râsul Internetului, ridicolul situației fiind dur penalizat de internauți. Mai mult sau mai puțin „hateri”. Iar ceea ce trebuia să fie un exercițiu de imagine s-a transformat într-un alt moment penibil marca Robu. Dar, vorba românului, așa e când te bagi în troacă cu vadimiștii, te râde tot Internetul.

Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

ary a spus: (ianuarie 5th, 2019 at 13:27 )

Pe surse,a mai primit un titlu din partea Casei Regale a Angliei:
Robu=Mr.Bean cu plete de Timisoara de Romania

Kristof a spus: (ianuarie 5th, 2019 at 16:54 )

Nasleu e prostul proștilor ,bufonul slugarnic .
E rasul răsilor,peste doua luni aflam ca este omul lui Trump in România .
Vai de capul lor de măscărici ….?????

Cetateanul turmentat a spus: (ianuarie 5th, 2019 at 19:35 )

Weltpolitik, asta face Robu da noi nu înțelegem
A reprezentat orașul și la Wien .
Suntem un popor prea mic pentru grandomania conducător ilor…

@Kristof a spus: (ianuarie 5th, 2019 at 19:55 )

Culmea e ca adevaratul Kristoff, chiar asta crede despre Nasleu!

anteconbega a spus: (ianuarie 6th, 2019 at 07:15 )

Dna Crenguţa Radosav (impactpress) consemnează profesionist declaraţia lui Johnny Yeslău: “Nu a fost o vizita oficiala a primarului Timisoarei, ci doar o întâlnire de curtoazie obţinută după verificări de securitate extrem de stricte”. Ciutatul (Cel Născut în Ciuta, precum Dragnea în Gratia) nu minte: Cănitul a avut o întâlnire de curtoazie cu …celebra Piscina, cărei Laie i-a adus şi un buchet de “Curul găinii”, flori de un galben superb! Sigur, alter ego-ul dnei Crengu’ R., nu a rezistat să nu-l încurajeze pe Ionutz mai ceva ca pe distinsa Meri Grapi’: ”… este sigur că acest gen de întâlniri îi consolideaza (lui ALDERobu, n.m.) prima poziţie pe lista candidaţilor la funcţia de primar al Timişoarei. (Mara Ion)”. Iar Lucian Paulescu (ZdeV) pune punctul pe i: piscina aparţine unui club privat “unde poate intra oricine plătește o taxă anuală de 200.000 de dolari.” La atâta bănet vin şi nedumeririle: au intrat cei doi zurlii prin efracţie, ca interlopii, i-a lăsat, de milă, îngrijitorul piscinei, sau unul dintre cei doi e “sifonul” celor de la Secret Service?

astra a spus: (ianuarie 14th, 2019 at 09:26 )

Asta Radosav pe facebook sifoneaza tot ce mierleste Grapini. Bai. cata pupincureala si in orasul asta!

dr a spus: (ianuarie 23rd, 2019 at 22:00 )

de ce vb de Vadim?
ziaristu asta stirb cu mecla buhaita ar trebui sa se uite in oglinda!
intru rar pe fituica voastra.
de acum . . . si mai rar

batranei a spus: (februarie 5th, 2019 at 11:11 )

ăști 2 bătrânei din poza sunt 2 foști comuniști: unul cu gel estoplator in cap și celalalt cu cap chel, cap de pu..a! ăștia fac pulitika acumaaa!

anteconbega a spus: (februarie 10th, 2019 at 18:35 )

Domnule @ dr., dar nu e ziarist, e consilier personal! Vă rog, fiţi politicos!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Proiectul PERFORM-UP s-a finalizat cu succes: doi ani de practică și inovație pentru studenții de la Electronică ai UPT

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a finalizat cu succes, la 31 octombrie 2026, proiectul PERFORM-UP. Implementat pe parcursul a doi ani în parteneriat cu Business Saga și cofinanțat din Fondul Social European+, proiectul a facilitat tranziția de la facultate la piața muncii pentru 260 de studenți ai Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale. Pe parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul PERFORM-UP s-a finalizat cu succes: doi ani de practică și inovație pentru studenții de la Electronică ai UPT

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a finalizat cu succes, la 31 octombrie 2026, proiectul PERFORM-UP. Implementat pe parcursul a doi ani în parteneriat cu Business Saga și cofinanțat din Fondul Social European+, proiectul a facilitat tranziția de la facultate la piața muncii pentru 260 de studenți ai Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale. Pe parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul PERFORM-UP s-a finalizat cu succes: doi ani de practică și inovație pentru studenții de la Electronică ai UPT
Cartierul Primăverii din Giarmata s-a schimbat cu ajutorul mâinilor a aproape 150 de voluntari, care au fost prezenţi sâmbătă la o acţiune de plantat pomi organizată de Primăria Giarmata. La invitaţia Primăriei Giarmata, sâmbătă dimineață, aproape 150 de oameni au venit să planteze pomi în cartierul Primăverii din localitate. Împreună au pus în pământ peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi
Joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 18:00, va avea loc vernisarea expoziției „Patrimonium 2024–2025”, ediția a zecea. Evenimentul va avea loc în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Dedicată noilor piese intrate în colecțiile muzeului, expoziția aduce în atenția publicului rezultatele cercetărilor arheologice, ale achizițiilor și donațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzel Național al Banatului Timișoara se inaugurează ediția a zecea a expoziției Patrimonium
Nu știm dacă solicitările celor de la Ordinul Arhitecților de acum câteva zile au avut efect, dar Primăria Timișoara anunță că a identificat o soluție pentru persoanele care au solicitat și obținut certificate de urbanism înainte de 28 octombrie 2026, în baza PUG 2023, anulat definitiv în instanță. Așadar, procedurile de autorizare conform vechii documentații,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Primăria Timișoara s-a găsit soluția pentru documentațiile emise pe baza PUG 2023
Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
Primăria Timișoara ne anunță că e… eco în prag de iarnă. Instituția a anunțat că vrea să creeze mai multe zone cu umbră pentru ca timișorenii să suporte mai ușor verile tot mai călduroase. În concluzie, se vor planta mai mulți pomi și mai multe flori. În acest sezon va fi o campanie cu plantări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face umbră în oraș. Plantează mii de arbori, zeci de mii de arbuști și sute de mii de plante perene și bulboase
Piața imobiliară din Timiș pare să fie una dintre cele mai rentabile, atunci când vine vorba despre recuperarea sumelor investite într-o locuință, din închirierea acesteia, arată datele analizate de o platformă de specialitate. Astfel, în Timiș, prețul mediu al unei locuințe a rămas practic neschimbat, iar chiria medie, de 400 de euro pe lună, este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are cel mai bun randament pentru recuperarea unei investiții imobiliare din închiriere
Amplasarea pe canalul Bega, în apropierea ieșirii din țară spre Serbia aduce comunei Otelec un nou punct de atracție pentru turiști. La Consiliul Județean Timiș se pregătește un nou proiect, care va duce la reconstrucția portului de pe Bega din comuna amintită. Acesta ar urma să devină un punct de atracție turistică și culturală. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Otelec ar putea avea din nou un port la Bega. Unul cultural și … gastronomic
Trei bărbați din categorii hoţilor de buzunare din mijloacele de transport în comun au fost identificați în zona Sinaia de către poliţiştii locali. Cei trei au fost depistați în mai multe rânduri, fiind predați pentru efectuiarea unor cercetări suplimentare. Poliţiştii locali au identificat, în zona Sinaia, trei bărbați cunoscuţi ca făcând parte din categoria hoților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poate îi recunoaşteţi. Hoţi de buzunare din mijloacele de transport în comun, prinşi de poliţiştii locali
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.