Arhiva pentru eticheta: pnl

Numaratoare paralela PNL: Robu, peste 70%, dar mai e de numarat

Numaratoare paralela PNL: Robu, peste 70%, dar mai e de numarat

Actualul primar Nicolae Robu și-a adjudecat un nou mandat la Timișoara. Neoficial, după numărătoarea paralelă a partidului în aproape 40 de secții, Robu ar fi adunat peste 70% din sufragii. Vom reveni.

Jurnal de campanie (10) / De nu v-au placut „bufonii”, nu-i votati de asta data!

Gata, a trecut campania electorală și urmează votul de duminică. O campanie anostă și plictisitoare ca o zi mare de post. E drept, s-a întâmplat asta și fiindcă cele două mari partide, PSD și PNL, au dat o lege electorală în acest sens pentru a-și prezerva primarii în funcție.

De ce nu se ascund „olguțele”?

S-a încheiat o campanie electorală plictisitoare. Cu siguranță, cel mai sec eveniment de acest gen, egalat poate de scrutinurile pentru Parlamentul European ori vreun referendum fără miză. Decizia ca alegerile locale să se desfășoare într-un astfel de anonimat nu a fost luată pentru voia noastră, e clar.

proiect Calea Bogdanestilor

(P) Pasajele si podurile din Timisoara – obiective importante pentru mandatul lui Nicolae Robu in urmatorii 4 ani

Investiţiile cu un impact major nu lipsesc din proiectul pe care şi-l propune candidatul PNL pentru un nou mandat la Primăria Timişoara, Nicolae Robu. După cele peste 100 de proiecte realizate în perioada 2012-2016, dintre care o bună parte sunt proiecte de mare anvergură, candidatul liberal are în plan alte obiective care vor schimba profund faţa Timişoarei.

(P) Spatii amenajate intre blocuri, locuri de parcare, alei de acces si terenuri de sport in cartiere – obiective pentru viitorul mandat Robu

Campania electorală pentru candidatul PNL la un nou mandat de primar, Nicolae Robu, s-a bazat pe promovarea realizărilor din cei 4 ani în administrația locală, dar și pe întâlniri și discuții cu timișorenii, în cartiere. În urma acestor întâlniri, candidatul liberal și-a trasat câteva obiective pentru următorii 4 ani.

(P) Candidatul PNL la Primaria Timisoara, Nicolae Robu: Si dupa 5 iunie, timisorenii vor vedea multa, multa munca!

PNL Timiş îşi propune ca la alegerile locale din 5 iunie să câştige un nou mandat pentru primarul Nicolae Robu, la Timişoara, majoritate PNL în Consiliul Local Timişoara şi în Consiliul Judeţean Timiş. Câştigarea majorităţilor în cele două consilii ar permite desemnarea, de către PNL, a președintelui și vicepreședinților Consiliului Judeţean, respectiv a celor doi viceprimari în Timişoara.

Pedofilul de pe listele PNL la Ciacova nu va fi consilier local! De ce e totusi candidat

PNL Timiș a mai reușit o „performanță” în această campanie electorală. Pe listele sale se regăsește un bărbat de 60 de ani trimis în judecată pentru acte sexuale cu un minor. Liberalii de la „județ” susțin că nu au niciun amestec în nominalizarea acestuia, dar îi vor retrage sprijinul politic, dacă va fi ales.

Jurnal de campanie (7) / Sondajul care aduce isteria in PSD Timis

Ce mai vaiet, ce mai jale în ultimele zile în PSD Timiș! Și asta după ce a apărut primul sondaj de opinie asumat oficial din această campanie. Fiindcă mai existau până acum sondaje, dar „pe surse”, scăpate din laboratoarele partidelor. Cu o săptămână și jumătate înainte de alegeri avem astfel o proiecție privind rezultatele alegerilor.

Jurnal de campanie (6) / Periculoasele peripetii ale lui Alin Popoviciu la Sanpetru Mare

Nu de puține ori, o campanie electorală se lasă și cu pumni la ficat, pari în cap sau măcar ouă stricate sau flegme aruncate în obraz. Acum, vedem acest gen de campanii mai mult pe la „Știrile de la ora 5” și îndeosebi în zona folclorică Moldova, însă astfel de evenimente se pot întâmpla și în zone mai civilizate, adică în județul Timiș. Mai exact, în comuna Sânpetru Mare.

Petru Roman, primarul liberal din Deta, trimis in judecata pentru conflict de interese

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara au finalizat urmărirea penală și au dispus trimiterea în judecată a primaului Petru Roman (PNL), din Deta. Acesta este acuzat de conflict de interese în formă continuată, dosarul fiind acum la Judecătoria Deta. Roman candidează, cu șanse mari, pentru un nou mandat.

PNL Timis mizeaza pe doi „Feti Frumosi”. Unul e castigator, altul se mai zbate; momentan cu limba / VIDEO

Așa cum arătam și în precedentul „Jurnal”, PSD-iștii sunt resemnați în privința câștigării Primăriei Timișoara, dovadă fiind și faptul că al lor candidat, Florică Bîrsășteanu, colindă mai de unul singur cartierele Timișoarei.

PSD l-a reclamat pe Robu pentru denigrare! Amenda ajunge la 25.000 lei

PSD a depus la Biroul Electoral de Circumscripție al Municipiului Timișoara o plângere în care reclamă „denigrarea” la care ar fi fost supuși propriii candidați din partea candidatului liberal la PMT. Sesizarea a ajuns la Autoritatea Electorală Permanentă, singura care poate decide, conform legii, dacă poate fi aplicată o amendă.

Sunt multi, dar numai trei au sanse la sefia CJ

Dacă lupta pentru fotoliul de primar al Timișoarei pare să aibă un favorit cert în persoana actualului titular Nicolae Robu, iar un alt câștigător ar însemna o imensă surpriză, nu același lucru se poate spune despre competiția declanșată pentru președinția Consiliului Județean Timiș.

PSD-istii iubesc jocul si voia buna pe bani publici, PNL-istii stau prost la decupat si memorie

Ce-ați zice de o șosea de centură privată? Nu se poate, dar v-o propune, că nu-l doare gura, un candidat la primărie. Știți cât de buni sunt banii publici pentru lansări electorale, dar numai dacă îl folosim ca să nu lăsăm orașul „pe mâna hoților”? Sunt perfecți, mai ales la Buziaș. Și stați să vedeți cum au crescut, ca la ora de lucru manual, liberalii numărul doamnelor candidat. Sunt doar primele două zile de campanie…

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.