Aşadar, după lungi şi fructoase negocieri, PSD şi PNL s-au pupat în Piaţa Endependenţi şi, ca să le fie lor bine, iar altora rău, au decis să comaseze alegerile locale cu cele europarlamentare. Bonus, la ultimele urmând să participe pe o listă comună. Un fel de struţo-cămilă cu rol tactic, cum a ţinut să ne…
PSD Timiș îi ia de la PNL pe primarii din Deta și Șandra
”Meciul” transferurilor de primari dintre PNL și PSD continuă, de această dată cu social-democrați în ofensivă, după ce primarii de la Deta, Petru Roman, și de la Șandra, Luchian Savu, au fost prezentați oficial ca fiind candidații celui din urmă partid la un nou mandat de edil-șef în localitățile amintite. Lista transferurilor va continua, anunță…
Uniunea PSD-PNL nu e o poveste despre noi, ci despre ei
Poate că unii se întreabă de ce proclamă atât de apăsat Cătălin Drulă, președintele USR, moartea democrației după refacerea USL, comasarea alegerilor și alte planuri ale majorității parlamentare PSD-PNL, iar adunarea laolaltă a USR, a Forței Dreptei și PMP în Dreapta Unită ar fi un semn de sănătate în democrația noastră. Chiar așa, ăia de…
S-au înţeles, vom avea USL 2.0! Alegeri comasate pe 9 iunie, iar PSD şi PNL vor avea listă comună la europarlamentare
Liderii PSD și PNL au decis, miercuri dimineață, într-o ședință a coaliției de guvernare, să comaseze alegerile europarlamentare cu cele locale, ambele urmând să aibă loc pe data de 9 iunie. Marea noutate este faptul că alegerile prezidenţiale vor avea loc în toamnă, probabil în luna septembrie, iar parlamentarele pe 8 decembrie. Rămâne în suspensie…
PNL-ul, rabinul şi… „vaca” uitată în casă
De câteva zile, cei din PNL îşi fac o campanie absolut dizgraţioasă pe toate reţelele de socializare, lăudându-se cu eliminarea impozitării cu 10% a concediilor medicale. Mesaje triumfaliste, selfie-uri în grup, discursuri sforăitoare de parcă PNL-iştii ar fi câştigat Liga Campionilor la performanţe administrative. Iniţial PNL a dorit eliminarea impozitării cu 10% a concediilor medicale…
Primarul Dumbrăviţei, Horia Bugarin, despre ultimele mişcări politice din comuna periurbană Timişoarei: “Votezi PNL și primești PSD”
Primarul Dumbrăviţei, Horia Bugarin (USR), afirmă că interesele imobiliare stau la baza trecerii fostului primar Victor Malac şi al unui consilier local de la PSD la PNL. Bugarin afirmă că timp de trei ani a blocat interese imobiliare, pentru ca Dumbrăviţa să nu devină un nou Giroc. Săptămâna trecută, PNL Timiş a anunţat cu surle…
Candidaţi comuni PSD – PNL în Timiş, o misiune aproape imposibilă. Dacă totuşi se va întâmpla, preşedinţia Consiliului Judeţean merge la PSD
Liderii PSD şi PNL continuă astăzi negocierile pe marginea comasării alegerilor locale cu cele europarlamentare. Din start trebuie observată marea ipocrizie a celor două partide, în special a PNL-ului, care în public spun că această comasare e despre popor şi pentru binele poporului. Că se face economie la buget, iar banii economisiţi vor merge la…
Nicolae Robu și Alin Nica nu primesc susținerea social-democraților timișeni
Ruptura ”electorală” dintre PSD și PNL în Timiș pare să fie totală. Dorința lui Alin Nica de obținere a susținerii social-democrate pentru un tandem exclusiv liberal la posturile de șefi la Primăria Timișoara și la Consiliul Județean Timiș este catalogată de Sorin Grindeanu ca fiind ”vise”. Social-democrații nu vor susține asemenea candidaturi din partea unui…
“Cioicioii” vechi şi noi. Mic îndreptar cu studiu de caz inclus despre PNL-ismul de azi
Foarte probabil nu aţi auzit niciodată de Robert Eugeniu Ciocioi. Mărturisesc, până în urmă cu vreo două-trei zile nu auzisem nici eu. Întâmplător am dat de povestea lui pe un site, poveste care a fost confirmată şi de alte surse. O naraţiune fascinantă, dar, cu unele varaţiuni, atât de simptomatică pentru România de astăzi! Şi…
Raoul Trifan: “Comasarea alegerilor este despre frică. Frica peneliștilor că devin irelevanți.
Senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan, afirmă că PNL îşi doreşte foarte mult comasarea alegerilor de teama de-a nu ajunge irelevant. Singurul interes al PNL vizavi de guvernare este să rămână racordat la banul public, mai spune Trifan. Senatorul USR afirmă că PNL, pentru a se menţine conectat la banul public, a ajuns o copie…
Precedent în oglindă la contenciosul administrativ al Prefecturii Timiş. Un prefect PNL a câştigat în instanţă în faţa unui preşedinte de CJ PSD-ist
Contenciosul administrativ introdus de prefectul PSD Mihai Ritivoiu vizavi de modul în care preşedintele PNL al Consiliului Judeţean, Alin Nica, a împărţit discreţionar banii la primării nu are precedent în Timiş, dar are cel puţin unul în ţară. S-a întâmplat în Vâlcea, în anul 2020, cu actori similari, un PSD-ist şi un PNL-ist, dar având…
Un deceniu de stabilitate PSD- PNL, zece ani de sclavie pentru PNL
Cică PSD şi PNL negociază în aceste zile încă un „deceniu de stabilitate”. Observaţi autoironia cu „stabilitatea” într-o perioadă în care fermierii, transportatorii, medicii şi alţii sunt în stradă, se pregătesc dascălii. Aşa stabilă cum e, România e ca un butoi sub presiune, la care dacă se sparge o doagă şi se repară, imediat crapă…
PSD Timiş continuă războiul cu liderul PNL Timiş: “Cu o vădită atitudine de vătaf, Alin Nica s-a simțit patron pe banii publici”
Războiul dintre filialele locale ale PSD şi PNL pe marginea modului în care Consiliul Judeţean a repartizat banii primăriilor din judeţ continuă. Cei din PSD îl acuză pe preşedintele CJ Timiş şi al PNL Timiş, Alin Nica, de faptul că se comportă cu banul public ca un vătaf. Luni, 29 ianuarie, prefectul PSD de Timiş,…
Generalul de pluș
Se vorbește pe la toate colțurile că PSD ar fi blând cu partenerul de guvernare liberal și ar accepta comasarea alegerilor europarlamentare cu localele pentru un calcul politic mai bun pentru viitor. Calculul arată că PNL n-ar fi bătut de AUR în primul test electoral al anului și astfel structura de conducere a PNL ar…
Ce “uită” PNL-iştii în scandalul câinilor de la Danyflor. Firma de hingheri a fost sponsorul partidului
8,1 milioane de lei, respectiv 1,8 milioane de euro la cursul din 2016. Acesta era contractul pe trei ani semnat de Primăria Timişoara în timpul lui Nicolae Robu cu firma Danyflor. 6,7 milioane de lei, aproximativ 1,3 milioane de euro. Ultimele cifre se referă la contratul pe care administraţia Fritz se pregăteşte să-l semneze cu…
Sondaj Avangarde: PSD – 31%, PNL – 20%. Marcel Ciolacu, Diana Șoșoacă și George Simion, politicienii în care românii au cea mai mare încredere
Un sondaj Avangarde realizat în perioada 8-22 ianuarie creditează PSD cu 31% în opţiunile de vot ale românilor, pentru alegerile europarlamentare. Situat pe locul doi, PNL este despărţit doar de un procent de AUR. Sondajul a fost făcut public la o zi după un alt studiu efectuat de INSOMAR, în care PSD are 25%, cu…
În Timiş, poştaşul sună de trei ori la uşă. O dată pentru PNL, de două ori pentru AUR
Două mesaje optimiste şi unul prăpăstios au primit, marţi, prin poştă, locuitorii comunei Periam. La capitolul încurajator este faptul că PNL a votat pensii mai mari şi mai repede duse acasă, în timp ce AUR garantează că 2024 va fi „anul românilor”. Nenorocirea este că CEDO impune României recunoaşterea căsătoriilor de acelaşi sex. Dar şi…
Noi acuzații în cazul pliantelor electorale distribuite de PNL prin Poșta Română. PSD Timiș anunță: Alin Nica are deja plângere penală
Povestea pliantelor PNL atașate la taloanele de pensie distribuite la Lugoj continuă, iar PSD Timiș acuză din nou liberalii că mint. Ei prezintă chiar și modul în care pliantele au fost duse la ”beneficiari”. Reprezentanţii PSD Timiş au izbucnit după ce preşedintele PNL Timiş, Alin Nica, i-a acuzat, în scandalul pliantelor electorale distribuite împreună cu…
Ca lugojeanul în calendar
Că PNL este plin de pesediști în apucături o arată și recentul scandal al calendarelor electorale livrate de Poșta Română împreună cu talonul de pensie al unor cetățeni din Lugoj. Și mai arată ceva: că pesedismul ăsta ca mod de comportament nu are legătură cu vârsta, ci el este transmis generațiilor următoare mai ceva ca…
USR Timiş, în scandalul pliantelor electorale PNL de la Lugoj: Procurorii trebuie să cerceteze cine a dat ordinul politic Poștei Române
În timp ce România este blocată de proteste, în Timiş, PSD și PNL se ceartă pe șmecherii electorale, afirmă reprezentanţii USR Timiş. Ei spun totuşi că este inacceptabil ce a făcut PNL la Lugoj, acolo unde au fost distribuite de către Poşta Română pliante electorale la pachet cu pensiile. Procurorii trebuie să cerceteze cine a…