O nenorocire nu vine niciodată singură, spune o vorbă din popor. Şi acest lucru cred că îl simt foarte bine liberalii care mai gândesc cât de cât şi cu propriul cap, fiindcă nu mă refer la cei lobotomizaţi care execută aplaudând toate ordinele venite de sus. După ce au fost împinşi pe scări cu candidatul la preşedinţie, Nicolae Ciucă, acum s-au trezit şi cu paltonul aruncat de Klaus Iohannis peste un fotoliu din Senat. Se pare că o piatră de moară legată de picioare nu le ajunge liberalilor, aşa că şi-au mai legat una. Măcar să se scufunde mai repede.
Adică nu doar că trebuie să ducă o campanie imposibilă pentru „ostaşul” aflat în slujba popotelor, ca şi cum ai muta un imens bolovan inert, dar mai trebuie să mute, simultan, un ditamai dulapul. După ce a pierdut toate slujbele euro-atlantice şi europene cu care i-a prostit pe PNL-işti că le va primi, acum Iohannis pare să se mulţumească şi cu un loc de senator. Ulterior, probabil vizând şi conducerea partidului. Iar PNL-iştii trebuie să concentreze acum pe două campanii, a lui Ciucă şi a lui Iohannis.
Acestuia din urmă liberalii continuă să-i cânte în strună, deşi cota de încredere a preşedintelui este sub genunchii broaştei. Las la o parte penibilul monumental al situaţiei cu jurişti liberali explicând că legea care i-ar permite preşedintelui să candideze nu este pentru Iohannis, ci pentru toţi şefii de stat care vor urma. Ori, doar odată la 20 de ani se întâmplă ca alegerile prezidenţiale să coincidă cu cele parlamentare. Deci peste două decenii se va repeta situaţia, pe care PNL vrea s-o legifereze acum pe repede-înainte.
În loc să forţeze o desprindere de Iohannis, chiar şi în al 12-lea ceas, PNL-iştii rămân prizonieri celui mai dezamăgitor şi detestat preşedinte al României post-decembriste. Dincolo de avioane de lux, concedii interminabile, nemărginită trândăveală, terenuri de golf şi piste de ski, moştenirea lăsată de Iohannis este dezastruoasă. Justiţia e mult mai neagră decât ce îşi dorea Liviu Dragnea să facă în domeniu. Educaţia a fost îngropată. Economia e pe butuci, dezechilibele bugetare fiind imense. Reformelor li se cântă prohodul. Başca, Iohannis a făcut din PSD un partid nu doar extrem de puternic, dar chiar mai frecventabil decât PNL. Un PNL rahitic şi ţinut în viaţă pe aparate de PSD, care încă mai are nevoie de „ospătari” la masă, ca să citez din clasici.
De ce au rămas PNL-iştii în genunchi în faţa lui Iohannis, în condiţiile în care le aduce un imens prejudiciu de imagine? Şi aici chiar e foarte gravă problema. Pur şi simplu fiindcă le teamă că acesta le-ar putea face probleme cu procurori, servicii, poliţie etc. Chiar dacă această spaimă nu ar avea acoperire în realitate, e foarte malignă doar existenţa acestei percepţii. Şi vorbim de liderii unui partid care a fost la guvernare în ultimii ani. De ce această percepţie? Fiindcă România continuă să fie un stat securisto-poliţienesc cu o justiţie care atunci când nu-şi face propriile mendre, le face pe ale politicienilor aflaţi la putere. Sigur că şi aceştia au răsplătit justiţia noastră de tarabă cu salarii colosale, pensii speciale nesimţite şi pensionări la 45 de ani.
Şi aici e moştenirea cea mai gravă lăsată de Iohannis: o ţară în care te sufoci. Şi trebuie spus şi iarăşi spus că România lui Iohannis se află pe locul III în Uniunea Europeană ca alocări bugetare pentru instituţiile de forţă (armată, servicii, poliţie) şi pe ultimul loc ca procent din PIB alocat educaţiei. O ţară în care avem nenumărate doctorate pe siguranţă naţională şi infime pe inginerie. Nu, proiectul de ţară al lui Iohannis nu este „România educată”, ci „România securistă”.
P.S. O ştire care ar trebui să le dea puţină speranţă liberalilor de bună credinţă a trecut, zilele trecute, pe sub radarul mediei naţionale. Mă refer la intenţia lui Ilie Bolojan de-a candida la un fotoliu de senator. Să vrea Bolojan să intre în politica mare, acolo unde accesul i-a fost interzis în ultimii ani de Klaus Iohannis?
Comentarii prin facebook