Arhiva pentru eticheta: pod

A fost demarată licitația pentru noul pod de la Tapia

A fost demarată licitația pentru noul pod de la Tapia

Administrația județeană a lansat, în sfârșit, licitația pentru realizarea unui nou pod peste canalul existent în localitatea Tapia. Acesta fusese închis circulației în toamna anului trecut, ceea ce a însemnat probleme mari pentru locuitorii din zonă, care nu au mai avut pe unde traversa acel canal. La finalul lunii noiembrie, Consiliul Județean Timiș anunța închiderea

Se lucrează la podul peste Bega Veche de pe drumul național Timișoara – Arad

Lucrările efectuate la podul care trece peste Bega Veche, aflat pe drumul național Timișoara – Arad, au ajuns la momentul turnării betonului. Va urma montarea hidroizolației. Săptămâna trecută, pe șantierul deschis pe DN 69 Timișoara – Arad pentru consolidarea podului peste pârâul Bega Veche, s-a turnat betonul pentru grinda parapetului, urmând să fie montată apoi

Podul de pe drumul dintre Dudeștii Noi și Săcălaz a costat cu aproape un milion de lei mai mult

Podul construit de Consiliul Județean Timiș peste Bega Veche, pe noul drum județean care leagă Dudeștii Noi și Săcălaz, a costat, la final, cu aproape un milion de lei mai mult decât se estimase iniția. Așadar, prețul final al lucrării a fost de 5,902 milioane de lei. Inițial, conform datelor din 2021, se estima că

S-a mai făcut pas în faţă pentru demararea lucrărilor la Podul Solventul. S-a găsit o soluţie pentru problema de mediu

Cel mai mare proiect al Primăriei Timişoara de la Revoluție încoace mai face un pas înainte, afirmă viceprimarul Ruben Laţcău. Este vorba de Podul Solventul, primul pod nou în Timișoara în ultimii 30 de ani. Proiectul integral a fost blocat la mediu pentru că terenul era contaminat. Pentru a se trece de acest hop, proiectul

Cum va arăta podul de la Solventul. Primarul Fritz prezintă ”Marfă proaspătă, direct de la atelierul de proiectare”

Podul pe care Primăria Timișoara îl va ridica, în următorii ani, în continuarea pasajului Solventul, va avea linie dublă de tramvai, patru benzi de circulație, pistă pentru biciclete, trotuare, chiar și spații verzi. Primarul Dominic Fritz a prezentat duminică primele randări cu podul Solventul, ce se va realiza peste Bega. Duminică, la ora la care

Redeschiderea podului rutier dintre Cenad și Apatfalva, peste Mureș, e promovată cu o tură ciclistă de 300 de kilometri

Refacerea podului rutier, care lega România și Ungaria, peste Mureș, în zona Cenad, este promovată de Asociația Bastionul din Timișoara într-un mod inedit. Cele două căi de comunicație au existat până la finalul celui de al doilea război mondial, dar autoritățile au decis să le dinamiteze. Acum, ideea reconstruirii și redeschiderii este din nou în

Traficul rutier e blocat total în zona Reşiţei – Gara de Nord

Podul Dragalina a dat peste cap tot traficul rutier din zona Reşiţei – Gara de Nord. Deşi nu e deschis circulaţiei, iar tramvaiele nu folosesc încă această rută, semafoarele destinate acestora au fost deja pornite, iar tot traficul dinspre Calea Şagului spre partea de nord a oraşului, care are la dispoziţie doar Podul Muncii, de

Nicolae Robu la Podul Dragalina

Speranţa situaţiei meteo bune. Robu decide luni dacă deschide sau nu traficul pe podul Dragalina

Luni deschidem traficul pe podul Dragalina, spune fericit Nicolae Robu! Vestea excelentă pentru şoferii chinuiţi peste vară are, totuşi, un dar…aşa vrea primarul, dar nu se ştie cum e vreamea, va decide el luni dimineaţa dacă se dă drumul la maşini pe pod sau nu. Rugaţi-vă să nu plouă zilele acestea şi Nicolae Robu vă

Incepe santierul pe podul Stefan cel Mare. In Iosefin se pregatesc restrictii de trafic

În aproximativ 2 săptămâni, în Timișoara se deschide un nou șantier. Va fi unul de amploare, care nu se va încheia decât anul viitor și va presupune și restricții de trafic. Podul de pe Bd. Dragalina va fi lărgit și consolidat, cu bani de la guvern.

Podul si pasarela pietonala de la Isho vor schimba total malul Begai / VIDEO

Zona canalului Bega unde vor fi construite noul pod și pasarela pietonală se va schimba total. Faleza va fi reamenajată, trecerea se va face pe sub podul destinat traficului rutier şi a celui destinat celui pietonal, iar acolo va fi deschisă şi o staţie de vaporetto. Un nou film arată cum va arăta zona după reamenajare.

Desi e trecut de 60 de ani, Nicolae Robu poate face podu’

După o grămadă de vești bune a mai venit una. Am aflat că Timișoara va avea sală polivalentă, că un campus sportiv cu tot cu stadion nou se va ridica în zona „Dan Păltinișanu”, ba chiar pe Torontalului, că va avea spital făcut de americani la Giroc, ca urmare a priceperii CJ Timiș, spital regional nu vom avea pentru că deja avem Județeanul, dar important e că se va termina ăla de copii.

In 2018 incep lucrarile la podul si pasarela pietonala din zona ILSA. Cei de la Isho au terminat proiectul / FOTO

Proiectul pentru podul și pasarela pietonală din zona Ilsa este aproape gata. El va fi donat municipalității în câteva săptămâni, fiind plătit de Mulberry Investment, compania omului de afaceri Ovidiu Șandor, care construiește în zona Ilsa primul cartier ridicat de la zero în Timișoara în ultimii 27 de ani. Lucrările ar trebui, conform primarului Nicolae Robu, să înceapă anul viitor.

Podul de la Popa Sapca va fi montat in 4 zile / FOTO + VIDEO

Pe șantierul de la Popa Șapcă se fac ultimele pregătiri pentru montarea podului și construirea propriu-zisă a noului pasaj. Urmează, în 21 august, închiderea totală a traficului feroviar, pentru ca lucrările de montaj să se desfășoare fără probleme. Ele ar trebui finalizate în patru zile.

Podul Mihai Viteazul

Cu aproape 12.000 de euro, o firma din Iasi va face proiectul pentru refacerea podului Mihai Viteazu

O firmă din Iași va primi aproape 12.000 euro, după ce a câștigat licitația organizată de Primăria Timișoara pentru documentația necesară începerii lucrărilor de reabilitare la Podul Mihai Viteazu. Toate actele trebuie predate în termen de 180 de zile.

Top