Au fost publicate și rezultatele finale la Evaluarea Națională, iar în Timiș procentul de promovare este 76,60 la sută, ceea ce înseamnă că 3.790 de candidați din 4.948 au obținut medii peste 5. După rezolvarea contestațiilor (417 la număr), în Timiș, procentul de promovare la Evaluarea Națională a crescut cu 0,04 la sută, ajungând la…
Haideţi cu toţii să salvăm patrimoniul fraţilor Cristescu!
În urmă cu vreo două săptămâni, reprezentanţii primăriei au anunţat implementarea unui regulament de restructurare urbană vizând strict fostele zone industriale ale oraşului. Exact, acele zone intrate în paragină, pe care le vedem zilnic, unele fiind chiar în zona centrală a oraşului. Regulamentul îi va obliga pe dezvoltatori să elaboreze un masterplan, care ulterior va…
Citeşte tot articolulCiteşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Duhul din lampă
Elena Lasconi, candidata USR la președinția României, a fost prima care s-a gândit că pentru funcția de prim ministru cea mai potrivită persoană ar fi liberalul Ilie Bolojan, președintele C.J. Bihor. Nedorind și el „cu tărie” ca PSD să ajungă prea puternic și prea singur cu toată puterea în mână, Marcel Ciolacu, liderul și candidatul…
Citeşte tot articolulCiteşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Jurnal de campanie. Cum vor PNL-iştii să ne vândă la pachet cartea bună (Ilie Bolojan) cu plenarele de partid (Nicolae Ciucă)
Exilat în ultimii zece ani la Oradea, pe motiv că-i stătea ca un ghimpe în ochi încă preşedintelui Klaus Iohannis, Ilie Bolojan se întoarce acum la vârful politicii. Pe cai mari. Într-o derivă totală, PNL-iştii îl anunţă drept viitor premier, cu condiţia necesară şi suficientă ca Nicolae Ciucă să ajungă preşedinte. O legătură de cauzalitate,…
Citeşte tot articolulCitește și alte articole pe aceeași temă:
- Jurnal de campanie (23). Flash-uri electorale. Cum Oculta îl pune iar primar pe Fritz, iar Robu şi Bode au “ouat” o “mărgică”. Nu uitaţi, duminică e vorba şi despre Grapini!
- Jurnal de campanie (22). La Săcălaz, comasaţii s-au „spart” în Buboi şi Boboi. Dar tot o „bubă” fără şcoală avem
- Jurnal de campanie (21) Şi minciuna-i vorbă! Alina Sperlea, candidata comasată pentru Primăria Dumbrăviţa, una spune, alta scrie