Arhiva pentru eticheta: proces

Robu isi pune toate sperantele in precedentul „ANI vs Dragulescu”

Robu isi pune toate sperantele in precedentul „ANI vs Dragulescu”

Surse din PNL Timiş susţin că primarul Nicolae Robu se bazează cel mai mult în procesul pe care îl are cu ANI pe precedentul lui Ştefan Drăgulescu, fostul rector al UMF. La fel ca şi Robu, Drăgulescu a fost acuzat de ANI de incompatibilitate, fiind în acelaşi timp parlamentar şi rector. Spre deosebire de Robu, care a pierdut procesul cu ANI la Curtea de Apel Timişoara, „Ţuchi” Drăgulescu a câştigat la aceeaşi instanţă.

Fiindca nu mai vrea sa fie rector sau senator, Robu nu se teme de ANI

Primarul Nicolae Robu nu are emoții în ceea ce privește sentința în procesul cu ANI. Instanța ar trebui să se pronunțe marți în acest caz, care până acum a avut parte de nu mai puțin de șapte amânări. Chiar dacă ar pierde, Robu susține că funcția de primar nu-i va fi afectată nici în prezent, nici în viitor.

Scoala incepe in cateva zile, Robu se apuca acum de mutat Colegiul Tehnic

Marea mutare a două licee din Timișoara nici măcar n-a început, cu o săptămână și jumătate înainte de reluarea cursurilor. Primarul Nicolae Robu, revenit cu forțe proaspete din concediu, susține că, de miercuri, lucrurile vor intra în normal. Între timp, municipalitatea se va judeca cu profesorii de la Colegiul Tehnic de Vest.

Incepe procesul celui care s-a suit cu masina pe trotuar si si-a abandonat victima

Tânărul care s-a suit cu mașina pe trotuar la Lugoj și a rănit grav o femeie are marți primul termen la Judecătoria Lugoj. Avocații victimei cer o pedeapsă cu închisoarea de șapte ani. În procesul civil, ei vor solicita, de asemenea, plata unor despăgubiri record, care ajung la un milion de euro.

Primaria se asteapta sa recupereze sectia de chirurgie de la „Louis Turcanu”

Primăria speră să câştige definitiv procesul pentru unul dintre corpurile Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Este vorba despre imobilul în care funcționează secțiile de chirurgie, din cauza căruia unitatea spitalicească a avut conturile blocate. Viceprimarii Timișoarei au opinii complet diferite în acest caz.

Stoia, despre Garboni: „N-am nimic de impartit cu el, ne invartim in lumi diferite”

Viceprimarul Traian Stoia nu e deloc îngrijorat că Ioan Coriolan Gârboni vrea să mute în instanță disputa pe care o are cu municipalitatea, pentru spațiul din Piața 700. Asta, pentru că nimănui nu i se poate permite să prejudicieze primăria. Social-democratul susține că Nicolae Robu știa că FACT urmează să fie evacuată.

Desi sta pe loc, microbuzul scolar din Teremia Mare a trecut si de Tribunalul Timis

Epopeea microbuzului școlar din Teremia Mare a trecut și de a doua instanță de judecată. Vehiculul este tras pe dreapta deoarece directorul școlii nu vrea să semneze un contract cu primăria. S-a ajuns astfel la judecată, iar Tribunalul Timiș îi dă dreptate primarului Cosmin Sîntean. În martie, acesta câștigase și la judecătorie.

Top