Arhiva pentru eticheta: proces

Accidentul in care Iacob Chisarau a ucis trei tineri a fost uitat de justitie

În mai 2011 a omorât trei oameni, iar acum doarme liniștit. Pe dosarul în care Iacob Chișărău, directorul Moldomin, urmează să fie judecat pentru ucidere din culpă se așterne praful. Apărarea invocă motive medicale, expertiza accidentului așteaptă la rând, iar familiile victimelor sunt la capătul puterilor.

Reexaminarea taxei judiciare de timbru

Promovarea unei acțiuni civile în instanță implică, cu foarte puține excepții, plata unei taxe judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferent. Aceste taxe reprezintă în fapt costul pe care statul îl percepe pentru rezolvarea pe cale judiciară a problemei deduse judecății, cuantumul taxelor judiciare de timbru fiind stabilit printr-un act normativ ce a cunoscut mai multe modificări de-a lungul timpului.

Citarea prin publicitate

Una din problemele majore și des întâlnite în activitatea practică care aparent blochează inițierea unei acțiuni în justiție o reprezintă imposibilitatea aflării datelor de identificare actuale ale pârâtului și în special a adresei la care acesta să fie citat.

Suspendarea judecatii in caz de neprezentare la proces

Stăruința în rezolvarea unei probleme pe cale judiciară reprezintă una din condițiile necesare pronunțării unei hotărâri. Astfel, lipsa de interes din partea ambelor părți litigante, exprimată prin absența de la strigarea pricinii, este sancționată în mod obligatoriu cu suspendarea procesului dacă nu a existat anterior vreo cerere de judecare a cauzei în lipsă.

Paisie si acolitii se tin de procese si la biserica din Mehala

Mila creștină pare un concept necunoscut pentru Preasfințitul Paisie, episcopul vicar al Timișoarei. Altfel nu se poate explica atitudinea scandaloasă a acestuia față de un constructor de altă religie și nici încăpățânarea de a târâ prin instanțe, cu ajutorul unui “supus”, un preot care n-a vrut să plece capul.

Cererea de interventie

Interesul față de soarta unui proces ce se poartă între alte două părți se poate manifesta printr-o cerere de intervenție în respectiva cauză. Este de la sine înțeles faptul că o asemenea cerere este reglementată doar în cauzele guvernate de legea procedurală civilă și este condiționată de existența motivată a unui interes în sensul juridic al cuvântului.

Judecatorii nu-i lasa liberi pe Corescu si Medesan

Cornelia Corescu rămâne în arest. Fostul șef al ITM Timiș a apărut joi în faţa completului care judecă pe fond procesul în care este acuzată de fapte de corupţie împreună cu Vasile Medeşan. Avocaţii acuzaţilor în dosarul „Bani pentru PDL” au cerut instanţei eliberarea din arest preventiv a Corneliei Corescu şi a lui Vasile Medeşan.

Prima infatisare in procesul in dosarul „Bani pentru PD-L”

La Tribunalul Timiş a început, miercuri, procesul în care sunt acuzaţi Cornelia Corescu şi Vasile Medeşan. Fosta şefă a ITM susţine în continuare că este nevinovată, în timp ce omul de afaceri a recunoscut toate faptele. Instanţa a rămas în pronunţare în ceea ce priveşte cererile de eliberare depuse de avocaţi. UPDATE: Cererile de eliberare au fost respinse, cei doi inculpaţi având însă posibilitatea de a face recurs împotriva acestei decizii.

Demea: „Am fost executat ca pe vremea lui Stalin”

Primarul PD-L de Sînandrei, Dorel Demea, susține că, din cauza organizației timișene a partidului, a justiției și a companiei Aton Transilvania, va fi exclus din viața publică pentru următorii trei. Curtea de Apel Timişoara a respins recursul primarului împotriva unei sentinţe a Tribunalului Timiş, prin care acesta fusese condamnat la un an de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu contra intereselor personale.

Top