Federatia Română de Rugby i-a premiat cei mai buni jucători din 2010, dar şi pe antrenorul şi pe arbitrul anului ce tocmai se încheie. Printre cei nominalizaţi s-au numărat şi patru jucători de la RCM Universitatea Timişoara. FRR a realizat un sondaj în care fanii şi-au putut vota favoriţii din 2010, iar punctajul final a fost realizat şi în funcţie de clasamentul întocmit de membrii Asociatiei Internationalilor de Rugby.
„Stejarii”, calificare istorică la CM 2011!
Naţionala de rugby a României s-a calificat la Campionatul Mondial din 2011. Tricolorii vor pleca în Noua Zeelandă după ce au trecut de reprezentativa Uruguayului. În prima manşă, scorul a fost egal, 21 la 21, însă la Bucureşti, „Stejarii” s-au impus cu 39 la 12.
Timişoara, capitala regiunii Banat-Transilvania la rugby în 7
Warriors Timişoara a făcut legea la turneul naţional de rugby dedicat juniorilor din Transilvania şi Banat, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute la Cluj-Napoca.
Jucător din Samoa, la RCM Timişoara
RCM Universitatea de Vest Timişoara va avea un jucător din Samoa! Jeff Makapelu are 23 de ani şi vine luni în oraşul de pe Bega, pentru a pune la punct detaliile contractului său.
La Timişoara, şi fetele joacă rugby
La Timişoara, rugby-ul nu este un sport exclusiv pentru băieţi. La cel mai recent concurs pentru copii s-a înscris şi o echipă de fete, care a reprezentat cu fruntea sus Şcoala Generală nr. 19.