Dominique Archie şi Bogdan Popescu, doi dintre componenţii lui BC Timişoara, vor fi prezenți joi la deschiderea unui program de dezvoltare a carierei destinat elevilor de liceu. Ei vor discuta cu tinerii despre cum te poate ajuta sportul în general şi baschetul, în mod particular, să-ţi clădeşti o carieră şi să devii un om împlinit.
FRR se contrazice in cazul Fercu
Clubul RCM Timișoara e pasibil de sancțiuni, după ce a anunțat că nu se va prezenta la ultimele jocuri oficiale din acest an, din cauza suspendării lui Cătălin Fercu. Federația Română de Rugby se împiedică însă în declarații contradictorii în ceea-l ce privește pe jucătorul care suferă de fobie de avion.
De joi, bilete la Poli – FC Argeş
Alb-violeţii lui Velcea luptă sâmbătă pentru a-şi mări avantajul faţă de ocupanta locului trei, FC Argeş Piteşti, şi pentru a nu pierde contactul cu liderul Gloria Bistriţa.
Iancu si Dragomir se declara nevinovati
Un document al DNA publicat marți de cotidianul Prosport aruncă în aer relațiile dintre Marian Iancu și șefii fotbalului românesc. Conform unui proces-verbal semnat de șeful DNA, Dumitru Dragomir i-a cerut bani șefului lui Poli, pentru obținerea licenței. Afacerea a căzut din cauza lui Mircea Sandu. Cei doi protagoniști neagă categoric acest episod.
RCM Universitatea vs Stiinta Baia Mare, in semifinale
RCM Timişoara, echipă calificată în play-off-ul Superligii de rugby, şi-a aflat duminică adversara, una previzibilă de altfel. Ştiinţa Baia Mare a învins Steaua cu 39-3.
BC Timisoara, la a patra victorie consecutiva
„Leii din Banat” au mai bifat o reuşită, de această dată pe terenul lui BC Argeş Piteşti. Alb-violeţii s-au impus la 26 de puncte, într-un meci în care au evoluat şi jucătorii mai puţin folosiţi.
RCM, in semifinalele superligii / FOTO
RCM Universitatea Timişoara a încheiat sezonul regulat cu o victorie. Jucătorii antrenați de Cosmin Cioriciu s-au impus cu 33-29 în ultimul meci de pe teren propriu din acest an, în fața lui Dinamo. Primele puncte au aparţinut timişorenilor, după ce Calafeteanu a reuşit o lovitură de pedeapsă. De la 3-0, Dinamo s-a distanţat la 3-8,…
Campioana Remat s-a impus la Timisoara
Universitatea Timişoara a cedat pe propriul teren în faţa campioanei en titre, Remat Zalău. Totuşi, jucătorii lui Sorin Grădinaru au fost la un pas să câştige setul secund.
Danzio n-a produs surpriza derby-ului
Etapa a şasea a Diviziei A de baschet feminin a programat întâlnirea dintre două formaţii vestice: ICIM Arad şi BCM Bega Danzio Timişoara. Cum era de aşteptat, alb-violetele au cedat în partida din oraşul de pe Mureş.
Jucatorii lui Poli, lectie de caracter
După problemele abătute asupra Politehnicii, jucătorii au acum un motiv mare de bucurie: au învins Steaua. Alb-violeţii au demonstrat că meritau să joace în primul eşalon.
Velcea: „Sper sa nu scadem ritmul”
Poli a umilit Steaua în optimile Cupei României, iar tehnicianul alb-violeţilor speră ca jucătorii lui să rămână la fel de concentraţi şi în campionat. Bucuria de joi seară coincide cu sărbătorirea, în avans, a 90 de ani de la înfiinţarea clubului.
RCM intalneste Dinamo in ultimul meci acasa din 2011
Ultima etapă a sezonului regulat al Superligii la rugby programează meciul dintre RCM MVT Universitatea de Vest Timişoara şi Dinamo. Bănăţenii speră ca la partidă să asiste cât mai mulţi spectatori.
Poli, in echipament aniversar / FOTO
Clubul alb-violet va sărbători ceva mai devreme 90 de ani de la înfiinţare. Încheierea unui contract cu firma de echipament sportiv Joma aduce joi şi o surpriză pentru iubitorii echipei de pe Bega.
BC Timisoara acuza arbitrajul din Bulgaria
„A fost un meci ciudat”, a spus antrenorul Predrag Bandjarevic după confruntarea cu Rilski Sportist Samocov, pierdută la limită. „Leii din Banat” sunt de părere că şi arbitrajul favorabil gazdelor a cântărit în partida din Bulgaria.
BC Timisoara a ratat la mustata victoria in primul duel din BIBL
„Leii din Banat” au fost la un pas să învingă deţinătoarea primului titlu al Ligii Balcanice şi vicecampioana de anul trecut. Rilski Sportist s-a impus pe propriul teren la doar două puncte diferenţă, în ultimele secunde.
Velcea pregateste un meci sigur
Poli înfruntă joi Steaua, în cadrul optimilor Cupei României. Cu un lot afectat de accidentări, Valentin Velcea crede totuşi că Poli poate elimina formaţia roş-albastră, dacă jucătorii se vor concentra la maximum.
BC Timisoara debuteaza in Liga Balcanica
„Leii din Banat” au pornit spre Bulgaria, unde vor disputa primul meci din cadrul Ligii Balcanice. Partida cu Rilski Sportist, care va avea loc marți după-amiază, va fi televizată.
Politehnica se pregateste reluarea campionatului
Jucătorii lui Nedeljko Vuckovic au programate în pauza competiţională două partide amicale. Alb-violeţii vor întâlni HC Arad şi AL Sadaca. Primul meci va fi marţi, la sala „Constantin Jude”, de la ora 17.
„Leii” raman pe locul al doilea
BC Timişoara a primit sâmbătă vizita lui CSŞ Giurgiu, echipă care nu şi-a revenit după tragedia petrecută în urmă cu două săptămâni. Oaspeţii au cedat cu 64 la 103.
Inca o victorie pentru Danzio
Timișorencele şi-au trecut în cont cea de-a treia victorie din sezonul regulat, după reuşita de sâmbătă. Danzio a dispus de CS Olimpia Braşov cu 79-59.